ANALIZĂ Urmează o perioadă infernală pentru Halep: De ce Simona va fi sub o mare presiune în sezonul de zgură
0Odată cu eliminarea de la Miami Open, Simona Halep va avea o perioadă de odihnă. Va fi, practic, liniştea dinaintea furtunii pentru constănţeanca de 27 de ani.
Simona Halep a ratat şansa de a reveni pe locul 1 mondial şi, la cum arată drumul care se află în faţa ei, românca nu se va mai întâlni prea curând cu o astfel de oportunitate.
Explicaţia e simplă. Urmează sezonul de zgură în care Halep are cele mai multe puncte de apărat dintre toate jucătoarele din circuitul WTA. Concret, vorbim de 2.900 de puncte, de zece ori mai mult decât totalul pe care îl va avea de apărat, Naomi Osaka, actualul lider mondial!
Mai întâi, Fed Cup, apoi turnee pe bandă
Până va reveni în turneele WTA, Simona va juca pentru România în semifinala de Fed Cup, cu Franţa, care va fi găzduită de Rouen (20-21 aprilie).
„Luni, pe 15 aprilie, facem deplasarea în Franţa. Pentru Simona va fi o pauză mai lungă, pentru că nu va mai juca până atunci, iar în săptămâna premergătoare meciului ne vom pregăti împreună. Franţuzioaicele sunt valoroase, cu experientă şi ştiu să joace meciurile de Fed Cup. Au o echipă completă şi va fi şi mai dificil, pentru că atmosfera va fi una incendiară“, a explicat la Digi Sport Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup.
Cum duelul cu Franţa se va juca pe zgură, partidele din 20 şi 21 aprilie o vor pregăti pe Halep pentru ce urmează în circuitul WTA. Aici, Simona îşi va face debutul pe suprafaţa ei preferată la Stuttgart. E turneul în care românca are de apărat cele mai puţine puncte, doar 100.
După Stuttgart, presiunea clasamentului va creşte, treptat, pe Halep, totul culminând cu French Open 2019, competiţie la startul căreia Simona va rămâne fără cele 2.000 de puncte acumultate în 2018 pentru câştigarea trofeului.
Iată câte puncte vor avea de apărat Halep şi principalele ei rivale în sezonul de zgură:
Naomi Osaka
Turneu Rezultatul din 2018 Puncte adunate
Charleston Turul III 55
Madrid Turul I 10
Roma Turul II 60
French Open Turul III 130
Total: 255 de puncte
Petra Kvitova
Turneu Rezultatul din 2018 Puncte adunate
Charleston Turul II 30
Stuttgart Turul I 1
Praga Campioană 280
Madrid Campioană 1.000
French Open Turul III 130
Total: 1.441 de puncte
Simona Halep
Turneu Rezultatul din 2018 Puncte adunate
Stuttgart Eliminată în sferturi 100
Madrid Eliminată în sferturi 215
Roma Învinsă în finală 585
French Open Campioană 2.000
Total: 2.900 de puncte
Elina Svitolina
Turneu Rezultatul din 2018 Puncte adunate
Stuttgart Sferturi 100
Madrid Turul II 65
Roma Campioană 900
French Open Turul III 130
Total: 1.195 de puncte
Sloane Stephens
Turneu Rezultatul din 2018 Puncte adunate
Stuttgart Turul I 1
Madrid Turul III 120
Roma Turul III 105
Nurnberg Turul I 1
French Open Finală 1.300
Total: 1.527 de puncte
Karolina Pliskova
Turneu Rezultatul din 2018 Puncte adunate
Stuttgart Campioană 470
Madrid Semifinale 390
Roma Turul II 60
French Open Turul III 130
Total: 1.050 de puncte