FRF şi Joma au semnat un nou contract, valabil până în 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 29 august, la Portillo de Toledo, în Spania, Federaţia Română de Fotbal şi Joma au semnat un nou contract, prelungind înţelegerea până la 31 decembrie 2022.

La eveniment au participat Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Bogdan Popescu, Manager Comercial FRF, Alexandru Cândea, Account Manager FRF, Jose Manuel López, CEO Joma, Alberto López, General Manager Joma, şi Marina López, Marketing Manager Joma.

Semnarea contractului a avut loc la fabrica Joma din Spania, situată în Portillo de Toledo, în regiunea Castilia-La Mancha. Înainte de parafarea documentelor, delegaţia FRF a vizitat sediul Joma, unde a văzut cum se creează noile modele, cum se ambalează şi cum se livrează echipamentul echipelor naţionale.

“Sunt foarte fericit să mă aflu aici în această zi specială. Federaţia Română de Fotbal este bucuroasă să semneze un nou contract cu Joma. Evenimentul de azi vine ca o confirmare a deciziei pe care am luat-o în 2015, când am decis să devenim parteneri. Am zis atunci că ne dorim să construim o relaţie pe termen lung şi iată că astăzi putem anunţa că parteneriatul cu Joma va continua cel puţin până la finalul anului 2022. Suntem bucuroşi să fim parte dintr-o poveste de succes, o poveste care a început în 1965 şi care a evoluat de-a lungul anilor, ajungând să fie azi un brand recunoscut la nivel mondial”, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

“Federaţia Română de Fotbal este un partener la care noi ţinem foarte mult. Ne bucurăm că vom continua acest parteneriat pentru încă patru ani. Faptul că echipa naţională a României evoluează în echipamentul creat de noi este un lucru cu care ne mândrim. Considerăm că la nivel european, dintre clienţii noştri, este reprezentativa cu cea mai mare notorietate. Sperăm să avem succes împreună şi să ne revedem peste patru ani pentru un nou contract”, a declarat Alberto López, General Manager Joma.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite