Franţa e virilă, România e pricăjită! Comparaţie între atacanţii celor două naţionale cu 115 zile rămase până la Euro
0Mai sunt mai puţin de patru luni până la meciul dintre Franţa şi România, primul al Europeanului, iar comparaţiile dintre oamenii de gol ai celor două naţionale ne pun în situaţii stânjenitoare.
115 zile au mai rămas până la partida dintre Franţa şi România, prima de la Campionatul European de fotbal găzduit de Hexagon.
O simplă privire asupra cifrelor înregistare de atacanţii celor două naţionale ne lasă cu multe semne de întrebare şi puţine speranţe la gol. Vârfurile naţionalei Franţei au înscrs aproape 100 de goluri în campionate de top, ca Spania sau Anglia, pe când ai noştri au reuşit abia 36 în liga a doua din Spania, Turcia, Bulgaria sau România.
Chiar dacă e momentan suspendat, Benzema va fi cu siguranţă reabilitat în timp util pentu a face parte din lotul Franţei la Euro. Karim e punct fix la Real Madrid, într-un campionat spaniol în care Griezmann (Atletico Madrid) şi Gameiro (Sevilla) au şi ei cifre remarcabile. Mare surpriză vine de la jucătorul de etnie romă, Andre-Pierre Gignac. Odată plecat în Mexic, s-ar fi spus că fostul atacant al lui Marseille şi-a luat adio de la naţională, dar pofta de gol şi forma admirabilă l-au readus la naţională. Pe lângă Giroud, de la Arsenal, Deschamps are şi soluţii de rezervă demne de luat în seamă, tinerii Martial şi Coman, de la Manchester United, respctiv Bayern Munchen.
În comparaţie cu francezii, atacanţi români arată ca o ambarcaţiune cu vâsle pusă să se ia la întrecere cu un crucişător. Florin Andone n-a punctat de la începutul lunii la Cordoba, Bogdan Stancu n-a găsit golul din ianuarie, Budescu mai are de aşteptat până să îşi facă debutul în liga a doua din China, iar Marica va intra diseară contra Chiajnei, primul meci oficial după o îndelungată pauză. Cum Mutu gâfâie la Târgu Mureş, iar Daniel Niculae şi Alibec mai au de tras la Astra, o soluţie de rezervă mai rezonabilă ar fi Rusescu. Fostul vârf al Stelei a dat două goluri în ultimele două etape din Turcia pentru Osmanlispor, rămâne de văzut dacă Raul va avea o şansă la reintegrarea în circuitul echipei naţionale.
Amicale cu Olanda şi Rusia
Până la meciul cu România de la Paris, francezii şi-au fixat patru partide de pregătire. Două mai tari, în martie, cu Olanda şi Rusia, două mai „subţiri”, contra Camerunului şi Scoţiei, cu o săptămână-două înaintea partidei cu tricolorii. România are stabilite meciuri cu Lituania şi Spania la sfârşitul lunii martie şi cu Georgia înainte de Euro.
Top 5 atacanţi francezi
Jucător Echipă Goluri în sezonul 2015-2016 pentru echipa de club
Benzema Real Madrid 23
Gignac Tigres 22
Griezmann Atletico 19
Giroud Arsenal 18
Gameiro FC Sevilla 17
TOTAL 99
Top 5 atacanţi români
Jucător Echipă Goluri în sezonul 2015-2016 pentru echipa de club
Budescu Astra 12
Andone Cordoba 11
Keşeru Ludogoreţ 10
Stancu Genclerbirligi 3
Marica Steaua 0
TOTAL 36
@ Budescu s-a transferat în China, la Dalian Yifang