FCSB - Chindia 3-2. Vicecampioana revine de la 0-2 şi câştigă cu emoţii pe final după două goluri anulate de ambele părţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FCSB
FCSB

FCSB a câştigat pe teren propriu partida cu Chidia Târgovişte, într-un meci din cadrul etapei a XXVI-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.

Oaspeţii au avut o primă repriză foarte bună în care au reuşit să puncteze prin D. Popa 15' şi Butean 20'. 

La revenirea de la cabine, roş-albaştri au avut parte de o schimbare a jocului pozitivă şi au reuşit să restabilească rapid egalitatea. Tănase l-a servit cu o pasă excelentă pe Olaru care a marcat la doar 2 minute de la reluarea jocului. În minutul 67, Valentin Gheorghe a marcat cu un şut la colţul lung pe pe linia laterală a careului mic. Acelaşi V. Gheorghe a adus gazdele în avantaj 10 minute mai târziu. 

Pe final, FCSB putea să se desprindă pe tabelă după o eroare a portarului advers, dar arbitrul a considerat că jucătorul gazdelor a lovit mingea cu mâna înainte de a marca în poarta goală. Cu câteva secunde înainte de final, oaspeţii au marcat, dar s-a fluierat offside şi FCSB a scăpat cu mari emoţii de o remiză ce le-ar fi pus beţe în roate în lupta la titlu.

După această victorie, FCSB revine la 6 puncte în spatele liderului CFR Cluj, formaţie care a câştigat cu un gol marcat în minutul 94 pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş. 

„O revenire spectaculoasă pot să spun, după o primă repriză slabă făcută de noi, din punctul meu de vedere. I-am permis adversarului să marcheze două goluri. Ne-am pierdut capul, nu am mai putut să ţinem de minge. Am fost cam temători în prima repriză. La pauză am schimbat şi sistemul şi componenţa echipei şi s-a văzut acest lucru. Am cret mai multă presiune. Am reuşit să-i blocăm şi să-i forţăm să se retragă în 20 de metri şi acolo am avut inspiraţia necesară ca să marcăm trei goluri. A fost un meci dramatic.", a declarat Toni Petrea la final de meci. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite