EXCLUSIV Arabii nu ţin cont de nume: unul dintre cei mai mari tehnicieni români a primit cea mai drastică pedeapsă de când s-a apucat de antrenorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Arabia Saudită, Cosmin Olăroiu a fost demis, în mod abuziv, de federaţie întrucât a aruncat un tricou pe care era o poză cu un şeic important. În Qatar, un fost selecţioner a ajuns pe prima pagina a ziarelor după un incident care s-a lăsat cu urmări grave.

Ladislau Boloni e un tip calm, cu un discurs cumpătat şi echilibrat. E printre puţinii tehnicieni de la noi care nu numai că a antrenat în campionate puternice ale Europei, dar a şi reuşit să câştige titlul în Portugalia şi în Belgia. 

De-a lungul carierei sale, Loţi a pregătit Nancy, echipa naţională a României, Sporting Lisabona, Rennes, Monaco, Al-Jazira (Emirate), Standard Liege, Al-Wahda (Emirate), Lens şi PAOK Salonic. Nicăieri, n-a avut reputaţia unui antrenor vulcanic, cum e Dan Petrescu, spre exemplu.

Ajuns în acest sezon la Al-Khor, în Qatar, tehnicianul de 59 de ani traversează un sezon nu tocmai strălucit, dacă e să ne raportăm la standardele sale. Al-Khor e abia pe locul 8 din 12, iar Boloni a avut multe momente dificile de-a lungul sezonului. Poate că şi de aceea a fost în centrul unui scandal care nu-l caracterizează.

Ce s-a întâmplat?

La meciul din etapa trecută, în deplasare, la Qatar SC, echipa lui Boloni a fost învinsă cu 4-2. În timpul partidei, Loţi a avut o izbucnire nervoasă. „Nemulţumit de arbitraj, i-a atacat pe copiii de minge şi a avut o altercaţie cu forţele de ordine“, au relatat jurnaliştii arabi.

Urmarea? Federaţia de Fotbal din Qatar l-a suspendat pe Boloni pentru cinci meciuri şi l-a amendat cu 20.000 de dolari! E cea mai mare pedeapsă primită de fostul selecţioner, de când s-a apucat de antrenorat, în 1994!

A dat lovitura etapei

Luni seară, Boloni şi-a ispăşit prima etapă de suspendare într-un meci de campionat. Paradoxal, cu el în tribune, Al-Khor a produs surpriza etapei, învingând Al-Rayyan, una dintre cele mai puternice formaţii din prima ligă, chiar pe terenul acesteia.

Elevii lui Boloni s-au impus cu 3-1 într-un meci în care toate golurile au fost marcate de brazilieni: Julio Cesar (2) şi Madson pentru Al-Khor, Nilmar pentru Al-Rayyan.

Rezultatul a urcat trupa lui Boloni pe locul 8 din 12 cu 17 puncte. Lider e Al-Sadd cu 40 de puncte.

VEZI GOLURILE MECIULUI 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite