„Eternul Derby“ a început cu el. Povestea antrenorului care le-a pregătit pe Steaua şi Dinamo imediat după înfiinţarea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coloman Braun-Bogdan
Coloman Braun-Bogdan

Coloman Braun-Bogdan, alias „Cibi-Baci“ a fost primul antrenor care a stat pe banca Stelei, între 1947 şi 1948, iar în sezonul imediat următor s-a instalat la cârma nou-înfiinţatei Dinamo. După 69 de ani, „El Clásico de România“ tinde să devină istorie, după ce numele echipei patronate de Gigi Becali a devenit oficial „Fotbal Club FCSB SA“, iar la Dinamo există de asemenea un război între asociaţiile controlate de Nicolae Badea şi Ionuţ Negoiţă.

21 noiembrie 1948. Este data primului duel între echipele care aveau să devină cele mai titrate din istoria fotbalului românesc. Pe atunci, Steaua - înfiinţată cu un an înainte, pe 7 iunie 1947 – se numea CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei) şi a jucat pe stadionul „Venus“ în compania celor de la Dinamo, echipa Ministerului de Interne. Jocul a fost câştigat de către dinamovişti, Marin Apostol marcând singurul gol al partidei. Pe banca tehnică a învingătoarei se afla fostul internaţional Coloman Braun-Bogdan, în vârstă de 43 de ani. Interesant e că înainte ca Teohari Georgescu să-l numească antrenor principal al dinamoviştilor, în mai 1948, acelaşi „Cibi-Baci“, aşa cum îi spuneau apropiaţii, fusese şi primul antrenor din istoria Stelei. Cu el pe bancă şi cu Colea Vâlcov secund, echipa armatei juca primul meci din istorie, la 24 august 1947.

Cine era însă Braun? Născut la 13 octombrie 1905, la Arad, el a fost un mijlocaş foarte talentat, care a jucat la AMEFA, în oraşul natal, la Juventus Bucureşti, unul dintre marile cluburi interbelice, dar şi în Franţa, la Racing Club Calais. După ce a deprins tainele antrenoratului în Anglia, la academia din Folkstone, „Cibi-Baci“ a revenit în ţară, unde a fost în paralel jucător la Juventus şi antrenor la Sportul Studenţesc, fapt unic la nivel mondial, mai mult ca sigur! A mai antrenat apoi Jiul Petroşani, echipa naţională, Rapid Bucureşti, iar după experienţele cu Steaua şi Dinamo a revenit acasă, la UTA, de unde şi s-a retras în 1965, nu înainte de a pregăti, timp de un sezon, şi rivala Poli Timişoara.

„Acum joacă FCSB şi FCDB“

După 69 de ani de la primul meci, din „Eternul Derby“ n-a mai rămas decât numele. „Aşa se scrie istoria. Acum joacă FCSB şi FCDB“, spunea recent Gabi Balint, făcând aluzie la problemele juridice pe care le au ambele combatante. Dacă echipa lui Gigi Becali se numeşte începând din această săptămână FCSB, scandalul s-a mutat şi în Şoseaua Ştefan cel Mare, acolo unde pe siglă şi palmares se ceartă ACS FC Dinamo Bucureşti (societate controlată de Nicolae Badea) şi FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I (societate controlată de Ionuţ Negoiţă). „Fotbal Club FCSB SA! Aceasta va fi noua denumire cu care noi vom opera. Cunoaşteţi faptul că era deja o decizie a instanţei, iar noi nu am făcut altceva decât să luăm act de această solicitare. Începând de acum vom folosi această denumire. Denumirea completă începând de astăzi nu mai este FC Steaua, ci Fotbal Club FCSB SA. Vom avea o comunicare cu UEFA şi vom anunţa ce se întâmplă cu coeficientul european al echipei“, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

8 antrenori au mai condus ambele echipe, după „Cibi-Baci“: Constantin Cernăianu, Florin Halagian, Traian Ionescu, Dorinel Munteanu, Valentin Stănescu, Constantin Teaşcă, Colea Vâlcov şi Walter Zenga 168 de meciuri s-au jucat în competiţiile oficiale, Dinamo având 58 de victorii, Steaua 57, plus alte 53 de remize

Borne ale „Eternului Derby“

- Cea mai mare diferenţă de scor: 12.06.1985, Steaua - Dinamo 5-0 (Cupa României) şi 04.04.1998, Steaua - Dinamo 5-0 (Liga I).
- Cele mai multe goluri: 02.05.1990, finala Cupei României, Dinamo - Steaua 6-4 (Florin Răducioiu triplă, Dorin Mateuţ, Ioan Ovidiu Sabău, Dănuţ Lupu / Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuş, Iosif Rotariu, Nicolae Ungureanu).
- 22.09.1995, Dinamo - Steaua 1-1, primul derby pentru Ionel Dănciulescu, cel care avea să contabilizeze 36 de prezenţe în toate competiţiile (26 pentru Dinamo / 10 pentru Steaua), cele mai multe dintre toţi jucătorii care au jucat un Dinamo – Steaua Cele mai multe derby-uri în toate competiţiile pentru Steaua: Marius Lăcătuş, Tudorel Stoica - 30 jocuri. Cele mai multe derby-uri în toate competiţiile pentru Dinamo: Cornel Dinu - 32 jocuri.
- 03.05.2015, Dinamo-Steaua 1-3, ultima victorie reuşită de roş-albaştri. Au urmat patru succese ale dinamoviştilor şi şase remize.

Reghecampf: „Nu mai suport să mă bată Dinamo“

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf le-a transmis jucătorilor că meciul cu Dinamo va fi ultimul dacă nu va câştiga, subliniind că nu mai suportă să fie învins de echipa dinamovistă. „Au fost anumite evenimente, anumiţi fani să strige demisia, să nu uite de unde am plecat, un jucător care ajunge la Steaua de la Viitorul sau Astra nu poate da acelaşi randament. Pentru mine va fi ultimul meci, asta le spun jucătorilor, le-am transmis că dacă nu batem Dinamo va fi ultimul meci. Dacă nu se mobilizează. Nu mai suport să mă bată Dinamo. Vreau să văd că îşi doresc să rămân lângă ei“, a declarat Reghecampf. „Dacă nu câştigăm, adio titlu!“, a recunoscut, franc, şi Gigi Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite