După ce a retrogradat cu Mordovia, Dorinel a fost convocat la o şedinţă de oficialii clubului: „Adevărul“ prezintă concluzia la care au ajuns părţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Munti“ a preluat gruparea din prima ligă rusă, în iarnă, când echipa era pe ultimul loc, având doar 9 puncte, după 19 etape. Cu tehnicianul român la cârmă, Mordovia Saransk a urcat o treaptă în clasament, insuficient pentru a rezista în primul eşalon.

În cele zece partide din campionat de până acum, Dorinel Munteanu a obţinut trei victorii, două remize şi cinci înfrângeri. Acest bilanţ de 11 puncte adunate e unul pozitiv, în condiţiile în care, până la sosirea românului, Mordovia Saransk jucase de două ori mai multe meciuri, însă avea mai puţine puncte!

Cu o etapă înainte de terminarea campionatului, trupa pregătită de „Munti“ e deja retrogradată, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe oficialii clubului să-i ofere lui Dorinel prelungirea contractului. 

„Neamţul“ a acceptat şi va încasa acelaşi salariu, de 500.000 de euro pe sezon, şi în următoarea stagiune, când va avea drept obiectiv, promovarea în prima ligă. 

În iarnă, când a sosit la echipă, Dorinel Munteanu a luat şi trei jucători din Liga I: Opriţa (Petrolul ), Akaki (Gaz Metan) şi Bozovici (Rapid). Toţi trei au ajuns titulari la Mordovia Saransk, în returul campionatului, iar Opriţa a punctat de două ori în zece apariţii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite