Din istoria Jocurilor Olimpice: Moartea suspectă a boxerului român Nicolae Berechet, în 1936. Autorităţile naziste au muşamalizat repede cazul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de unsprezece oraşe şi-au exprimat intenţia de a găzdui Jocurile Olimpice din 1936. În finală, Berlinul a învins Barcelona, chiar dacă Congresul Comitetului Internaţional Olimpic din 1931, care stabilea organizatorii, a avut loc chiar în capitala Cataluniei.

Întrecerile au avut loc în perioada 1-16 august, iar nemţii, care ştiau că sportul poate fi un excelent mijloc propagandistic s-au pregătit în mod special pentru eveniment.

Un stadion de 100.000 de locuri, Olympiastadion, baze moderne, steaguri, zvastici şi, pentru prima oară, Jocurile Olimpice au fost filmate şi televizate pe ecrane speciale amplasate în tot oraşul. De asta s-a ocupat Leni Riefenstahl, un regizor apropiat lui lui Hitler, iar documentarul rezultat la final, intitulat “Olympia”, deşi propagandistic, a inovat numeroase tehnici de filmare, utilizate şi astăzi în capturarea imaginilor sportive. O altă noutate venită odată cu Olimpiada de la Berlin a fost aducerea, în ziua de 1 august 1936, tocmai din Grecia, a Torţei Olimpice. Jocurile Olimpice din Berlin, 1936, nu au fost lipsite de evenimente şi rezultate notabile. Americanul de culoare Jesse Owens a reuşit performanţa de a câştiga patru medalii, şi datorită sfaturilor şi încurajărilor venite din partea principalului său adversar, germanul Ludwig Long. Acesta din urmă a primit ulterior medalia Pierre de Coubertin pentru sportivitate. Proba fotbalistică, revenită în circuitul olimpic după ce lipsise în 1932, a fost câştigată de selecţionata Italiei, care şi-a continuat dominaţia în acest sport din acea perioadă, începută în 1934 şi terminată în 1938. Benito Mussolini, liderul fascist al Italiei, s-a folosit de triumful echipei sale pentru a pretinde superioritatea regimului său politic. De pomină rămâne un episod legat de Hitler, care la un meci de fotbal în turneul olimpic, a plecat supărat din tribună pentru că Germania pierdea în faţa Norvegiei, iar golurile nordicilor fuseseră marcate de un jucător cu origini evreieşti.

Neobişnuită este şi performanţa maghiarului Olivér Halassy, care, după ce cîştigase aurul cu echipa de polo a Ungariei în 1928 şi 1932, a recidivat la Berlin, cu toate că, între timp, în urma unui accident de circulaţie, îi fusese amputat un picior! Germania a obţinut cele mai bune rezultate la gimnastică, prin Konrad Frey şi Alfred Schwarzmann, ambii cucerind trei medalii de aur, şi la călărie, unde Germania a obţinut aurul în toate probele individuale şi pe echipe. În total, 49 de ţări au fost reprezentate de 3.963 de sportivi care s-au întrecut în 129 de probe din 19 discipline. Clasamentul pe medalii a fost dominat de ţara gazdă (33 – aur, 26 – argint, 30 – bronz), urmată de Statele Unite ale Americii (24 – aur, 20 – argint şi 12 – bronz), podiumul fiind completat de Ungaria (10 – aur, 1 – argint, 5 – bronz).

Spre deosebire de ediţiile precedente, de această dată participarea românească a fost una consistentă. În 1936, oficialităţile, în frunte cu regele Carol al II-lea, care se instalase şi la şefia Comitetului Olimpic Român, au sprijinit nu numai deplasarea unei numeroase delegaţii sportive, ci şi a unor grupuri de elevi, studenţi, dansatori, corişti, totalizând peste 100 de persoane. În total, au concurat 71 de sportivi, ei fiind înscrişi în competiţiile de atletism, box, călărie, handbal, lupte, gimnastică, scrimă şi tir. Delegaţia de atletism, din care făceau parte, printre alţii, Crum Ionescu Bondoc – viitor antrenor de fotbal, la Ştiinţa Craiova şi Tractorul Braşov, Francisc Nemeş sau Ludovic Gall, n-a obţinut nicio performanţă notabilă. În schimb, Iosif Tojar s-a clasat pe locul al cincilea la concursul de lupte greco-romane (categoria 56 kg), poziţie ocupată şi de naţionala de handbal masculin, după două înfrângeri (3-18 cu Austria şi 6-8 cu Elveţia) şi o victorie (10-3 cu SUA). “Gazeta Sporturilor” din 24 august 1936 trăgea un semnal de alarmă care rămâne perfect valabil şi astăzi: “A cere să fie realizat mai mult, înseamnă desigur a ignora cum s-au pregătit celelalte naţiuni în vederea Olimpiadei. Inferioritatea noastră provine în primul rând din lipsa de interes din partea statului pentru mişcarea sportivă. Din această dezinteresare decurg toate lipsurile sportului românesc. Federaţiile nu au bani, nu au deci posibilitatea de a angaja antrenori, terenuri şi materiale. Cluburile sportive sunt şi ele sărace şi nu pot procura elemente. În aceste condiţii, este natural ca sportul românesc să nu progreseze”.

Moartea suspectă a lui Nicolae Berechet

Povestea boxerului Nicolae Berechet (1915 – 1936), campionul României în 1935 la categoria uşoară, pare desprinsă din scenariul unui film. Tânărul a fost eliminat de estonianul Evald Seepere încă din prima rundă, pe 11 august, însă Berechet n-a fost în apele lui. Pentru că nu se simţea bine, sportivul a fost consultat de o echipă de medici cu o zi înainte, dar i s-a permis să concureze. La o zi după ce a pierdut, a fost însă internat de urgenţă în spital, iar pe 14 august a şi decedat. O autopsie făcută în grabă de catre oficialităţi a revelat o intoxicaţie severa în organism, cu urme de otravă în sânge. Cazul a fost muşamalizat rapid, naziştii decizând să-l îngroape într-un cimitir de la marginea Berlinului, după ce au refuzat categoric să permită repatrierea cadavrului. Totodată, nu a existat niciun răspuns oficial catre delegaţia română de la acea vreme, moartea lui Berechet rămânând şi astăzi învăluită în mister.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite