CTP ne dă un verdict alarmant în privinţa lui Halep: cum a trăit eşecul dramatic cu Konta şi ce a auzit despre Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu a fost dezamăgit de eliminarea lui Halep, în optimi, la Wuhan, însă, după cum a dezvăluit într-o postare pe contul său de facebook, nu era convins că meciul e câştigat, nici atunci când constănţeanca avea 5-1 în decisiv.

Simona Halep a suferit cel mai dramatic eşec al sezonului la capătul unui meci pe care „Adevărul“ vi l-a oferit aici.

La puţin timp după înfrângerea cu Johanna Konta (Marea Britanie, 66 WTA), românca s-a chinuit să dea explicaţii pentru ce s-a întâmplat pe teren, după cum „Adevărul“ a scris aici.

De partea cealaltă, Johanna Konta a fost în al 9-lea cer, după cea mai mare victorie din cariera sa de până acum şi a povestit aici cum a trăit succesul uriaş din optimile de la Wuhan.

În ciuda acestor declaraţii, mulţi dintre fanii Simonei nu-şi dau seama nici acum ce i s-a întâmplat lui Halep în setul decisiv. Într-o postare pe facebook, intitulată „Simona îşi trage sufletul“, Cristian Tudor Popescu a încercat să ne dea anumite răspunsuri.

Ce a scris?

Nu eram liniştit nici la 5-1 în setul decisiv. Scorul fusese produs de valoarea de bază a nr-ului 2 mondial, de câteva lovituri speciale reuşite de Simona în momente importante, dar Iohanna Konta era mult mai cuplată la meci, mai „în joc“. Ca şi la Guangzhou, Simo se mişca fără zvâc, era transpirată leoarcă şi îşi trăgea des sufletul. N-a avut nici măcar puterea să se enerveze la un as pe care arbitrul de tuşă i l-a refuzat cu acordul celui de scaun (la Wuhan nu există Hawkeye).

Eliberată de orice crispare la 1-5, outsidera britanică Iohanna a „dat în minge“ fără reţinere, a atacat mereu primaş oricât ar părea de straniu, în astfel de momente, mingea parcă „simte“ moralul jucătoarei şi ciupeşte tuşele, în vreme ce Simonei, lipsită de iniţiativă, doar reacţionând la ce propunea Konta, i-au ieşit în out 1 cm ori s-au oprit în banda fileului nu mai ştiu câte lovituri...

La 3-5 şi serviciul la Konta, presimţirea tristă mă luase în stăpânire. Simona a pierdut 6 ghemuri consecutiv, fără să aibă o singură minge de meci, ceea ce nu cred că i s-a mai întâmplat în ultimii 3 ani...

Hotărât lucru, atmosfera din China nu-i prieşte Simonei şi, din câte aud, acuză şi dureri la un tendon. De altfel şi Sharapova, Kvitová, Wozniacki au părăsit devreme turneul, fie prin abandon, fie învinse.

Cred că nici la Beijing Simona nu are şanse mari. Important mi se pare să îşi menţină moralul sus, în ciuda acestor înfrângeri, pentru marea înfruntare de la Singapore.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite