Încă o echipă de tradiţie dispare. Nu a avut bani să se înscrie în sezonul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugurel Buga a jucat la FC Braşov
Mugurel Buga a jucat la FC Braşov

Chiar dacă FC Braşov a terminat pe locul 6 în ediţia 2016-2017 a Ligii a 2-a, în noul sezon, campionatul va începe fără echipa braşoveană.

Motivele sînt multiple. În primul rînd lipsa banilor, apoi situaţia complicată cu insolvenţa şi temerea că în septembrie Tribunalul Braşov va declara falimentul au dus la această situaţie nedorită. Vasile Dochiţa, administratorul special al FC Braşov, a confirmat informaţia.

„Nu avem fonduri şi faptul că echipa nu ar avea dreptul să promoveze după ultimele decizii ale FRF ne pun în imposibilitatea să ne înscriem în noul sezon al Ligii a 2-a. Chiar nu are rost să cheltuim banii degeaba. E dureros, dar nu avem soluţii pentru participarea în Liga a 2-a. Cred că este pentru prima oară în istorie cînd Braşovul nu va avea echipă în primele două ligi din România. Trebuie început un proiect nou, serios, credibil, pentru că Braşovul are nevoie de fotbal“, a spus Vasile Dochiţa.

În acest moment, FC Braşov nu are niciun jucător senior sub contract, iar antrenorii Cornel Ţălnar şi Florentin Petre au încheiat contractele cu gruparea braşoveană.

* sursa: monitorulexpres.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite