Ziua dementă în care datoria României a depăşit valoarea pământului ţării

În 1 iulie 2019, conform Băncii Naţionale a României, ţara noastră avea datorii externe în sumă de 103,671 miliarde de euro, în creştere cu mai bine de 4 miliarde faţă de începutul anului. Spre comparaţie, tot terenul arabil al ţării noastre valorează doar 75 de miliarde de euro.

În vreme ce mai-marii naţiei ne dau asigurări că totul e sub control şi că – să moară duşmanii lu’ Veoricaaaa! - ţărişoara n-a dus-o niciodată mai bine de atât, Banca Naţională a României (BNR) ne dă o veste stupefiantă: datoria externă a depăşit pentru prima oară în istorie pragul de 100 de miliarde de euro, ajungând, la data de 1 iulie 2019, la suma astronomică de 103,671 miliarde de euro. Ce-i drept, nu toată datoria este a statului, mai sunt incluse aici şi nişte datorii ale companiilor private, dar ideea de bază e că avem de dat, nici într-un caz de luat.

Sincer, eu, unul, nici măcar nu izbutesc să-mi imaginez o astfel de sumă, însă am încercat, de dragul deplinei înţelegeri, să o aduc în nişte coordonate pământene. Adică nişte comparaţii, acolo, cât să înţeleagă tot omul.

Aşa am descoperit că datoria externă a României (adică a noastră, a tuturor, că nu cred că vă închipuiţi că guvernul actual, când o fi să plece, ia cu el şi datoriile făcute; n-a făcut asta niciun Guvern din istoria ţării) este MAI MARE decât valoarea întregii suprafeţe de teren arabil a ţării. Mai exact, cele 14,7 milioane de hectare existente, calculate la preţul mediu de 5.128 de euro fiecare (calculat de Institutul Naţional de Statistică pe baza tranzacţiilor din ultimele 12 luni), valorează doar un pic peste 75 de miliarde de euro.

Cu alte cuvinte, chiar şi dacă ne-am vinde ţara, la propriu, tot nu am scăpa de datoriile acumulate în ultimii 30 de ani de stupizii care ne-au condus şi ne-au jumulit, unul după altul, într-un ameţitor carusel al falimentului naţional.

Pe cap de român, datoria ar fi de 4.900 de euro, incluzându-l aici şi pe cel născut acum 5 secunde, dar şi pe moşneagul de 107 ani ţinut în viaţă de aparate, la centrul de îngrijiri paliative.

Pe cap de familie (7,47 milioane de gospodării există în România conform ultimelor date statistice), situaţia este şi mai înfiorătoare: am avea de dat fix 13.788 de euro, fiecare cap de familie, pentru a acoperi nepăsarea, incompetenţa, hoţia şi prostia tuturor politicienilor şi „tehnocraţilor” care au stat la cârmă din 1989 încoace. Da, exact ăia (de stânga ori de dreapta, tot un drac!) pe care i-am ales tot noi, nu alţii, şi pentru care suntem în stare să ne batem în ciomege (fie ele şi virtuale) cu oricine.

Partea şi mai tristă este că primele 6 luni din 2019 au fost un adevărat dezastru bugetar pentru România. Datoria externă a crescut, zice BNR, cu un pic peste 4 miliarde de euro, adică - ţineţi-vă bine! – cu 22,22 milioane de euro pe zi. E o treabă, nu glumă, să îndatorezi poporul cu o aşa viteză.

Ar fi şi o veste bunicică. Banca Naţională ar avea rezerve valutare care ar acoperi 73% din datoria externă. Nu mă pricep la macroeconomie (bine, nici politicienii noştri nu se pricep, dar asta nu-i împiedică să se aburce în fruntea naţiei...), dar bănuiesc că rezervele astea (undeva la 75 de miliarde de euro) n-or sta, teanc peste teanc de „euroi”, într-un beci, undeva, ci or fi ceva plasamente, poate niscaiva aur. Naiba ştie. Eu nu, dar mă gândesc că e complicat să ai în beci atâta bănet (am calculat că ar intra doar vreo 10 milioane de euro pe metru cub, în bancnote de 100, deci ar trebui o hală de 7.500 de metri cubi, cât un mall).

Partea proastă a veştii bune este că în ultimele 6 luni gradul de acoperire de către BNR a datoriei externe a scăzut de la 74,3 la 73%, ceea ce înseamnă că în ritmul ăsta de „dezvoltare a ţării” în alţi vreo 30 de ani oamenii lui Isărescu (oare rezistă atât Isărescu?) n-or să mai poată garanta nimic. Nu-i mai puţin adevărat că dacă rămâne în capul contabilităţii naţionale duetul „Veorica-Chiparosul”, cam în 12 ani ajungem la 200 de miliarde de euro datorie, deci cam cât valoarea a tot pământul românesc, plus tot ceea ce se află pe el şi sub el.

Şi-atunci poate să vină un şeic (sau un mogul chinez, dacă nu cumva un oligarh rus) să ne cumpere cu totul. Vă dau un sfat: puneţi mâna pe dicţionare şi învăţaţi araba şi chineza (poate chiar şi rusa), preventiv, căci nu se ştie ce limbă oficială va avea statul român peste un deceniu şi-un pic. V-aş îndemna la responsabilitate civică şi electorală, dar mă tem că mi-aş bate gura de pomană. Realitatea tristă este că, în România de azi, n-ai cu cine, n-ai cu ce şi, după cum spuneam, în curând n-o să mai ai nici unde. Evident, glumesc, căci datoria externă nu poate duce la pierderea teritoriului naţional, ci eventual doar a resurselor generate de acesta.

P.S. Acest text nu este o analiză economică (deci să mă ierte Keynes şi Galbraith) şi nici o radiografie politică. Este doar o opinie bazată pe nişte cifre oficiale, care arată că stăm cam prost cu economia naţiunii. Dar treaba asta o ştie deja tot omul, nu e nevoie să i-o explic eu...