Recordul lui Năstase e ameninţat de o concurenţă internă acerbă şi de un mare rezervor local de talente. Putem, deci, trage nădejde, că supremaţia va rămîne a noastră şi că Năstase va fi urmat la domnie de vreun politician, sportiv sau chiar ziarist băştinaş. Mîrlănia e pe mîini bune în România. Nu peste tot şi nu în fiecare casă, dar îndeajuns pentru a da o religie publică extinsă şi biruitoare.

Din motive care scapă oricărui bun nesimţit, e de-a dreptul absurd să ni-l imaginăm, de pildă, pe Roger Federer răsturnînd basculanta cu măscări, pe un teren de tenis, aşa cum se cade unui superstar atins de înţelepciune la 70 de ani. La fel cum e dincolo de cea mai bolnavă imaginaţie să ni-i închipuim pe Ivan Patzaichin sau pe Radu Voina străduindu-se să asigure un public internaţional că românii sînt mari ucigaşi de bun simţ. Însă recitalul susţinut de Năstase la uşa consolidată a cortului nu e doar o probă de virtuozitate personală. Mediul contează şi tradiţia dictează.

Un public enorm l-a idolatrizat pe Năstase cu toată buna credinţă, pentru a afla că e dator să înghită un zeu care se scobeşte în nas.

Jetul porcăitor plecat din Năstase a izbucnit lejer, cu o naturaleţe care trădează obişnuinţa şi presupune aprobarea. Mîrlănia torenţială e normală, ba chiar obligatorie, la noi, într-o ţară care a aşezat pe podium, pe ecrane şi în demnităţi publice o elită mitocănească. Limba murdară, injuria băloasă şi aluzia otrăvită la sex sînt normale, gustate şi apreciate. Cine caută un model şi un drum, va găsi nenumărate îndemnuri la bădărănie fără frontiere. Succesul social, bogăţia şi puterea sînt siameze ale vulgarităţii temeinice. Năstase nu a păcătuit în mijlocul raiului.

Nimic nu a împiedicat, la noi, confuzia între meritul sportiv sau talentul artistic şi dreptul la dezmăţ deocheat. Cine e important ştie neapărat să fie un porc de seamă şi are dreptul la aplauzele unui public neaoş. Cazul Năstase a început, adică, demult şi stă pe nenumărate confirmări ale dreptului la mîrlănie publică. Nimeni nu a pus piciorul în prag, acordul în gramatica şi bunul simţ în educaţia vedetelor. Năstase e, astfel, unul din profitorii adoraţiei datorate marelui sportiv. Un public enorm l-a idolatrizat pe Năstase cu toată buna credinţă, pentru a afla că e dator să înghită un zeu care se scobeşte în nas.

Dar toate astea ar putea rămîne o povestire deşuchiată şi limitată la chestiuni de igienă morală personală. Problema începe abia din clipa în care dreptul la mîrlănie devine o chestiune de patrimoniu şi se ascunde în spatele patriotismului. Cu alte cuvinte, cine nu ne lasă să fim abjecţi e anti-român.

Nimeni n-a formulat mai bine această înaltă teorie decît Ion Ţiriac, un om priceput la afaceri şi numai la afaceri. Ion Ţiriac a sărit în apărarea lui Năstase cu un salt care l-a scos din ţarcul prea strîmt al bunului simţ. O cugetare plină de obidă, depusă, în folosul patriei, de Ţiriac, după scandalul provocat de Năstase îi pedepseşte pe străinii care s-au simţit jigniţi. Tenismena Konta a izbucnit în lacrimi sub injuriile lui Năstase. Arbitrul elveţian al partidei l-a expulzat din arenă pe Năstase. Presa britanică îl ceartă pe Năstase. Interpretarea prin teorema Ţiriac spune răspicat: ”permitem străinilor să facă ce vor la noi acasă!”. Aşa e. De unde rezultă că, la el acasă, dl. Ţiriac are obiceiul să scuipe pe jos, să îşi pună şosetele în salatieră şi să îşi înjure în gura mare musafirii. Acasă e voie. Faci ce vrei şi, mai ales, tot ce poate fi mai urît. Cine protestează, e străin de neamul nostru rumînesc şi de fibra lui spurcată.

Aici e primul fals: ideea după care patriotismul nu vine din valoare şi caracter, ci din capacitatea de a produce zoaie en gros şi cu accent local.

Al doilea fals năpraznic e la un pas: buna creştere e o fiţă de intelectual rupt de popor. Şi dimpotrivă: mîrlănia e darul după care recunoşti omul simplu şi românul autentic. În această imagine răsturnată, România e o ţară care are nevoie de proastă creştere, dacă vrea să rămînă românească şi a românilor.

Avem în faţă cea mai adîncă şi largă calomnie îndreptată împotriva unui popor. După cum ştiu atîtea şi atîtea generaţii, sărăcia, viaţa modestă şi chiar lipsa de şcoală nu gonesc buna cuviinţă. Oamenii de rînd nu sînt de rînd pentru a scuza golănia sau pentru a furniza alibiuri tîrîturilor. Părinţii şi vecinii noştri mai din popor ştiu să pună un gînd cinstit în cuvinte curate şi să respecte onoarea femeilor, a casei şi a locului de baştină. Cine vrea să îi credem creatori naturali de murdărie nu face altceva decît să îi ia ostatici. Legitimarea bădărăniei admite orice sacrificiu.

Actualul nr. 1 mondial în mîrlănie şi-a făcut treaba: sute de mii de români muncesc pe rupte în Marea Britanie şi tocmai s-au ales cu o bună defăimare din partea lui Năstase.

Adevărata victimă a mîrlanofiliei care a năpădit viaţa publică românească e tocmai omul de rînd. Dacă Ion Ţiriac vrea un exemplu de simplitate care nu are nevoie de vulgaritate, atunci recomandarea imediată e Rică Răcucanu: ţigan, copil nevoiaş, fără şcoală, plin de poante şi folclor dar încă mai plin de bun simţ. Toată lumea şi-l aminteşte pe Tamango jonglînd cu patru mingi şi opt nastratinisme, dar nimeni nu l-a auzit vreodată jignind sau porcăind.

După care vine obişnuita discuţie ţîfnoasă despre ”imaginea României în lume”. Curios: o dezbatere în Parlamentul European, pe tema hoţiei de stat în România, ne face ţara de rîs şi ne strică imaginea pe modelul tortului atacat cu ciocanul pneumatic. În schimb, apucăturile de tejghetar respins ale lui I. Năstase sînt o dovadă de bun românism.

Sigur, Năstase e unul din puţinii români cunoscuţi şi iubiţi în Marea Britanie dar tocmai asta nu trebuie tolerat. Trebuie să corijăm neapărat supoziţia de calitate pe care englezii ar putea-o asocia greşit cu România. Dacă ar fi gîndit mari aplicat, Comisa Europeană îl putea alege pe Năstase pentru a pedepsi delictul de Brexit. Oricum, actualul nr. 1 mondial în mîrlănie şi-a făcut treaba: sute de mii de români muncesc pe rupte în Marea Britanie şi tocmai s-au ales cu o bună defăimare din partea lui Năstase. Sau, mai exact spus, un zeu cu degetul în nas.