Pentru a-i studia este necesar să-i împărţim în mai multe categorii.

Primul şi cel mai întâlnit este călătorul tip porc. Pute şi îşi lasă în urmă toate resturile. Pachete goale de ţigări, ambalaje goale, pungi, sticle, şerveţele cu muci, resturi de sandvişuri, flegme, coji de ouă, seminţe, piele de crenvurşti, bucăţi de salam, pahare goale de cafea. Totul rămâne în urmă, în compartiment, aruncat desigur pe jos sau cel mult îndesat între scaune. În toaleta şi aşa infectă, călătorul de tip porc se pişă peste tot, pe jos, pe pereţi, în chiuvetă, numai nu în wc. În rest, fie se descalţă şi picioare lui degajă duhoare, fie stă încălţat cu picioarele întinse pe scaunul de vizavi.

Călătorul tip maimuţă. Ajunge la gară pus pe scandal şi îşi găseşte foarte uşor victimele. Se ceartă cu cine apucă, mută bagajele celorlalţi, trage, împinge, scuipă şi înjură. Are cu el un bagaj mare, pe care îl abandonează în mijlocul drumului, fără să-i pese că oamenii nu au loc. Sau are mai multe valize cu care umple toate compartimentele de bagaje, iar dacă este rugat să facă loc şi altora urlă că el a fost primul.

Călătorul tip papagal. Vorbeşte atât de mult încât generează în ceilalţi călători nevoia de a-şi smulge părul din cap. De cele mai multe ori, soarta îl plasează într-un compartiment în care nimeni nu are chef de vorbă. Ştie totul despre tot, poate aborda orice subiect cu uşurinţă şi povesteşte acelaşi lucru de mai multe ori. Sunt situaţii în care oamenii se mută încet-încet în alte compartimente, mai ales în cazul drumurilor foarte lungi. Spre deosebire de celelalte două tipuri, călătorul tip papagal este totuşi inofensiv.

Călătorul tip şobolan. A venit în tren să fure sau să cerşească, se întoarce de undeva de la furat sau tocmai a fost eliberat din puşcărie. Are cu el mereu ceva de băut şi uneori dă drumul tare la manele pe telefon. Trage pârţuri, râgâie, vorbeşte tare la telefon, înjurând, iar uneori fluieră dacă vede o persoană de gen feminin. Nu are bilet şi nici bani de şpagă, dar are cuţit. Dacă prin absurd adormi în preajma lui, ştii bine că te vei trezi fără bani în buzunar.

Călătorul bovin. Se urcă mereu în vagonul greşit, apoi se ia la harţă cu cel despre care crede că stă pe locul lui. Nu mai vrea să se ridice, îşi scoate biletul, face o scenă, cheamă controlorul, urlă la toată lumea, susţine că el are 39, “uite, scrie aici 39, vedeţi bine că 39 e locul meu”. Flutură biletul în stânga şi-n dreapta, până când cineva descoperă că ar fi 39 din vagonul doi, nu din trei. Desigur, urmează alte zece minute de convingere, iar până la urmă călătorul bovin pleacă învins şi pufnind.

Ar mai fi şi alte categorii, dar treaba stă în felul următor. Nu prea contează ce tip de călător eşti. Toţi, absolut toţi cei care pun piciorul în trenurile din România, indiferent cine sunt, toţi sunt nevoiţi să suporte aceeaşi mizerie, aceeaşi hazna, acelaşi biohazard. Într-o lume paralelă, oamenii sunt probabil plătiţi să meargă cu CFR-ul. Aşa, ca un fel de sarcină oribilă de serviciu. “Uaaa, ce aiurea, ai mers cu trenul? Te plătesc bine măcar?”. “Da, da, mă plătesc foarte bine, altfel de ce crezi că aş pune piciorul în el?”.

Păcat că noi nu suntem însă în lumea care trebuie. Noi, europenii lu` peşte. Noi, fraierii cu gumă-n păr care plătesc bani grei pentru propria umilinţă. Pace!