STUDIU Peste 85% din medici au fost expuşi la agresiuni verbale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hol spital Timişoara

Majoritatea medicilor au fost expuşi cel puţin odată unei agresiuni verbale, se arată într-un studiu recent, în timp ce 10% din ei au fost supuşi unor agresiuni fizice.

Potrivit unui studiu al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), 50% din cei 460 de medici chestionaţi au declarat că agresiunile verbale, fizice sau de altă natură produse în timp ce erau în spital le-au afectat sănătatea, calitatea vieţii sau activitatea.

Cu toate acestea, numărul sesizărilor oficiale depuse de medici la Poliţie este unul mult mai mic, a arătat marţi profesorul Ioan Lascăr, preşedintele CMMB. Medicul susţine că absenţa sancţiunilor pentru autori sporeşte nemulţumirea angajaţilor, relatează Agerpres.

„Poziţia noastră este fermă: o politică de toleranţă zero faţă de agresiune şi violenţă la locul de muncă este singurul remediu”, a punctat Ioan Lascăr, adăugând că în cadrul studiului au fost distribuite 850 de chestionare, din acestea fiind returnate 541, reprezentând 39 de specialităţi medicale.

„Creşterea numărului de incidente, frecvenţa dar şi severitatea impactului, fac ca unii profesionişti de îngrijire a sănătăţii să sufere de simptome date de stres si epuizare (36.8 %), şi în anumite cazuri de tulburări datorate unui stres post-traumatic”, arată un comunicat de presă.

Acelaşi studiu indică şi faptul că 15,7% din medicii chestionaţi au apreciat că agresiunea la care au fost supuşi a avut un impact negativ asupra familiei lor. În Bucureşti sunt înregistraţi peste 14.500 medici, din care 68% sunt femei şi 32% sunt bărbaţi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite