Practic, între cei care locuiesc cu părinţii sau au o legătură extrem de strânsă cu părinţii, şi cei care nu locuiesc sau nu au legături strânse cu părinţii.

Ideea asta năstruşnică mi-a venit citind un studiu despre ideologii făcut de Emmanuel Todd în 1985, publicat atât în Franţa, la Paris, cât şi în Anglia, la Cambridge, deci şi în franceză şi în engleză. Eu am citit versiunea în engleză. Studiul lui despre ideologii era bazat în totalitate pe tipurile de familii dominante în acea perioadă în societăţile respective şi implicaţiilor acestora în politică.

Familia nucleară egalitară înseamnă că urmaşul, după ce ajunge la maturitate, pleacă din sânul familiei. Mai mult, copiii într-o familie nucleară egalitară sunt egali în faţa părinţilor (spre deosebire de familiile autoritare spre exemplu, unde primul născut mascul are drepturi şi privilegii sporite) şi primesc în mod egal, prin lege, o proporţie din averea lăsată moştenire. Mai mult, nu există, evident, căsătorii între copiii fraţilor, adică între verişori, spre deosebire de Islam şi tipurile de familie asimetrice din sudul Indiei, unde era normal să te căsătoreşti cu verişorii. Acest tip de familie era răspândit în România la momentul studiului, pe lângă nordul Franţei, nordul Italiei, centrul şi sudul Spaniei, centrul Portugaliei, Grecia, Polonia, America Latină şi Etiopia.

Familia comună exogamă înseamnă că urmaşul este nevoit prin presiunea cutumei să rămână în casa părintească, sau cel puţin aproape de casă după ce şi-a găsit conso(a)rt(ă), dar neapărat partenerul sau partenera trebuie să fie din afara cadrului familiei extinse. Copiii sunt la fel ca într-o familie nucleară egali în privinţa moştenirii şi primesc aceiaşi proporţie din aceasta. Principala diferenţă, astfel, între cele două mari tipuri de familii este dată de aşteptarea ca după ce şi-a găsit perechea, copilul să rămână lângă familie.  Asta spre pre deosebire de familia nucleară care este în general mai mică şi în care nu este aşa importantă apropierea fizică de părinţi. Acest tip de familie nu era aşa răspândit în România acum trei decenii, era mai mult răspândit în Rusia, fosta Iugoslavie, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Finlanda, Albania, centrul Italiei, China, Vietnam, Cuba şi nordul Indiei.

Cele mai multe familii în România erau, la sfârşitul secolului trecut, repet, de tipul nuclear egalitar. Însă, pe măsură ce ţăranii au căpătat o voce şi capital în România, pe măsură ce am ieşit din comunism şi am fost expuşi capitalismului neoliberal, se pare că stilul de familie comunitar exogam de a convieţui a căpătat întâietate. Este un lucru foarte paradoxal, în opinia mea, sau poate este doar un mecanism de apărare la alienarea capitalistă. Astăzi din ce în ce mai mulţi tineri stau cu părinţii şi vor sta cu părinţii până la sfârşitul vieţii.  

Cum se transpune asta în ideologii politice? Nu este un lucru foarte uşor de dedus, dar apare mult mai clar dacă vedem cursul istoric al procentelor acestor două tipuri de familie la nivel european începând cu secolul 13. Atunci, cele două tipuri de familii erau egale în procente, 30%, în Europa. Trei sute de ani mai târziu familia egalitară nucleară ia un avans uşor, ca mai apoi la 1800 avansul să fie recuperat de familia comună exogamă, fiind relativ egale ca proporţii din nou. În 1975, în Europa, familia comună exogamă are un avans de 10 procente, semnificativ din punct de vedere statistic, 37 la 25 de puncte procentuale, în faţa familiei nucleare egalitare.

Această diferenţă semnificativă între cele două tipuri de familie poate înseamna şi că mai multe femei se căsătoresc devreme, sub 19 ani şi mai puţine femei se căsătoresc târziu, după 24 de ani. Vârsta la căsătorie a femeii este mai mare familiile nucleare egalitare. Căsătoria foarte devreme poate însemna lipsa educaţiei superioare şi implicit lipsa unor valori sociale. Un conservatorism sporit în societate va avea efecte pe termen lung, fiind deja cunoscute corelaţiile între conservatorism şi personalitatea autoritară, care creşte oricum cu vârsta şi în cazul celor cu studii superioare, umaniste sau nu, şi între personalitatea autoritară şi atitudinea populistă. Să avem nişte tineri conservatori nu poate fi un viitor foarte bun pentru o lume în continuă schimbare, în care inovaţia, flexibilitatea şi munca în echipă, deci între egali, sunt valori fundamentale pentru o viaţă decentă.

O altă diferenţă fundamentală între cele două tipuri de familii este rata sinuciderilor, exponenţial mai mare în cadrul familiilor comune exogame. Personal, aş simţi o presiune imensă să locuiesc cu părinţii sau în apropierea lor. Desigur, le simt lipsa de la distanţă, însă consider că autonomia pe care mi-au dat-o de mic m-a ajutat enorm să ajung ce am ajuns astăzi şi le mulţumesc pe această cale. În acelaşi timp, îmi pare rău pentru cei care sunt nevoiţi să stea cu părinţii şi să le asculte teoriile şi presiunile auzite de la alţii zi de zi.

Dragilor, tot ce pot să vă spun este să vă luaţi inima în dinţi, să învăţaţi că sunteţi 99% responsabili pentru viaţa şi cariera voastră şi că la sfârşitul ei, când vă veţi uita în urmă, nu veţi putea să daţi vina pe nimeni, nici măcar pe părinţi, că aţi ajuns sau nu aţi ajuns ce aţi vrut în viaţă. Veţi putea da vina numai pe voi.