Pur şi simplu păreau că nu înţeleg, că au un blocaj inexplicabil în faţa oricăror argumente legate de sistemul sanitar.

Cam în acelaşi timp cu apariţia ştirii legate de această OUG, participam la un exerciţiu de formulare a unei declaraţii privind viitorul României, organizat cu generozitate de către Camera de Comerţ Americană din România - AmCham. Lectorul, un american, a pus la dispoziţia celor mai mult de 50 de persoane, provenite din multe straturi ale vieţii sociale româneşti, instrumente bazale privind elaborarea unei asemenea declaraţii, ne-a explicat filtrele care ne împiedică uneori să percepem realitatea şi mai ales cu determină contextul stabilirea şi înţelegerea priorităţilor. Arbitrarea dintre diferitele opinii s-a făcut strict democratic, prin votul participanţilor sau chiar prin unanimitate, având lectorul pe post de moderator. Aproximativ o treime din cei prezenţi erau sau fuseseră implicaţi la un moment dat în administrarea la nivel central a ţării.

Societatea românească a reuşit să facă din acest domeniu doar un subiect negativ, plin de exemple privind furturi, corupţie, greşeli medicale, avariţie, dezinteres faţă de pacienţi etc.

Pentru mine, dar şi pentru alţi câţiva participanţi, surpriza, chiar revelaţia acestui exerciţiu a venit la sfârşitul sesiunii, atunci când diferitele idei au fost îmănuncheate într-un singur material. Rând pe rând, prin vot, cel mai adesea zdrobitor, cuvântul sănătate a fost eliminat din oricare formulare privind viitorul ţării, valorile în care credem, acţiunile pe care înţelegem să le facem. Situaţia a devenit aproape tensionată când noi, cei care aveam tangenţă cu sistemul sanitar, ne-am ridicat, unul câte unul, să propunem amendarea textului în diferite modalităţi şi în cele din urmă chiar ne-am exprimat zgomotos uimirea legată de obtuzitatea manifestată faţă de acest aspect al vieţii românilor. Subliniez, nu era vorba de un document oficial, nu se împărţeau bugete, nu avea nici un fel de tentă politică, era pur şi simplu un exerciţiu de redactare care să ne ofere o perspectivă privind elaborarea unei viziuni asupra viitorului, indiferent de subiect! Micul conflict a fost aplanat de moderator, care, făcând uz de autoritatea sa formală de moment, a abolit pentru câteva secunde spiritul democratic pe care punea atât de mult accent şi, fără vot, a inclus şi cuvântul sănătate pe undeva prin text.

Noi, cei din grupul ad-hoc al celor având tangenţă cu sănătatea, am rămas perplecşi. Am realizat că egalii noştri din acea încăpere, oricât de nereprezentativi ar fi pentru întreaga populaţie, nu văd lucrurile de loc aşa cum le vedem noi cei din interior. Ne-am dat seama că societatea românească a reuşit să facă din acest domeniu doar un subiect negativ, plin de exemple privind furturi, corupţie, greşeli medicale, avariţie, dezinteres faţă de pacienţi etc. Am încercat, în pripă, să găsim explicaţii pentru acest fenomen şocant pentru noi. Poate presa este de vină, poate faptul că participanţii aveau o medie de vârstă estimată în jurul a 40 de ani şi problemele de sănătate încă nu erau pe agenda lor personală, poate beneficiau de iluzia abonamentelor private oferite de angajatorii lor, crezând că sunt protejaţi.

Cel cu experienţa de viaţă cea mai amplă, reputatul medic Radu Dop, cred că a diagnosticat corect fenomenul şi îmi permit să-l citez: „Ne-am făcut-o singuri!“.

Toţi actorii din sistem pur şi simplu au scăpat din vedere să promoveze SĂNĂTATEA.

Într-adevăr, toate faţetele negative ale sistemului sanitar au fost cultivate, alimentate, propagate cu obstinaţie chiar de către noi, cei din interiorul sistemului, fără ca acestor manifestări să se opună cu eficacitate vreo forţă. Într-o societate dezbinată personalul medical a dorit şi a reuşit să fie cel dintâi exemplu. În interiorul sistemul adesea se foloseşte o butadă: „Câinii au luat lecţii de la doctori cum să se muşte între ei!“. În vâltoarea rivalităţilor, a luptelor intestine pentru putere şi pentru plata de poliţe, Colegiile Medicilor, Asistentelor, Farmaciştilor etc., Ministerul Sănătăţii, şcolile de medicină, asociaţiile profesional-ştiinţifice şi de pacienţi, furnizorii etc., în fine, toţi actorii din sistem pur şi simplu au scăpat din vedere să promoveze SĂNĂTATEA.

Nu mă refer aici la combaterea unei boli anume sau la performanţe de excepţie, ci la explicarea realităţilor din sistem, la binefacerile pe care le oferă, la vieţile salvate şi sacrificiile făcute, la inechităţile şi insuficienţele atât de numeroase, la umanitatea şi dragostea de oameni care caracterizează orice tânăr care îmbrăţişează o carieră în acest domeniu. În acest context, efuziunea de personal medical nu trebuie legată de veniturile personale, ci mai ales de proiecţia şi lipsa de înţelege a societăţii fată de tot ceea ce înseamnă îngrijirile de sănătate şi slujitorii acestora. Un simplu exerciţiu a developat cât de greu îi este unui ministru să se impună în faţa colegilor din Guvern, cât de greu este unui manager de spital să obţină sprijinul autorităţilor locale şi cât de neimportant a ajuns un medic în faţa cetăţenilor bolnavi sau sănătoşi.

Ce enormă deziluzie!