Răspunsul unor cercetători la mesajul unui român care spune că virusul nu există şi refuză masca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Presura şi Ştefan Szedlacsek:/ Foto Facebook
Cristian Presura şi Ştefan Szedlacsek:/ Foto Facebook

Doi cercetători români de prestigiu, Cristian Presură şi Stefan Szedlacsek, au reacţionat la o postare devenită virală pe Facebook, în care un român, care se intitulează „răzeş, adică om liber”, spune că va ignora regulile autorităţilor în criza Covid, pentru că „virusul nu există decât în statistici sau la TV sau în informaţii“ - scrie Republica.

„Lumea pe care o propui cititorilor tăi, una lipsită de cercetare şi cercetători, şi pare-se şi lipsită de doctori, una fără vaccinuri, fără medicamente (căci sunt produse de ”organizaţiile criminale” ale Big Pharma), te rog să ne crezi că este o lume sumbră pe care nu credem că o poţi dori în mod sincer pentru copiii, prietenii şi cititorii tăi”, se arată în mesajul celor doi cercetători, preluat de Republica.

Redăm postarea lui Cristian Presură şi Stefan Szedlacsek:

„Dragă Cezar Ionaşcu, postarea ta intitulată "Declaraţie importantă pt ţară" (despre Covid 19) m-a făcut pe mine şi pe Stefan Szedlacsek să ne întrebăm dacă tu (şi societatea) mai aveţi nevoie de cercetători ca noi. De ce să mai cercetăm vaccinuri, medicamente şi aparate medicale în laboratoarele noastre dacă tu (şi cei care îţi dau drepate) nu veţi folosi cercetările noastre? De ce să o facem dacă tu consideri că noi (şi grupurile de cercetare în care lucrăm) am face parte din conspiraţii mondiale? Oare nu ar fi mai bine să renunţăm la cercetare şi să ne apucăm de agricultură? Speranţa noastră este că cei care te urmăresc nu vor fi de acord cu tine şi vor folosi cercetările noastre.

Iată mai jos, ai răspunsurile noastre directe la „declaraţia” ta:

1. Nu vrei să porţi mască pentru că facilitează reproducerea bacteriilor în plămâni! Prin urmare, doctorii care stau cu masca pe faţă câte 10 ore zilnic sunt toţi bolnavi de plămâni, aşa o fi? Chiar crezi că obligativitatea purtării ei în mijloacele de transport şi în mall-uri din Germania, Austria şi unele state din SUA, este o tâmpenie? Nu uita, dacă vei fi infectat cu Covid, vor fi câteva zile de început în care tu nu vei şti asta. Fără mască, creşte şansa că vei împrăştia virusul la prietenii tăi. În funcţie de situaţia lor medicală, unii vor muri. Mai scrii undeva pe pagina ta că:” Masca e fatală - oxigenul este diminuat şi astfel insuficient la fiecare respiraţie”. Tot “savanţii” pe care-i urăşti să ştii că au determinat cu foarte mulţi ani în urma că aerul are 21% oxigen şi 78% azot cam orice ai face iar biata mască va lăsa să treacă prin ea exact acelaşi procent de 21% oxigen.

2. Nu porţi mănuşi normale. Dar ce te împiedică să porţi mănuşi de plastic de unică folosinţă? Să ştii că la început cei de pe vasul ”Diamond Princess” nu purtau nici măşti nici mănuşi. Ştii că din cei 3711 pasageri câţi s-au infectat de la un singur pasager cu Covid?: 700 pasageri.

3. Ai îmbrăţişa chiar acum pe cineva drag în public. Să sperăm că nu ai căpătat virusul cu câteva zile înainte, în aşa fel încât să nu ştii, iar apoi să îl dai mai departe şi să îl omori pe cel pe care l-ai îmbrăţişat. În orice caz, dacă insişti în continuare, te invităm la o secţie de terapie intensivă să îmbrăţişezi toţi bolnavii de Covid 19 de acolo. Evident, conform principiilor tale, nu vei purta nici mască nici mănuşi. Vei putea rămâne în continuare acolo în secţie, garantat vei avea nevoie de asistenţă medicală serioasă.

4. Nu faci vaccinul antigripal şi speri în sinea ta că îţi vor urma exemplul mulţi din cei 12K de simpatizanţi ai postărilor tale. Te-ai gândit că un procent însemnat al acestora este fie în vârstă, fie au o formă de imunodeficienţă şi îmbolnăvirea lor de gripă ar putea fi fatală?

5. Nu mergi la testări pentru că ştii SIGUR că autorităţile vor manipula rezultatul, te vor declara pozitiv, pentru a mări, cum spui tu, „circul”. Dragă Cezar, induci o neîncredere acută în autorităţi, care va afecta în mod negativ toată societatea. Noi cercetătorii facem tot posibilul să influenţăm autorităţile să ia deciziile corecte, pe baza a ceea ce am aflat prin cercetările noastre. Nu ne reuşeşte întotdeauna, însă a spune că autorităţile recomandă şi asigură testările doar ca să facă „circ” înseamnă să desfiinţezi întreaga cunoaştere medicală şi să invoci o colaborare diabolică între medici şi autorităţi. A propos, ţi-ai făcut vreodată ţie sau copiilor tăi o antibiogramă? Dacă da, conform convingerilor tale, ai primit rezultatul pozitiv peste tot (de dragul „circului”)? Cu siguranţă însă nu ai acceptat administrarea niciunui antibiotic căci e produs de organizaţii”criminale”.

6. Te speli pe mâini pentru că te-a învăţat mama. Corect. Dar ea de ce te-a învăţat aşa? Pentru a elimina patogenii! Ea ştia mai bine decât tine.

7. Nu vei face niciun vaccin, nici membrilor familiei tale, nici copiilor tăi. Sugerezi însă că nimeni nu ar trebui să facă, iar asta este EXTREM de periculos. La sugestia ta, colegii noştri din cercetarea medicală specializaţi pe vaccinuri ar trebui să renunţe la cercetare şi să caute alt job. Dar ce crezi că se va întâmpla fără vaccinuri pe lumea asta? Cât crezi că va dura până vor reapare epidemiile? Ce le vei spune copiilor tăi când copii lor (nepoţii tăi) vor muri de o astfel de epidemie, care înainte era stopată ? Ştii de exemplu că variola, tot o boală produsă de un virus (care zici că nu exista) a omorât doar în secolul XX 300 milioane de oameni? Şi ştii cum a fost ea eradicată acum 40 de ani? Vei fi surprins: cu ajutorul unui vaccin! Iar tu vrei să se desfiinţeze vaccinurile!

8. Nu crezi că guvernul şi organizaţiile internaţionale „criminale” lucrează pentru binele tău. Putem să-ţi spunem că unul din autorii acestui mesaj (Stefan Szedlacsek) lucrează într-un institut de cercetare al Academiei, finanţat de guvernul României. Atât Academia cât şi Guvernul României sunt organizaţii criminale? Dai exemplul că în ţările în care e cel mai mic număr de bolnavi de cornavirus, OMS (Organizaţia Mondiala a Sănătăţii) nu are acces. Ne-am uitat şi noi pe Wordometer, să vedem care e ţara asta. Am aflat: Saint Pierre Miquelon, o ţară cât o comună mai mare (cam 5000 locuitori) are într-adevăr 1 singur caz pozitiv de Covid 19. Şi e drept, nu e în OMS – e normal, aparţine de Franţa care bineînţeles că e în OMS. Sau poate te referi la Malta, ţara din Europa cu cel mai mic număr de Covid 19 pozitivi? Stai liniştit, aparţine şi ea de OMS.

9. Zici că virusul nu există decât în statistici sau la TV sau în informaţii. Propun să facem un experiment atunci; sunt laboratoare în ţară care pot purifica virusul SARS-CoV-2. Le plăteşti reactivii, laboratorul îţi va purifica virusul şi îţi vă arăta şi poza lui electrono-microscopică. Apoi, după ce semnezi o declaraţie ţi se vor injecta viruşii (pe care i-ai văzut la microscopul electronic). Apoi vei fi monitorizat ca să vedem în cât timp vei face simptomele caracteristice ale Covid 19. De acord? Căci dacă e aşa cum zici, că virusul e doar în statistici, atunci nu vei face nicio boală, nu-i aşa? Chemăm şi televiziunile ca să asiste la eveniment, eşti de acord?

10. „Opreşte ştirile şi începe cercetările independente”, aşa încurajezi pe cei care te urmăresc pe Facebook. Ai uitat să le spui că, înainte de a începe cercetările, urmăritorii tăi vor trebui să facă facultatea de medicină sau biologie, apoi un doctorat de vreo 5 ani şi în fine să dobândească o experienţă de laborator de încă vreo 5 ani cel puţin, pentru a şti cum să facă cercetările. Apoi ai uitat să le spui să puna câteva milioane de euro deoparte, pentru cheltuielile experimentale în laboratoare. Ai uitat să le aminteşti că cercetările durează ani de zile, că au nevoie de echipe de oameni înalt calificaţi, un efort susţinut şi nu în ultimul rand de minţi luminate care să înţeleagă rezultatele cercetărilor. Dragă Cezar, aşa se face o cercetare, ţi-o spun doi oameni în domeniu. Cercetarea nu o faci citind câteva articole de pe internet, scrise de oameni incompetenţi şi inconştienţi. Aceea nu este cercetare!

Şi, da, în final ai dreptate Cezar, este mai uşor să iei de-a gata informaţiile de la TV decât să gândeşti cu mintea ta educată şi formată adecvat. Asta o ştie orice cercetător în domeniul medical, care gândeşte cu mintea luni, zeci de ani pentru a aduce apoi către ceilalţi rezultatele cercetărilor sale. Lumea pe care o propui cititorilor tăi, una lipsită de cercetare şi cercetători, şi pare-se şi lipsită de doctori, una fără vaccinuri, fără medicamente (căci sunt produse de ”organizaţiile criminale” ale Big Pharma), te rog să ne crezi că este o lume sumbră pe care nu credem că o poţi dori în mod sincer pentru copiii, prietenii şi cititorii tăi.

Semnat de doi cercetători: Cristian Presura şi Stefan Szedlacsek“ 

Pe aceeaşi temă: 

De ce SARS-CoV-2 nu e făcut de om, nu are bucăţi de HIV şi e improbabil să fi scăpat din laborator

Ministrul Vela, declaraţie controversată: „Sunaţi la 112 dacă cineva nu are mască şi strănută“ VIDEO

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite