Puşcăria salvează România?

De când DNA a devenit Biciul lui Dumnezeu, închisoarea a luat locul Judecăţii de Apoi în mentalul colectiv. Şi totuşi, din cei peste 30 000 de oameni care îşi duc zilele în penitenciarele din România, cei care apar seara la televizor sunt o minoritate. Ca şi sistemul psihiatric, sistemul penitenciar are nevoie urgentă de dezinstituţionalizare.

Nivelul de civilizaţie al unei societăţi se poate vedea vizitându-i închisorile, spunea Dostoievski. Eu aş adăuga aici şi spitalele de psihiatrie. România are 163 de persoane încarcerate la suta de mii de locuitori, fiind pe locul 135 din 222 de ţări[i]. În Europa, rate mai mari se regăsesc doar în alte ţări estice – Albania (181), Ungaria (184), Moldova (187), Polonia (210), Ucraina (271), Belarus (335) şi Federaţia Rusă (470). Deasupra noastră – Spania (144), Portugalia (138), Grecia (120), Franţa (103), Italia (100), Norvegia (72) şi Finlanda (58). O analiză recentă creiona o situaţie dezastruoasă:

-          În 2012, România cheltuia peste 200 de milioane de euro pentru penitenciare, majoritatea covârşitoare a banilor mergând spre menţinerea sistemului

-          Un deţinut mănâncă de 3-4 lei pe zi!

-          Există 27 000 de locuri în penitenciare, însă dacă s-ar respecta standardul de 4 mp (patru!) per deţinut, ar rămâne în fapt doar 19 000

-          Statul român a plătit până acum despăgubiri de peste 600 000 de euro pentru încălcarea drepturilor deţinuţilor

În aceste condiţii, ar fi extrem de important să aplicăm măsuri menite a reduce numărul persoanelor aflate după gratii. Apare însă aici un obstacol mental – pentru mulţi dintre români, intervenţia poliţiei şi a sistemului judiciar urmată de condamnarea cu închisoarea reprezintă nu doar una dintre modalităţile (şi cea mai severă) prin care o societate alege să gestioneze comportamentele antisociale, ci singura modalitate. Mulţi consideră că unicul lucru care îi împiedică pe oameni să comită infracţiuni este lungimea pedepselor cu închisoarea. Este fals![ii] Această atitudine, promovată de politicieni şi de mass media, a creat situaţia din Statele Unite unde 1% din populaţie se află după gratii.

Am propus în două materiale publicate aici o viziune psihologică asupra unor comportamente negative – mita, respectiv consumul de alcool la volan. Cei care au comentat articolele în cauză au văzut demersul meu ca pe o încercare de exonerare, un mod de a-i face scăpaţi pe cei vinovaţi de pedeapsa binemeritată. Citez: ”dacă mita este o dependenţă înseamnă că ar trebui internaţi pentru tratament?! ...adică fără închisoare?! ...doar e bolnav şi are nevoie de sprijin...;) Povestind uşor, uşor despre mită în termenii ăştia, precis se găseşte un parlamentar să propună un demers legislativo-ştiinţifico-fantastic prin care să fie consideraţi ulterior "afectaţi" şi trataţi într-o clinică în Elveţia, ....sau poate Turcia.” şi ”Nu domnule. Nu. Abaterile de acest gen care afectează direct sau indirect viaţa celorlalţi trebuie sancţionate sever, drastic, pentru a rămâne în capul faptuitorului.”

A încerca să înţelegem mecanismele psihologice şi sociale care stau la baza criminalităţii şi comportamentului antisocial ne ajută să putem prevedea şi preveni aceste comportamente. Nu este vorba de a exonera pe cel vinovat şi nu este nici un exerciţiu de speculaţie intelectuală, ci un demers pragmatic, îndreptat spre a construi şi implementa un sistem de măsuri care să ajute oamenii aflaţi la răscruci existenţiale să aleagă o cale care presupune auto-control, respect pentru celălalt, consideraţie faţă de bunul public. Închisoarea nu construieşte aceste valori, dimpotrivă.

Ţările vest-europene au rate reduse ale încarcerării nu pentru că ar fi mai blânde cu infractorii, ci pentru că au un sistem funcţional de servicii educaţionale, medicale, psihologice şi sociale care sunt eficiente în a preveni abandonul şcolar, sărăcia, abuzul de alcool şi droguri la vârstă mică şi în adolescenţă, violenţa în familie şi la şcoală, traume care generează în copii trăsături de personalitate precum impulsivitatea şi lipsa de empatie, care îi predispun la infracţionalitate. Mai au aceste ţări un sistem de alarmă rapidă – un şofer prins băut la volan este obligat să aibă un contact cu serviciile de sănătate mintală, un elev care este implicat într-un incident violent sau care lipseşte de la şcoală ajunge în cabinetul unui consilier şcolar. Tot pe acele fericite meleaguri, poliţistul este un om care acţionează cu discernământ – cetăţenii nu sunt săltaţi de pe stradă sau căutaţi prin buzunare dacă nu există un motiv întemeiat, apărarea legii este o meserie nobilă, nu o vânătoare de nevinovaţi care au două grame de iarbă într-o foiţă de plastic, pentru a rotunji statisticile ministerului public. Şi toate acestea se întâmplă dintr-un respect funciar faţă de valoarea vieţii umane şi dorinţa de a face tot ce este posibil pentru a evita scurgerea ei în mlaştina criminalităţii de unde întoarcerea este extrem de dificilă.

De curând, Guvernul a anunţat că măreşte cu mai mult de şase mii, numărul locurilor de muncă din Ministerul de Interne, în pregătirea crizei refugiaţilor. Tot de curând, acelaşi Guvern a anunţat scăderea cu 30% a accizelor la alcoolul etilic, măsură care, se ştie, va determina o creştere a consumului. Dar Ministerul Sănătăţii nu a dispus vreo suplimentare a fondurilor acordate sistemului de îngrijiri pentru abuzul şi dependenţa de alcool. De fapt, rămânem probabil singura ţară din Europa care nu are nici măcar un singur centru de tratament al dependenţei de alcool finanţat din bani publici.

Aşteptăm ca oamenii să cadă, pentru a-i trimite la închisoare şi a constata cu satisfacţie că şi-au primit pedeapsa pe care o merită. Trântim uşa de metal a penitenciarului şi nu mai vrem să ştim de ei. Nici de lucrurile pe care le-am făcut ca să-i ajutăm să ajungă acolo. Nici de ceea ce puteam face pentru a-i ajuta să meargă în altă direcţie. Ca în satele unde inundaţiile se întâmplă cu regularitate, nu vrem să plecăm urechea la ce ne-ar putea spune hidrologii, meteorologii sau inginerii – aşteptăm viitura să ne dărâme casa, pentru a o reface la loc. Şi de fiecare dată părem surprinşi – alţii sunt mai norocoşi.

[i] https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_incarceration_rate

[ii] http://www.businessinsider.com/report-says-long-sentences-dont-deter-crime-2014-5