Vremea în weekend. Cum va fi vremea în fiecare regiune a ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acest weekend vremea va continua să fie călduroasă FOTO eforia-aqua-park.ro
În acest weekend vremea va continua să fie călduroasă FOTO eforia-aqua-park.ro

Vremea în weekend. În acest sfârşit de săptămână, vom avea parte de o vreme caldă, cu maxime ce vor urca în unele zone până la 32 de grade. Specialiştii spun că unele regiuni vor fi stropite de ploile slabe.

Vineri, valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent la nivelul întregii ţări. Doar în sudul ţării vremea va fi izolat caniculară la amiază.

În cea mai mare parte a ţării însă cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie în zonele montane şi submontane, local în centrul, estul şi sudul teritoriului. 

Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţi de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30...35 de litri pe metru pătrat. Vor fi condiţii de grindină. În restul zonelor ploile se vor semnala pe spaţii mici.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19...20 de grade în nordul Moldovei şi 34...35 de grade, izolat în Lunca Dunării. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

Vremea în weekend pe regiuni 

În Muntenia vremea se va menţine călduroasă, cu cerul mai mult senin. Sâmbătă maximele vor urca până în jurul valorii de 30 de grade, în timp ce duminică acestea vor ajunge la 31...33 de grade. Şansele de precipitaţii sunt minime.

În Capitală, sâmbătă se vor înregistra 29 de grade, iar cerul va fi mai parţial noros. Vântul va sufla slab. Pentru duminică au fost anunţate maxime de până la 32 de grade. Cerul va fi senin, şansele de precipitaţii fiind minime.

În Oltenia va continua să fie cald, însă temperaturile vor mai scădea puţin sâmbătă, acestea ajungând până la 28...30 de grade de grade. Cerul va fi parţial noros, fiind anunţate ploi scurte. Duminică vremea se va încălzi din nou, iar maximele vor depăşi 30...32 de grade. 

În Craiova, sâmbătă se vor înregistra 28 de grade, fiind anunţate ploi de scurtă durată. Duminică, valorile termice vor urca din nou şi vor ajunge la 32 de grade. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab.

Şi în Banat vremea se va menţine frumoasă, cu maxime ce se vor încadra între 30 şi 33 de grade. Sâmbătă cerul va fi senin, iar vântul va bate slab. Pentru duminică au fost anunţate maxime de până 34 de grade, însă în unele zone sunt aşteptate ploi.

În Timişoara, mercurul din termometre va urca sâmbătă până la 31 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Duminică, temperatura maximă prognozată este de 33 grade, însă cerul va fi parţial noros, şansele de precipitaţii fiind minime.

Şi în Crişana vremea va continua să fie caldă, cu maxime ce vor urca sâmbătă până la 30...32 de grade. Şansele de precipitaţii sunt foarte mici, însă vântul va bate uşor. Pentru duminică au fost anunţate temperaturi ce vor urca până la 31...33 de grade, însă cerul va fi parţial noros, iar în unele zone va ploua.

În Arad, maxima anunţată pentru sâmbătă va urca până la 31 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va bate slab. Duminică maxima va urca până la 32 de grade. Cerul va fi parţial noros, fiind aşteptate ploi slabe şi de scurtă durată.

În Maramureş maximele se vor situa în jurul valorii de 30 de grade, nefiind anunţate ploi. Duminică, temperaturile maxime vor urca până la 30....32 de grade. Cerul va fi variabil în cea mai mare parte a regiunii.

La Satu Mare, sâmbătă, maximele vor urca până la 29 de grade, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab. Pentru duminică a fost anunţată o temperatură maximă de 31 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va bate slab. Sunt aşteptate ploi în noaptea de duminică spre luni.

În Transilvania vremea se va menţine plăcută, cu maxime apropiate de valorile normale ale acestei regiuni. Astfel, sâmbătă se vor înregistra temperaturi cuprinse între 26....29 de grade Celsius, iar duminică se vor înregistra 27...29 de grade. Şansele de precipitaţii sunt mici.

Pentru Cluj au fost anunţate, sâmbătă, temperaturi de până la 27 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va bate slab. Duminică va fi mai cald, temperaturile urcând până la 28 de grade. Cerul va fi parţial noros, însă şansele de precipitaţii sunt minime.

Şi în Moldova vor mai scădea puţin temperaturile, acestea ajungând până la 27...29 de grade. Cerul va fi mai mult senin, şansele de precipitaţii fiind minime. Duminică, valorile termice vor urca cu două-trei grade, astfel că se vor înregistra 29...31 de grade.

În Iaşi, sâmbătă, se vor înregistra  28 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Valorile termice vor urca sâmbătă când se vor înregistra 30 de grade. 

În Dobrogea vremea se va menţine frumoasă, cu maxime cuprinse între 25 şi 27 de grade. Şansele de precipitaţii sunt minime, cerul fiind în general senin. Şi duminică valorile termice aşteptate se vor încadra tot între 25 şi 27 de grade Celsius.

Cei care vor petrece începutul lunii august în Constanţa se vor bucura sâmbătă de o temperatură ce va urca până la 27 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va bate slab. Duminică, maxima zilei se va situa în jurul valorii de 26 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab.

Pentru zona de munte a fost anunţată vreme frumoasă. Sâmbătă, maximele vor urca până la 25...27 de grade, iar cerul va fi senin. Vântul va bate slab. Duminică vremea se va menţine frumoasă, iar maximele se vor încadra între 27 şi 29 de grade.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea se menţine caniculară în cea mai mare parte a ţării, însă sunt anunţate şi zile cu ploi

Prognoza meteo pe două săptămâni. În perioada 27 iulie – 9 august, vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a ţării, însă vor fi şi intervale cu precipitaţii pe arii extinse, în special în ultimele zile ale lunii iulie, dar şi pe 4 şi 5 august.

Prognoza meteo pe următoarele trei luni: temperaturi peste mediile normale şi cantităţi reduse de precipitaţii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele trei luni (august, septembrie şi octombrie), potrivit căreia, temperaturile vor înregistra nivele peste valorile normale, iar cantităţile de precipitaţii vor fi scăzute în aproape toate regiunile. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite