Producătorii de medicamente generice spun că taxa clawback a crescut la un nivel nesustenabil şi cer calcul diferenţiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, ca măsură provizorie până la 1 ianuarie 2019, după ce nivelul taxei clawback din primul trimestru al acestui an a crescut din nou, atingând un nivel nesustenabil pentru producătorii de medicamente generice.

Potrivit producătorilor de medicamente generice, procentul “p” din calculul taxei clawback a crescut în primul trimestru al acestui an la 19,86%, faţă de doar 15,62% în perioada similară a anului trecut.

APMGR atrage atenţia că nu există nicio altă măsură care să poată fi implementată imediat, fără costuri pentru bugetul de stat, care ar putea stopa dispariţia de pe piaţă a medicamentelor cu preţ redus şi închiderea unor linii de producţie ale fabricilor de medicamente locale. 

“Nivelul acestei taxe este nesustenabil pentru medicamentele generice. Cei care vor suferi sunt în special bătrânii şi bolnavii cronici, care nu vor mai găsi multe din cele mai răspândite medicamente de pe piaţă sau vor găsi variante mai scumpe, care vor necesita coplată”, a declarat directorul executiv al APMGR, Laurenţiu Mihai.

Producătorii de medicamente generice spun că înţeleg eforturile Guvernului de a găsi o soluţie pe termen lung pentru finanţarea consumului de medicamente, dar atrag atenţia că orice întârziere a introducerii calculului diferenţiat al taxei clawback are efecte ireversibile.

“Discutăm diverse soluţii cu ceilalţi producători, cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cu cei ai Ministerului Finanţelor, cu CNAS, dar, până la identificarea unui mecanism ideal, am solicitat introducerea calculului diferenţiat până la 1 ianuarie 2019,” a adăugat Laurenţiu Mihai.

Proiectul de lege care prevede formula de calcul diferenţiat a taxei clawback pentru medicamentele generice a fost aprobat de Senat în septembrie 2014 şi este în dezbatere la Camera Deputaţilor, unde este aşteptat punctul de vedere al Guvernului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite