Peste 5.000 de medici, farmacişti, asistente au fost sponsorizaţi, în 2016, de companii farmaceutice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de doctori, farmacişti, asistente şi asociaţii profesionale au primit, anul trecut, sponsorizări din partea companiilor farmaceutice. Anul acesta ar putea fi ultimul în care firmele vor plăti taxele de participare ale cadrelor medicale la congrese, arată postul public de televiziune.

Strategia Naţională Anticorupţie prevede ca Ministerul Sănătăţii să găsească alte soluţii pentru susţinerea financiară a educaţiei medicale. Potrivit unor surse judiciare, toate contractele încheiate în 2015, între medici şi companiile farmaceutice, au ajuns la DNA, arată „Ştirile TVR”.

Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balş din Capitală a primit anul trecut în jur de 78 de mii de lei de la companiile farmaceutice. De exemplu, una i-a plătit cazarea, biletul de avion, mesele, transportul şi onorariul pentru a participa la un forum despre HIV la Zagreb. Şeful secţiei de hematologie de la Institutul Fundeni, Daniel Coriu, a primit peste 41.000 de lei. Iar şeful secţiei de oncolgie de la Spitalul Universitar, Dan Jinga, aproape zece mii de lei pentru a participa la Congresul European de Oncologie.

Nicio instituţie a statului nu verificã, însã, acest lucru. Medicii sunt nevoiţi sã meargã la congrese ca sã cumuleze 40 de credite de educaţie medicalã pe an. Altfel, nu mai pot profesa. În general, companiile farmaceutice sunt cele care plãtesc transportul, hotelul şi taxele de participare, mai arată postul public de televiziune.

Companiile farmaceutice alocã mai mulţi bani activitãţilor de promovare a produselor lor cãtre medici şi cãtre personalul medical decât, de pildã, acţiunii de cercetare şi dezvoltare. Anul trecut, DNA  a început urmãrirea penalã a 77 de oncologi, pentru luare de mitã, pe motiv cã ar fi primit excursii în India ca sã prescrie anumite medicamente.Din cauza scandalurilor, companiile nu se mai înghesuie sã sponsorizeze doctorii şi asociaţiile profesionale.

 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite