Articol preluat din Dilema veche

1) Ingeniozitatea (capacitatea de a imagina şi înfăptui unelte şi soluţii sofisticate); 2) înzestrarea artistică (capacitatea de a produce, în chip misterios, surse de bucurie şi reflecţie pentru semenii săi) şi 3) simţul gratuităţii (capacitatea de a resimţi, ca necesară, inutilitatea pură, adică de a găsi un sens în fapte şi obiecte fără scop). Toate aceste trei virtuţi sînt reductibile la una singură: plăcerea jocului, a jocului elaborat, serios, fără alt rost în afara euforiei pe care o provoacă şi o întreţine. Dar mai e ceva: incapacitatea omului de a se identifica, suveran, cu propria „excepţie“, cu propria supremaţie. Totul – şi mai ales existenţa sa însăşi – culminează, pentru el, nu în calmul unei certitudini stimulatoare, ci în interogativitate: se pune mereu în discuţie, îşi suspectează excelenţa (cînd nu e atins de subumanitatea suficienţei), nu îşi ajunge sieşi. Cu alte cuvinte, nu suportă „neatîrnarea“, gîndul că îşi e singura instanţă, singurul temei, singura „înălţime“. Are nevoie, prin structură, să se raporteze la un reper aflat dincolo de orizont şi de cer, adică dincolo de sine. De aici încolo începe drama: un amestec de perplexitate şi speranţă, de anvergură şi nimicnicie, de sublimitate şi cădere. Pînă acum nu s-au găsit, pentru a face drama suportabilă, decît două soluţii: resemnarea (cu subtonul uitării de sine) şi rugăciunea…

Încerc să fac ordine în arhiva personală (enormă, pestriţă, dezordonată) şi descopăr, bucuros, lecturi de tinereţe, consemnate cuminte, comentate din cînd în cînd, martori ai unei deprinderi vii, voluptuoase, fără echivalent în frecventarea substitutelor ei de azi: Internet, mass-media, socializare şi informare online. Nu le subestimez nici pe acestea şi nu le exclud. Simt doar că ceva din spectrul plăcerilor mele juvenile se stinge. Probabil şi din vina mea. Şi nu e vorba numai de practica propriu-zisă a lecturii, ci şi de un inventar de autori frecventaţi atunci în chip firesc şi trecuţi, între timp, în registrul solemnităţii de manual, al gloriei statuare, strict ornamentale (dacă nu sînt, de fapt, aproape uitaţi…). Mai jos, cîteva mostre din caiete pe care nu le-am mai frunzărit de foarte multă vreme:

Georges Bernanos (Dialogue des Carmélites): „Ştiţi, într-un anumit sens, Frica este, totuşi, fiica lui Dumnezeu, răscumpărată în noaptea Vinerii Mari (…). Ea stă la căpătîiul oricărei agonii şi mijloceşte în favoarea omului.“

Sau: „…trebuie să fii detaşat de tot, dar mai ales de propria ta detaşare.“

Sau: „Cînd vrei să te umileşti cu orice preţ, rişti să depăşeşti măsura. În smerenie, ca în orice altceva, depăşirea măsurii stimulează orgoliul, iar acest tip de orgoliu e de o mie de ori mai subtil şi mai primejdios decît cel obişnuit, care nu e, adesea, decît o vană gloriolă lumească…“

Henry de Montherlant (Le Démon du bien): „…în materie de căsătorie, toată lumea minte (…); (…) o complicitate generală face ca această instituţie să subziste.“

Sau: „…căminul nu trebuie să fie locul în care stai, ci locul în care revii.“ Pe aceeaşi temă (se vede treaba că, pe vremea acestei lecturi – aveam vreo 20-23 de ani – colecţionam comentarii „cinice“ despre căsătorie) este invocată o vorbă a doamnei Tolstoi, despre celebrul său soţ: „Nu pot să-l suport, pentru că nu suferă şi pentru că scrie.“

Arthur Koestler (Darkness at Noon): „…confruntarea cu moartea modifică mecanismul gîndirii şi produce cele mai surprinzătoare reacţii. Ca mişcările unei busole, aduse în apropierea polului magnetic.“

Sau, despre deosebirea dintre istorie şi politică: „Un matematician a spus odată că algebra este ştiinţa leneşilor: nu-l rezolvă pe x, ci operează cu el ca şi cum l-ar cunoaşte. În cazul nostru (al comuniştilor, n.m., A.P.), x reprezintă masele anonime, poporul. Politica înseamnă să operezi cu acest x fără a-ţi bate capul cu adevărata lui esenţă.“

Şi, pour la bonne bouche, Nichita Stănescu: „Umbra copacului nu dispare, în mod necesar, odată cu apusul soarelui, ci, în mod evident, odată cu moartea copacului.“

Şi: „A suporta durerea în mod direct e îndurabil, dar neîndurabil este şi insuportabil a suporta înţelesul durerii.“

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro.