Redeschiderea farmaciei din Parlament, mărul discordiei dintre aleşi şi pacienţi. Ministrul Sănătăţii: Farmacia din Parlament este o prostie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolaescu

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a catalogat decizia Camerei Deputaţilor privind redeschiderea unui punct farmaceutic în Parlament, în care ar urma să comercializeze medicamente mai ieftine cu 10-20%  decât pe piaţă, ca fiind incorectă şi, pe deasupra, o prostie. Anunţul deschiderii farmaciei i-a revoltat şi pe pacienţi care susţin că doresc acelaşi tratament cu al politicienilor.

„Nu comentez ce face Parlamentul, vă rog. Eu nu am fost la decizia Biroului Permanent“, a declarat ministrul Sănătăţii, întrebat despre decizia Legislativului, precizând că, din câte ştie el, la Parlament există un punct de lucru al unei farmacii a Centrului de de Diagnostic şi Tratament Bucureşti.

„S-ar putea să nu am eu informaţia corectă. Dacă este un punct de lucru acolo, el funcţionează. Că l-au închis temporar sau parţial, nu ştiu să vă spun“, a mai precizat ministrul.

Ministrul a mai declarat că, în calitate de cetăţean, consideră că această decizie este „o prostie“. „Nu sunt interesat de subiect, dar eu cred că este o prostie. O părere personală de cetăţean: nu cred că este o decizie corectă, dar ei hotărăsc“, a mai spus ministrul Eugen Nicolăescu, prezent marţi la o conferinţă de presă.

Replica ministrului Sănătăţii a venit după ce luni conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitari şi angajaţi din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă, reduse cu 10-20 % faţă de preţul pieţei, şi unde orice medicament poate fi adus în două - patru ore.

Beneficii pentru aleşi sau grijă pentru angajaţii din Parlament?

Decizia a stârnit vii controverse, chiar şi printre parlamentari. Astfel, deputatul PNL Horia Cristian a spus că se delimitează de beneficiile decise, în timp ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a replicat că este un lucru bun pentru angajaţi şi că nu este vorba de niciun beneficiu.

„Apare pe toate televiziunile că demnitarii şi-au mai decis nişte beneficii, că s-a reînfiinţat o farmacie care practică preţuri mai mici pentru parlamentari. Eu, în mod clar, vreau să mă delimitez de această lucrare şi vreau să spun că legea este unică pentru toată lumea din România şi că nu există preţuri mai mici sau preţuri favorizante pentru parlamentari, funcţionarii parlamentari“, a afirmat Horia Cristian.

Valeriu Zgonea i-a răspuns că nu a fost informat de liderul de grup asupra deciziei corecte a Biroului Permanent în legătură cu redeschiderea farmaciei, care este un lucru bun pentru angajaţii Camerei Deputaţilor.

„Nu este pentru dumneavoastră, ca deputat, este pentru angajaţii Camerei Deputaţilor. Acest punct a existat şi este şi un cabinet medical de 23 de ani şi nu există niciun beneficiu pentru dumneavoastră şi ceilalţi. (...) Eu cred că pentru angajaţii Camerei care stau până târziu este un lucru foarte bun ca să nu se mai ducă până în oraş pentru o pastilă. Şi am făcut un lucru bun pentru aceşti angajaţi, că beneficiaţi dumneavoastră, ca parlamentari, că beneficiază şi jurnaliştii şi toată lumea care e pe aici...“, a spus Zgonea.

El a adăugat că este o decizie luată în consens cu liderii grupurilor parlamentare. „Nu ne certaţi pe noi, e o decizie luată în consens cu liderii grupurilor parlamnetare, la cererea angajaţilor care lucrează cu noi şi este un lucru bun“, a mai arătat Zgonea, menţionând că „decizia a luat-o Biroul Permanent, nu Valeriu Zgonea“.

Şerban Rădulescu: „Este vorba de un curierat farmaceutic, nu o farmacie“

La rândul său, Şeban Rădulescu, directorul Centrului medical de diagnostic şi tratament ambulatoriu şi medicină primară (CMDTAMP), fosta Policlinică 10, care deschide punctul farmaceutic din Parlament, susţine că medicamentele solicitate aici vor fi livrate prin curier, dar că nu vor fi preţuri preferenţiale.

„Este vorba de un punct de curierat farmaceutic, nu o farmacie, care va funcţiona în cadrul cabinetului medical din Parlament. Aici nu depozităm medicamente. Cei care solicită să cumpere un medicament din acest punct de curierat farmaceutic vor fi serviţi în 2-4 ore, timp în care medicamentul respectiv este adus de la farmacia Policlinicii 10 (CMDTAMP - n.r.) din strada Washington printr-un curier“, a explicat Rădulescu, citat de Mediafax.

Acesta a mai precizat că medicamentele compensate vor fi eliberate de la acest punct doar celor care au reţete de la medicii din cadrul policlinicii, adăugând că  preţurile practicate nu sunt subvenţionate de stat, nu sunt preferenţiale, ci sunt aceleaşi cu cele din farmacia care funcţionează în cadrul CMDTAMP şi apar pe site-ul acestuia.

Rădulescu a arătat că acest punct de curierat farmaceutic va funcţiona în cadrul cabinetului medical din Palatul Parlamentului, unde un angajat va prelua comanda de medicamente şi va verifica în calculator dacă acest medicament există în farmacia policlinicii.

Reprezentanţii pacienţilor, revoltaţi de decizia politicienilor

După anunţarea deciziei de a redeschide farmacia, reprezentanţii pacienţilor au spus că şi aceştia vor să fie trataţi ca politicienii şi să aibă medicamente reduse cu 10-20%.

„Am rămas fără grai atunci când am citit ştirea (despre facilităţile acordate parlamentarilor - n. r.). Ce pot să spun? Vrem şi noi, pacienţii, să fim trataţi ca politicienii noştri. Aşteptăm o hotărâre a Parlamentului prin care să beneficiem şi noi de medicamente reduse cu 10-20%, iar orice medicament pe care nu îl găsim într-o farmacie să fie adus în două - patru ore şi să nu mai alergăm zile în şir prin zeci de farmacii, pentru a găsi un produs care ne ţine în viaţă“, a declarat luni, vicepreşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Iulian Petre, citat de Mediafax.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite