Liste de aşteptare pentru voluntariat la Ambulanţa Bucureşti. Doar 18 candidaţi din 100 înscrişi au reuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SABIf duce lipsă de personal, atrag atenţia oficialii FOTO Adevărul
SABIf duce lipsă de personal, atrag atenţia oficialii FOTO Adevărul

Deşi lucrează cu doar jumătate din personalul necesar, oficialii de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov susţin că listele de aşteptare pentru voluntari sunt lungi, iar selecţia este una riguroasă. Mai exact, din 100 de persoane încrise, doar 18 au reuşit.

În total, SABIf a încheiat 2.000 de contracte de voluntariat, arată Alis Grasu, managerul de la Ambulanţa Bucureşti. Potrivit acesteia, concursul este unul riguros şi constă în mai multe etape. „Se dă un test de cultură generală, sunt zece întrebări, urmat de un interviu şi de un curs de prim ajutor care durează două zile. Apoi, se dă un examen”, a explicat Alis Grasu, managerul SABIf, adăugând că criteriul de admitere în sistem este calitatea nu cantitatea. „Nu facem rabat de la calitate, de aceea criteriile de admitere sunt riguroase. Altfel spus vrem calitate şi nu cantitate”, a spus medicul, citat de news.ro.

În ceea ce priveşte programul „Există un erou în fiecare dintre voi”, acesta are deja 2.700 de persoane înscrise, după cum a declarat şi medicul Cristian Grasu, preşedintele Societăţii de Salvare Bucureşti.

„Orice persoană care are minimum 14 ani poate salva o viaţă şi deveni erou, înscriindu-se în programul "Există un erou în fiecare dintre voi. În orice urgenţă de grad 0 sau 1, a interveni în primele şapte minute de colaps face diferenţa între viaţă şi moarte. Deşi o inimă poate fi repornită şi după 30 de minute de stop cardio-respirator, leziunile la nivel cerebral sunt ireversibile. Prin acest proiect, voluntarii înscrişi în program, care se află pe o distanţă de maxim 1.000 de metri de victimă, sunt alertaţi imediat, primesc un SMS cu nume, vârstă, locaţie, descriere. Situându-se foarte aproape de victimă, aceştia ajung în maxim cinci minute, la timp pentru a efectua manevrele de prim ajutor până la sosirea echipajului de prim ajutor specializat”, a declarat Grasu.

Cum poţi deveni voluntar pe Salvare

Oricine vrea să se înscrie voluntar în acest proiect trebuie să completeze formularul de înscriere, apoi va fi sunat pentru confirmarea prezenţei la cursul de prim ajutor. Contractul de voluntariat va fi semnat înainte sau în aceeaşi zi în care va participa la cursul de prim ajutor.

În total, SABIf a încheiat 2.000 de contracte de voluntariat, arată Alis Grasu, managerul de la Ambulanţa Bucureşti. Potrivit acesteia, concursul este unul riguros şi constă în mai multe etape. „Se dă un test de cultură generală, sunt zece întrebări, urmat de un interviu şi de un curs de prim ajutor care durează două zile. Apoi, se dă un examen”, a explicat Alis Grasu, managerul SABIf, adăugând că criteriul de admitere în sistem este calitatea nu cantitatea.

„Nu facem rabat de la calitate, de aceea criteriile de admitere sunt riguroase. Altfel spus vrem calitate şi nu cantitate”, a spus medicul, citat de news.ro.

Cel mai mare curs de resuscitare din lume

În ceea ce priveşte programul „Există un erou în fiecare dintre voi”, acesta are deja 2.700 de persoane înscrise, după cum a declarat şi medicul Cristian Grasu, preşedintele Societăţii de Salvare Bucureşti. „Orice persoană care are minimum 14 ani poate salva o viaţă şi deveni erou, înscriindu-se în programul "Există un erou în fiecare dintre voi. În orice urgenţă de grad 0 sau 1, a interveni în primele şapte minute de colaps face diferenţa între viaţă şi moarte. Deşi o inimă poate fi repornită şi după 30 de minute de stop cardio-respirator, leziunile la nivel cerebral sunt ireversibile. Prin acest proiect, voluntarii înscrişi în program, care se află pe o distanţă de maxim 1.000 de metri de victimă, sunt alertaţi imediat, primesc un SMS cu nume, vârstă, locaţie, descriere. Situându-se foarte aproape de victimă, aceştia ajung în maxim cinci minute, la timp pentru a efectua manevrele de prim ajutor până la sosirea echipajului de prim ajutor specializat”, a declarat Grasu.

Oricine vrea să se înscrie voluntar în acest proiect trebuie să completeze formularul de înscriere, apoi va fi sunat pentru confirmarea prezenţei la cursul de prim ajutor. Contractul de voluntariat va fi semnat înainte sau în aceeaşi zi în care va participa la cursul de prim ajutor.

România vrea să bată recordul la organizarea celui mai mare curs de resuscitare din lume, cu cei mai numeroşi participanţi - minim 11.900. „Dacă nu vor fi 12.000 şi vor fi 11.800, chiar dacă nu va fi record Guinness, pentru noi va fi un record, iar pentru Bucureşti va fi un avantaj. Numărul minim de participanţi ca să poată fi stabilit un record este de 11.900. Noi nu urmărim în primul rând recordul, urmărim să educăm cât mai mulţi oameni în domeniul resuscitării”, a declarat Cristian Grasu. Acesta a mai spus că, datorită voluntarilor, rata de reuşită a resuscitărilor cardio-pulmonare a crescut anul trecut în Bucureşti şi Ilfov cu aproape 4%.

Cine sunt salvatorii fără stetoscop
 
Provin din medii diferite, au vârste diferite, nu poartă halat alb, nu au făcut facultatea de medicină, dar au o pasiune comună. Aceea de a salva vieţi. Sunt o mână de oameni, răspândiţi în tot Bucureştiul care, atunci când primesc o alertă pe telefonul mobil, pleacă de la întâlnirile cu prietenii, de la serviciu sau chiar de la şcoală pentru a le sări în ajutor celor care au probleme grave de sănătate, fie că vorbim de persoane aflate în stop cardiorespirator, de cei care fac lipotimii sau chiar de cei implicaţi în accidentele rutiere.
 
Sunt toţi parte din programul „Există un erou în fiecare dintre voi” şi mărturisesc, la unison, că trăiesc un sentiment greu de explicat în cuvinte atunci când reuşesc să salveze o viaţă. Ei sunt cei care sunt trimişi la cazuri chiar de către dispecerii de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. Dacă nu au de făcut manevre de resuscitare, oferă sprijin psihologic victimei şi o supraveghează până ce ambulanţa ajunge la caz.

Uneori aşa procedează şi Mihai Moldoveanu. Este în clasa a X-a, are doar 16 ani, şi în ciuda vârstei fragede este unul dintre cei mai activi voluntari din program. A văzut de toate de când s-a înrolat în proiect: înecaţi, leşinaţi, tineri sau bătrâni intraţi în stop cardio-respirator, căzuţi din copaci sau de pe blocuri. Reuşeşte de fiecare dată să se înarmeze cu sânge-rece şi să se detaşeze de ceea ce vede la locul accidentului. Din nefericire nu a reuşit să facă asta şi pentru mama lui. De fapt, decesul acesteia l-a motivat să intre în programul „Există un erou în fiecare din voi”.
 
Faţă în faţă cu moartea
 
Povesteşte că, la câteva luni de la dispariţia celei care i-a dat viaţă, a început să caute programe de voluntariat pe internet.„Mama a murit în noiembrie 2013 şi, prin ianuarie 2014, deja eram în căutări. Voiam să pot să ajut oamenii. Am completat formularul, am făcut cursul de prim ajutor, am trecut examenele şi am intrat în program. Am instalat aplicaţia pe telefon şi aşa am ajuns la primul meu caz”, îşi aminteşte elevul de clasa a X-a.
 
Pacientul era un angajat dintr-o brutărie, care era conştient şi căruia i-a asigurat suport psihologic până ce a fost preluat de echipajul de ambulanţă. Şi-a dat seama atunci cât de mult îi place noua sa misiune, aceea de a fi acolo pentru cei care au nevoie de sprijin. A ajuns, într-un timp foarte scurt, să meargă la cazuri diverse: de la simple zgârieturi la accidente rutiere grave. Unul dintre cazuri l-a scos din uz pentru o vreme: atunci un om i-a murit în braţe.
 
„L-am resuscitat timp de 15 minute, a fost o cădere de la înălţime. Nu am fost om când am ajuns acasă, l-am şi visat, dar mi-am dat seama că făcusem tot ce trebuia. Voluntariatul de acest gen nu e pentru oricine, trebuie să ai un psihic tare”, a mărturisit tânărul.
 
Şi-a întocmit propria sa trusă de ajutor, cu care porneşte la drum atunci când primeşte o alertă pe telefon. Nu se duce însă la toate cazurile care îi apar în aplicaţie. De regulă, le refuză doar pe cele care nu se află în proximitatea sa. Deşi toţi colegii şi profesorii săi cred că vrea să devină medic, spune că nu a luat niciodată în calcul această variantă.
 
„Vreau să fiu pompier. E visul meu de când eram mic. Nu mi-ar plăcea să stau într-un spital. Iubesc medicina de urgenţă, să se desfăşoare totul rapid. Când apare alerta, m-am îmbrăcat, m-am încălţat şi am fugit la caz. Dacă nu găsesc strada, sun la dispecerat sau îl întreb pe tata, care cunoaşte foarte bine Bucureştiul, pentru că e şofer”, a continuat Mihai, unul dintre veteranii din program.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite