Institutul Cantacuzino angajează urgent 200 de specialişti

Institutul Cantacuzino angajează urgent 200 de specialişti

Institutul Cantacuzino face angajări FOTO Adevărul

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat ce plan de resuscitare are pentru Institutului Cantacuzino. Strategia de repunere pe picioare a Institutului, aflat acum în ograda MapN, este pusă la punct şi va consta, în linii mari, în angajarea a 200 de specialişti şi construirea, pe un teren al Ministerului Apărării, a unei noi hale de producţie în masă a vaccinurilori româneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Fifor a declarat că pentru repornirea Institutului - care, cu ceva timp în urmă, a oprit producţia după ce Agenţia Naţională a Medicamentului a ridicat avizele de funcţionare din motive pe care nu vrea să le comenteze - foarte importantă este angajarea de personal specializat. “Foarte mulţi oameni au plecat, iar Institutul duce acum lipsa specialiştilor. Tocmai din această cauză vom introduce un memorandum în Guvern pentru angajarea a 200 de oameni în cadrul Institutului. Desigur, aceste posturi sunt defalcate pe diferite specializări şi dorim să readucem în Institut specialişti şi tineri pe care să îi formăm. Avem nevoie de 150 de cercetători şi 50 de oameni care să lucreze în linia de producţie. Fără aceşti oameni nu putem relua producţia. Pentru a atrage câţi mai mulţi oameni buni, probabil, viitorii specialişti vor fi angajaţi direct în sistemul militar, nu ca personal civil. De asemenea, vom pune accent pe componenta educaţională a Institutului, trebuie să formăm tineri cercetători, alături de profesorii care există deja în Institut. Avem o colaborare şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie şi încercăm să atragem studenţi spre Institut”, precizat Mihai Fifor.

Laboratoarele de referinţă şi o nouă linie de producţie

Mihai Fifor a precizat că laboratoarele de referinţă din Institut trebuie să redevină unele de top. “Pentru aceasta, în viitorul apropiat, vom începe utilarea şi dotarea laboratoarelor cu o finanţare pe măsură. Apoi avem în vedere repornirea producţiei la nivel experimental. Pentru producţia de masă avem în vedere ridicarea unei noi hale de producţie. Aceasta trebuie să fie într-un loc, cât de cât, izolat pentru că nu putem produce vaccinuri în centru Capitalei. Pentru asta trebuie să identificăm un teren al MApN şi avem mai multe variante. Oricum intenţionăm ca într-un an şi jumătate sau cel mult doi să reluăm producţia. Cel mai probabil vom începe cu vaccinul antigripal şi apoi vom trece la altele cum ar fi BCG. Avem în vedere şi readucerea pe linia de fabricaţie a unor produse care au făcut celebru Institutul Cantacuzino cum ar fi Polidin”.

Sediul cel vechi, oficial, din centrul Capitalei va intra, conform ministrului, într-un proces de reabilitare. Unele clădiri vor fi consolidate, iar altele, pentru că prezintă un risc de prăbuşire foarte mare, vor fi demolate.

citeste totul despre: