Într-o perioadă în care spaţiul public a fost dominat de evenimente politico-religioase cu moaşte şi moştenitori ai vechiului regim, de proteste în care s-au combinat rugăciunile cu blestemele şi aromele de busuioc şi tămâie cu cele de sarmale, cârnaţi şi rachiu, în care s-au întâmpinat din nou faceri de minuni pe aeroport, în care guvernanţii au vorbit despre orice altceva în afară de chestiuni ce ţin de guvernare, în care s-au mimat inaugurări de şantiere ca pe vremea „geniului Carpaţilor”, am avut ocazia să trăim şi un eveniment ce ţine de normalitate: Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri de la Iaşi.

La conferinţa de presă de lansare a FILIT, scriitorul Dan Lungu, manager al festivalului, a declarat că „Festivalul se vrea o sărbătoare a oraşului…”. Anunţul a fost surprinzător, dat fiind faptul că venea la câteva zile după ce tocmai se încheiaseră „sărbătorile Iaşului”. Din fericire, Dan Lungu a avut dreptate: FILIT a fost o sărbătoare. Dar, nu numai a Iaşului, pentru că acest eveniment a reuşit să spargă carapacea provincialismului. Au fost zile intense, cu evenimente pentru toate gusturile: lansări de carte, târg de carte, recitaluri de muzică şi poezie, dezbateri şi întâlniri cu personalităţi culturale şi ale vieţii publice pe care nu ai posibilitatea să le vezi prea des.

Remarcabil la FILIT a fost curajul de a concepe o manifestare de asemenea amploare şi de a invita nume mari. A fost un eveniment fără complexe şi cred că a reuşit să facă, cel puţin pentru aceste zile, potrivită pentru Iaşi consolatoarea etichetă de „oraş cultural”.

Cu siguranţă că, aşa cum se întâmplă la evenimente de această dimensiune, au apărut şi cârcoteli: de la supărări ale organizatorilor LIBREX pentru faptul că a fost adus Bookfest-ul în cadrul Festivalului şi nemulţumiri faţă de prestaţia unor vedete, la faptul că au fost prea multe evenimente în şcoli şi cam frig în Casa FILIT după ora două noaptea. Fac şi aceste observaţii parte din atmosferă şi cu siguranţă că organizatorii le vor avea în vedere când vor pregăti ediţia viitoare. Dar, dincolo de acestea, rămâne Festivalul ce a reuşit să antreneze atâtea mii de oameni în acţiuni pe care mulţi le consideră a fi agreate doar de către o minoritate îndrăgostită de carte, muzică bună şi discuţii serioase pe teme cu adevărat importante. Îi felicit pe organizatori şi le urez să evite marele pericol ce ameninţă de obicei iniţiativele culturale la noi: transformarea primei ediţii în singura.