Familia tradiţională: bătaia copilului este semn de dragoste părintească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Uităm că disciplinarea fizică poate fi o expresie a dragostei părinteşti “. Asta susţin reprezentanţii Alianţei Familiilor din România (membră a Coaliţiei pentru Familie) în ciuda tuturor studiilor care arată că ar trebui să ne împotrivim vehement „educaţiei cu nuiaua“.

„Ideea de a nu pedepsi fizic copilul (…) nu urmăreşte binele copilului, ci loveşte în autoritatea părinţilor şi subminează suveranitatea familiei. În jurul acestei doctrine se conturează, de fapt, o poliţie a familiei, o instituţie de stat care îşi arogă autoritatea de a urmări îndeaproape viaţa de familie. Oare părinţii care îşi disciplinează copiii fizic o fac din ură ori din dragoste? Oare o palmă la fund pentru neascultare este mai rea pentru un copil decât posibili ani de închisoare când devine matur şi comite infracţiuni pentru că pe vremea când era minor nu a îndrăznit nimeni să-i pună limite comportamentului? Uităm că disciplinarea fizică poate fi o expresie a dragostei părinteşti la fel de mult ca mâncarea, îmbrăcămintea, şi îngrijirea de nevoile fizice si emoţionale ale copilului?“, se arată într-un articol publicat de reprezenatanţii Alianţei Familiilor pe site-ul organizaţiei.

Sociologii contrazic vehement afirmaţiile acestora. „Sunt o droaie de studii socio-psihologice care arată că educaţia prin bătaie duce exact la crearea de posibili delicvenţi şi persoane violente. Aşadar, realitatea arată invers comparativ cu ceea ce susţin cei de la Alianţa Familiilor. Ei au filozofia asta de a nega tot ceea ce este stabilit ştiinţific. Mai mult, aceştia contrapun dreptul copilului cu suveranitatea familiei. Nimic mai fals. Conceptul de suveranitate a familei este o prostie. Atâta timp cât sunt încălcate nişte drepturi, statul trebuie să intervină“, a explicat sociologul Mircea Kivu.

Legea interzice violenţa împotriva copiilor

Judecătorul Cristi Danileţ explică că există un lung istoric al cadrului juridic prin care se interzice categoric violenţa asupra copiilor. „Încă din 2003 a apărut Legea 217 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; iar din 2012 s-au introdus în această lege prevederi cu privire la ordinul de protecţie. Mai mult, din 2004 a apărut Legea 272 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care interzice în mod expres orice pedeapsă corporală. Cât despre Noul Cod penal din 2014, acesta înăspreşte sancţiunile în cazul infracţiunilor săvârşite asupra unui membru de familie“, afirmă magistratul. 

Acesta a mai punctat că prin verdictul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) s-a decis în mod absolut faptul că un părinte nu are voie să aplice niciun tip de violenţa asupra copilul său. „CEDO a stabilit că nici tradiţia, nici disciplina nu pot fi justificări pentru pedepsirea corporală a copiilor“, a conchis judecătorul.

Conducerea Asociaţiei „Mame pentru Mame“ spune că acţiunea celor de la Alianţa Familiilor vine ca o reacţie în urma condamnării CEDO. 

„România are o lege foarte bună în privinţa protecţiei copilului, în acord cu celelalte state din Uniunea Europeană, dar stăm foarte prost cu aplicarea acesteia. Probabil că de asta se teme Alianţa Familiilor. Nu care cumva, în urma  verdictului de la CEDO, statul român să îşi aplice legislaţia, care este în vigoare de ceva ani. Asociaţia noastră susţine că statul are toată legimitatea pentru a proteja copilul vizavi de orice abuz, chiar dacă este exercitat în spaţiul familial. Din păcate, la nivelul DGASPC-urilor (Direcţiile pentru protecţia copilului) este internalizată concepţia că educarea copilului în stil tradiţional, cuprinde printre măsurile de disciplinare a copilului şi bătaia. O concepţie care de altfel este prezentă în mai toată societatea românească. Atâta timp cât bătaia respectivă nu este în măsură să bage un minor în spital, cei de la Protecţia Copilului nu consideră necesară intervenţia pentru oprirea unui astfel de comportament. Până în prezent, de cele mai multe ori, s-a dat doar un avertisment“, a explicat preşedinta Asociaţiei, Ana Măiţă.

 68% din copii spun că sunt bătuţi acasă

Conform ultimei cercetări naţionale realizate de către Salvaţi Copiii, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor, 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie. 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.

Mersi,

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii. Art. 95. - (1) Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. Art. 52. - (2)

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii. Art. 95. - (1) Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. Art. 52. - (2)

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite