Depolitizarea Poliţiei locale, o obligaţie de serviciu

Reformarea statului şi modernizarea sa instituţională presupun o mai mare democratizare a tuturor instituţiilor publice. Este şi cazul Poliţiei, care trebuie să treacă printr-un proces de reformă, mai ales în ceea ce priveşte activităţile de la nivel local. Soluţia este amplasarea conducerii sub controlul electoral direct al cetăţenilor.

Scandalul legat de acţiunile primarului Nichita de la Iaşi vine după o serie de alte dezvăluiri despre relaţiile indecente dintre poliţiştii şi politicienii locali. Aceste scandaluri au demonstrat că în România poliţiştii au fost transformaţi în executanţi obedienţi ai activităţilor „domestice” ale liderilor politici. Ei nu sunt în slujba cetăţeanului, ci sunt la cheremul politicienilor locali. Tot aşa cum dezvăluirile despre ceea ce se întâmpla cu poliţiştii din Timiş, unde se pare că Primarul din Recaş le impunea poliţiştilor cum să procedeze în diverse contexte electorale, toate defectele de funcţionare a Poliţiei care au ieşit la iveală în ultimul timp indică un alt defect major al celei de-a doua republici mioritice.

Dincolo de „cancanurile” şi trivialitatea faptului că poliţiştii au putut fi folosiţi pentru supravegherea amantelor politicienilor sau că au fost utilizaţi de către liderii politici locali pentru felurite interese private, acest mecanism pus în mişcare de către politicienii care se folosesc de forţele de ordine arată că una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în continuare decurge din delegarea puterii exclusiv în mâna politicienilor. Din momentul când sunt aleşi, liderii politici de la noi au impresia că cetăţenii le-au încredinţat total deciziile şi destinele pentru întreaga perioadă a mandatului. De fapt cetăţenii sunt cei care au şi trebuie să aibă tot timpul puterea decizională.

În cazul Poliţiei române s-au mai făcut tot felul de reforme. Abandonarea modelului centralizat al funcţionării forţelor de ordine a fost aparent benefică, schimbarea fiind făcută în virtutea unui principiu pozitiv, descentralizarea. Însă Legea pentru organizarea Poliţiei Române din 2010, care făcea din Poliţia locală un „compartiment” al primarului, a generat situaţii care au devenit inacceptabile. Aceasta deoarece descentralizarea fără democratizare nu a făcut decât să transfere un tip de control politic (de la nivel naţional) în mâna unui alt grup de putere – politicienii locali.

Ce se poate face? În primul rând ar trebui să cerem eliberarea din constrângerile subordonării politice a tuturor angajaţilor instituţiilor care au de-a face cu sistemul juridic şi de justiţie: poliţişti, procuratori, judecători. Evident un astfel de sistem trebuie să se bazeze pe independenţă şi pe capacitatea de a acţiona în interesul cetăţenilor, într-un mod transparent. Dar dacă poliţişii (şi întreg sistemul juridic, mai ales procuratura) nu vor dobândi legitimitate democratică, prin crearea unui proces electoral direct prin care cetăţenii să poată să aleagă şi prin aceasta să responsabilizeze, conducerea Poliţiei şi Procuraturii, sistemul de justiţie al României va continua să sufere.

Simplificând argumentul, cred că cetăţenii sunt cei care trebuie să decidă cine va conduce aceste instituţii publice, mai ales la principalele nivele de responsabilitate. Această măsură ar permite două lucruri importante: poliţiştii (şi procurorii) ar putea să fie direct supravegheaţi de cetăţeni – prin alocarea lor pe circumscripţii; iar aceştia, la rândul lor, ar ieşi de sub tutela politicienilor.

Astfel vom rămâne cu o Poliţie română folosită pentru paza automobilelor primarilor, utilizată pentru mobilizarea şi controlul electoral al concetăţenilor, dar şi pusă să presteze activităţi aflate la limita legalităţii – adică să devină un instrument de presiune politică. Iar controlul politic şi controlul birocratic şi-au arătat limitele în cazul insituţiilor juridice. Democratizarea proceselor decizionale din România nu poate să producă efecte dacă nu sunt de-politizate aceste structuri.
 

Cea mai veche experienţă în acest sens există în Statele Unite unde şerifii sunt funcţionari aleşi pe patru ani, prin votul direct al cetăţenilor. La fel şi şefii principalelor departamente de poliţie. Tot în Statele Unite, unde există peste 2300 de procurori, funcţionează unul dintre cele mai perfecţionate sisteme electorale, care fac ca alegerea de către cetăţeni să crească gradul de autonomie decizională şi duce la responsabilizarea profesională acestor importanţi actori ai sistemului juridic.

Principiul democratic este simplu; dacă sunt aleşi direct de către cetăţeni şi nu sunt numiţi de către politicieni, aceşti reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii legate de justiţie vor fi controlaţi de către comunităţile pe care le servesc şi vor fi penalizaţi dacă nu îşi fac datoria faţă de cei pe care ar trebui să îi protejeze.

Un astfel de model există şi în Uniunea Europeană, de curând Marea Britanie a început să practice un sistem de alegeri menit să selecteze aşa-numiţii comisari „de poliţie şi criminalitate”, pe baza unei legi introduse în 2010 şi intitulată Legea pentru Reforma Poliţiei şi a Responsabilităţii Sociale. Primele alegeri pentru cele 41 de posturi de comisari au avut loc în 2012 şi, în pofida criticilor, modificările sistemului au condus la depolitizarea Poliţiei britanice. Scopul final al unei astfel de legi este, încă o dată, reducerea corupţiei, prin creşterea responsabilităţii publice şi printr-o autonomie decizională reală.
 

Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi în România. Avem nevoie de o lege care să reformeze sistemul şi care să crească nivelul de democratizare şi de responsabilizare a oficialilor publici faţă de cetăţeni. Evident, o astfel de reformă trebuie să menţină un sistem mixt, care să combine alegerea directă cu numirea de către Parlament, pentru un şi mai mare grad ce control reciproc şi din mai multe direcţii.

Altfel vom rămâne cu eternele apucături caragialeşti, unde „ipistaţii” şi „procororii” vor continua să facă sluj în faţa „catindaţilor” politici.