INTERVIU Cum ajung femeile „protejate” de ordine de restricţie să fie ucise în România

FOTO: 123RF

Directorul executiv al Centrului FILIA (ONG care se ocupă de prevenirea şi combaterea violenţei asupra femeilor şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi) Andreea Bragă a vorbit la Adevărul Live despre sistemul de justiţie care ,,permite" ca femeile să fie omorâte, chiar dacă au ordin de protecţie împotriva agresorului sau au depus plângere la poliţie.

Cât de extins este fenomenul violenţei la adresa femeilor?

Este un fenomen extrem de extins. Este o cunoaştere comună. Fiecare dintre noi ştim pe cineva, dacă nu am fost martori acasă, să vedem între părinţi, cu siguranţă ştim o vecină, o colegă de muncă, o prietenă, o rudă care este victimă a violenţei în familie. Dincolo de această cunoaştere comună, avem şi date statistice de la Agenţia pentru Drepturile Fundamentale ale Omului de la nivel European care ne spun 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partener. Avem şi datele Poliţiei Române care ne arată că în 2016 au existat peste 18 mii de sesizări înregistrate la Poliţie în acest sens, în total fiind peste 30 de mii de plângeri pe tot ceea ce ţine de fapte penale săvârşite în familie. De asemenea, avem datele obţinute de Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor care a monitorizat ani la rândul situaţia ordinelor de protecţie emise de instanţe şi cererile depuse din 2012 până în 2016: sunt aproximativ 15 mii de cereri de ordine de protecţie, iar dintre acestea au fost acordate ordine de protecţie doar pentru 43% dintre cereri. Numărul celor mai multe cereri au fost solicitate de femei (88%). Deci este clar că vorbim de un fenomen feminizat. Avem o mare problemă în legătură cu ce se întâmplă dacă ordinele de protecţie sunt încălcate. Ştim că în 2016 au existat 743 de ordine de protecţie care au fost încălcate de agresori, iar pentru aceste ordine încălcate nu ştim dacă poliţistul şi-a îndeplinit obligaţiile.

Este clar că un poliţist nu poate fi 24 din 24 de ore lângă victimă, iar aici vorbim despre felul în care politicienii au bugetat acest domeniu în sensul că încă nu avem brăţări electronice pentru monitorizarea agresorilor.

Cum îţi explici faptul că sunt femei care ajung să fie omorâte în ciuda faptului că au un ordin de protecţie?

Dincolo de instrumentul legal, contează foarte mult şi modul în care aplici legea. Poliţia Română ne-a comunicat anul trecut că încă nu există proceduri de lucru pentru implementarea ordinului de protecţie. Există într-adevăr nişte ordine/circulare interne prin care sunt agreate nişte măsuri pentru ordinul de protecţie. Poliţiştii au anumite obligaţii după ce este aprobat ordinul de protecţie şi-anume: să înştiinţeze agresorul că a fost aprobat acest ordin şi că trebuie să păstreze o distanţă de un anumit număr de metri, poate inclusiv şi de copiii acesteia, cât şi de locuinţa ei, locul de muncă sau de casa părinţilor. O dată înştiinţat, agresorul ar trebui să mai fie chemat din când în când la secţia de poliţie pentru a fi întrebat dacă respectă ordinul de protecţie. De altfel, acest document poate să aibă şi alte prevederi cum ar fi să oblige agresorul să plătească o sumă de bani pentru întreţinerea copiilor, să predea armele- dacă are în dotare, să urmeze un tratament de dezalcoolizare, inclusiv consiliere psihologică. Toate acestea sunt norme de protecţie, iar dacă le agresorul le încalcă, înseamnă că a încălcat ordinul de protecţie. Însă, este clar că un poliţist nu poate fi 24 din 24 de ore lângă victimă, iar aici vorbim despre felul în care politicienii au bugetat acest domeniu în sensul că încă nu avem brăţări electronice pentru monitorizarea agresorilor.

Crezi că aplicarea ordinului de protecţie va fi îmbunătăţită având în vedere că avem o femeie prim-ministră (care a răspuns la scrisoarea adresată de cele 88 de ONG-uri) ?

Am fost surprinsă plăcut când am constat reacţia rapidă, în 24 de ore, pe care a avut-o doamna prim-ministră. Este cea mai rapidă reacţie pe care am primit-o până acum de la un prim-ministru. Noi, ONG-urile, trimitem aceste scrisori de ani zile către prim-miniştri. Poate că această reacţie este binevenită şi pentru domnia sa, ca imagine, dar important e că s-a întâmplat. În şedinţa de guvern s-a cerut să se urgenteze avizarea proiectului de lege, la care au lucrat şi ONG-urile. Desigur că trebuie să vedem dacă ministerele vor asculta de ceea ce a spus doamna prim-ministră.

De ce crezi că fenomenul violenţei domestice este într-atât de răspândit? Vorbim de acte de violenţă manifestate de parteneri, soţi, iubiţi, oameni lângă care ar trebui să te simţi în siguranţă...

În România, învăţăm de acasă, de la şcoală, din grupul de prieteni, de la televizor că bărbaţii sunt mai buni decât femeile, că ele sunt inferioare, că trebuie să asculte de bărbatul lor. Avem atâtea zicale din popor precum „Bătaia este ruptă din rai“ sau „Femeia trebuie bătută. Ştie ea de ce“. Este clar că avem nişte norme puternic patriarhale care încurajează acest comportament. În plus, avem şi evaluări ale atitudinilor românilor vizavi de violenţa la adresa femeilor: 72% dintre români consideră că o nevastă ar trebui să asculte întodeauna de bărbatul ei. Peste 80% consideră că funcţia principală a femeii este să nască copii, iar 55% dintre români cred că violul este justificat în anumite situaţii (dacă femeia a purtat o fustă scurtă, a consumat băuturi alcoolice sau dacă a acceptat să se ducă acasă cu un bărbat). Atfel de atitudini vin din normele sociale pe care le reproducem la noi acasă, în familie sau în manualele şcolare. Acestea ilustrează femeile în anumite ipostaze din spaţiul domestic, iar pe bărbaţi în calitate de cuceritori ai spaţiului public. De asemenea, acest lucru se reflectă inclusiv în jucăriile pe care le folosesc copiii, încurajându-i să continue aceste roluri de gen tradiţionale. Fetele se joacă cu păpuşi, cu biberoane de jucărie, cu tot ceea ce ţine de spaţiul domestic, iar băieţii sunt încurajaţi să se joace cu tancuri sau pistoale ca să cucerească spaţiul public.

55% dintre români cred că violul este justificat în anumite situaţii

Care sunt soluţiile pentru a combate acest fenomen? Unde ar trebui să se intervină?

Putem schimba ceva din punct de vedere structural dacă punem accent pe educaţie. Să schimbăm manualele şcolare, să introducem conceptul de ,,egalitate de gen". Este important să învăţăm încă de pe băncile şcolii despre respectul între parteneri, despre bullying, hărţuirea sexuală, despre ce înseamnă violenţa şi de ce nu este bine să fii violent, cum să recunoşti discriminarea sau un abuz.

Să presupunem că sunt o femeie care câştigă salariul minim, am doi copii, şi locuiesc cu soţul care este violent. Unde pot apela pentru ajutor?

În primul rând, trebuie să suni la 112 şi să faci o plângere la poliţie pentru agresiune. Este important să te pregăteşti din timp: să îţi pui nişte bănuţi deoparte, să îţi pregăteşti actele cele mai importante, o geantă cu haine ş.a.m.d. Eventual să le laşi la o prietenă unde le poţi găsi în cazul în care eşti nevoită să pleci de acasă. După aceea, ai putea să te duci la un adăpost pentru victimele violenţei domestice (asta dacă locuieşti într-un judeţ unde există astfel de centre pentru că nu se găsesc în toate judeţele) unde poţi beneficia de consiliere psihologică şi juridică. Din păcate, autorităţile nu ţin cont de diferenţele sociale dintre femei. Sunt femei cu copii cărora le este greu să îşi părăsească căminul pentru că nu au cu ce să supravieţuiască afară.

Fetele se joacă cu păpuşi, cu biberoane de jucărie, cu tot ceea ce ţine de spaţiul domestic, iar băieţii sunt încurajaţi să se joace cu tancuri sau pistoale ca să cucerească spaţiul public.