Bugetul asistenţei sociale pentru copii este mic, iar mecanismele de acordare îi menţin pe aceştia în risc de sărăcie şi excluziune socială

Unul din doi copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, pentru că valoarea beneficiilor sociale este mică, iar mecanismele de acordare sunt deficitare. Şi de parcă nu ar fi de ajuns, România acordă drepturi copiilor cu dizabilităţi doar pe hârtie, pentru că nu există infrastrura necesară respectării lor. Cel puţin aşa reiese din dezbaterea asupra Strategiei Consiliului European privind Drepturile Copilului.

Unul din doi copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar efectul beneficiilor sociale asupra reducerii sărăciei în România este mult mai mic decât în celelalte ţări din Uniunea Europeană, a arătat secretarul de Stat în Ministerul Muncii, Oana Ţoiu, în cadrul dezbaterii pe tema Strategiei Consiliului European privind Drepturile Copilului 2016 -2021, organizată de Autoritatea Natională pentru Protecţia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA), Consiliul National al Elevilor (CNE) si UNICEF

„Practic, banii pe care îi plătim pe beneficii sociale în familii nu au un efect proporţional asupra scăderii sărăciei la care sunt expuse familiile, în special copiii. E nevoie să fie mai targetat pentru copii, sumele ar trebui să fie mai mari, bugetul de asistenţă socială în România este unul dintre cele mai mici din UE, dar ţine şi de mecanismele pe care le avem”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Muncii.

Descurajăm performanţa şcolară a copiilor săraci

Oana Ţoiu a subliniat că modul în care sunt acordate beneficiile sociale sunt absurde, întrucât dacă un copil dintr-o familie absentează de la şcoală, ajutorul social va fi retras pentru toţi copiii din familie. 

„Acum, pentru a încuraja participarea şcolară, alocaţia de sprijin familial este dată de prezenţe. Dacă lipseşti de la şcoală, atunci alocaţia este suspendată, iar acolo unde ai familii cu doi, trei, patru copii, când unul lipseşte de la şcoală, aceasta este suspendată pentru întreaga familie. Vulnerabilizează familiile şi ceilalţi fraţi”, a  declarat secretarul de stat, Oana Ţoiu. 

Potrivit acesteia, acest lucru se va schimba, printr-o Ordonanţă de Urgenţă care urmează să fie finalizată la jumătatea lunii decembrie, astfel încât în cazul absenţelor copiilor, ajutorul financiar nu va fi suspendat, ci va fi doar diminuat

„Va exista o diminuare a cuantumului financiar pe care familia îl primeşte în funcţie de absenţele copiilor, astfel încât să asigurăm participarea şcolară. Aşadar, familia nu va mai pierde întregul ajutor. Când vorbim de absenţe, este vorba de 20 pe semestru, lipseşi o zi o dată la două săptămâni”, mai spune Ţoiu.

O altă schimbare la nivelul mecanismelor de acordare a ajutoarelor sociale copiilor ţine de faptul că bursa de merit nu va mai fi luată în calcul la veniturile familie. 

„Un alt sistem absurd în felul în care  se calculează ajutoarele sociale este că în cuantumul veniturilor familiei noi nu luăm în calcul bursele de studiu şi nu micşorăm ajutorul social - bursa rămâne în afara calculului - dar dacă copilul ajunge să aibă bursă de merit, aceasta este luată în calcul în veniturile familiei, ceea ce înseamnă că îi va scădea ajutorul social. Nu este corect, performanţa şcolară nu ar trebui pedepsită. Ordonanţă de Urgenţă va elimina aceste defecte, prin care ajutoarele sociale nu ajung acolo unde e nevoie în felul în care e nevoie de ele. Însă nu vor elimina riscurile sociale”, a conshis secretarul de stat.

Drepturi doar pe hârtie

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu,  a adus în discuţie infrastructura excluzivă a copiilor cu dizabilităţi din unităţile de învăţământ.

„Un raport de control al ANPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, n.r.) pe infrastructura educaţională  arată că au fost date 29.000 de măsuri legate de accesibilizare, care presupun modul în care adaptăm infrastructura la nevoile persoanlor cu dizabilităţi: rampe, manuale adaptate, infrastructură de comunicare, site-uri. Cam astea sunt barierela pe care un elev cu dizabilităţi le întâmpină când vrea să meargă în învăţământul de masă şi nu numai. Apoi vine vorba  de transport. Ei au drepturi, însă nu le pot accesa, pentru că infrastructura nu e pregătită. În tren nu poţi urca un copil în fotoliu rulant”, a explicat Mihai Tomescu.

Ce îşi doresc adolescenţii români

Pentru aproximativ 7.000 de adolescenţi din România educaţia incluzivă şi de calitate, serviciile de sănătate prietenoase şi protecţia împotriva violenţei reprezintă priorităţi. Copiii care au răspuns sunt 66% din mediul urban, 34% din mediul rural, 17% au vârste între 10 şi 14 ani şi 83% între 15 şi 18 ani, 74% sunt fete, iar 26% băieţi.

Astfel, 76,24% din copii consideră că educaţia incluzivă şi de calitate este prioritară, 61,36% consideră că au nevoie de mai multă protecţie împotriva abuzului, neglijării şi violenţei. Conform aceluiaşi studiu, 59,36% din tineri mai consideră prioritare dezvoltarea unor servicii de sănătate de calitate şi prietenoase , 57,62% accesul la programe de voluntariat, consiliere în carieră, ucenicie şi activităţi recreative, iar 47,21% consideră importantă protecţia împotriva discriminării. 

Copii trebuie implicaţi în luarea deciziilor

Prezentă la dezbateră, Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, a adăugat că opinia copiilor şi adolescenţilor este importantă în luarea deciziilor cu privire la politicile naţionale şi locale, dar şi în şcoli, pentru că este un drept, dar şi pentru că deciziile luate împreună cu beneficiarii suntmereu mai bune decât cele luate dacă nu sunt implicaţi. 

„Participarea copiilor şi adolescenţilor la dezvoltarea politicilor publice şi la procesul de luare a deciziilor care le afectează viaţa este unul dintre obiectivele Strategiei Naţionale privind Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului, dezvoltată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie cu susţinerea UNICEF”, arată Sandie Blanchet.

La finalul dezbaterilor, UNICEF a semnat un parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor, astfel încât elevii să ofere informaţii cu privire la nevoile acestora, iar ONG-ul să le creeze copiilor abilităţile necesare susţinerii drepturilor.