A doua zi de proteste ale medicilor de familie. Perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor pentru servicii medicale s-a încheiat

A doua zi de proteste ale medicilor de
familie. Perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor pentru
servicii medicale s-a încheiat

Medicii refuză să acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate

Medicii de familie protestează, pentru a doua zi, faţă de birocraţia din sistemul de sănătate. Aproximativ 25% dintre medicii de familiei au refuzat să semneze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, perioada de semnare a actelor adiţionale expirând deja.

Până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate, peste 75% dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Astfel, perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat. Medicii care nu le-au semnat, vor putea intra însă în relaţii contractuale cu Caselor judeţene în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie), ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior.

Medicii refuză să acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, astfel încât pacienţii nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate.

„O parte dintre noi continuă protestele, o parte nu. Sunt medici cărora le e frică. Pentru că li s-a spus că rămân fără contract, ceea ce înseamnă că te duci să vinzi gogoşi în piaţă, nu numai tu, ci şi asistenta. Mulţi deja şi-au depus cereri de emigrări. Dacă se va continua acest protest sau nu este mai puţin important, dar important este că decidentul nostru consideră că trebuie să ne ameninţe decât să încerce să rezolve probelemele pentru care am ajuns aici. Nu am dorit să ajungem aici şi aş fi vrut să văd un pic de responsabilitate şi din partea decidenţilor şi să explice măsurile pe etape, să spună fiecare pas pe care îl fac. De luni de zile cerem aceste lucruri şi degeaba. Aş fi vrut responsabilitate, nu pumnul în gura“, a declarat, pentru Mediafax, Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF).

Ce faci în caz de urgenţă medicală?

Potrivit CNAS, asiguraţii cu urgenţe medico-chirurgicale, precum şi cei cu afecţiuni oncologice, diabet, hepatită cronică, astm bronşic, dar şi în cazul afecţiunilor copilului cu vârsta sub un an - se pot prezenta la consultaţie direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere.

CNAS a publicat o listă cuprinzând 59 de afecţiuni care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, printre acestea numărându-se: infarct miocardic şi angină pectorală instabilă, malformaţiile congenitale şi boli genetice, boala cronică de rinichi - faza predializă, insuficienţă cardiacă clasa III - IV, Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă, colagenoze majore, aplazia medulară, anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare, trombocitemia hemoragică, histiocitozele, telangiectazia hemoragică ereditară, purpura trombopenică idiopatică, trombocitopatii, purpura trombotică trombocitopenică, Boala von Willebrand, coagulopatiile ereditare, Boala Wilson, malaria, tuberculoza, Boala Addison, diabetul insipid, boli psihice, ADHD, boli psihice la copii, bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian, afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare, risc obstetrical crescut la gravide, astm bronşic, glaucom, statuspost AVC, ulcer peptic gastroduodenal.

„Momentul zero în medicina de familie“

Organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie din România au avertizat, miercuri, că „s-a ajuns la momentul zero” şi că jumătate dintre cabinetele din ţară funcţionează în afara contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate. Medicii de familie consideră că au primit doar ”promisiuni neonorate”, iar Preşedinţia este singurul for care mai poate atrage atenţia asupra bugetului total insuficient.

”Decidenţii noştri nu au înţeles nici până în acest moment că Asistenţa Medicală Primară poate fi asul din mâneca unei guvernări care ar dori schimbarea şi reforma adevărată în sănătate. O ambiguitate legislativă construită în ani a împiedicat medicii de familie să aibă o relaţie contractuală normală, cu suport legal afişat la timp în transparenţă legislativă, cu pregătirea contractării conform celor prevăzute în hotărârea de guvern care reglementează Contractul-cadru şi cu buget definitivat la timp. În fiecare an am fost împinşi să semnăm acte adiţionale cu mare întârziere pentru a asigura continuitatea actelor medicale şi mai nou, raportarea lor în sistemele informatice”, au transmis Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) si Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de  Familie (FNPMF).

Buşoi: Protestul medicilor este justificat

Vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi afirmă că protestul medicilor de familie este justificat, iar Guvernul trebuie să adopte urgent un pachet de măsuri pentru eliminarea birocraţiei şi creşterea fondurilor pentru medicina de familie.
„Pentru ca medicina de familie să fie eficientă este nevoie, în primul rând, de eliminarea birocraţiei. Este problema principală care putea fi soluţionată de Guvern şi pentru care nu trebuie decât interesul Ministerului Sănătăţii. În al doilea rând, se impune creşterea semnificativă a veniturilor medicilor de familie, în paralel cu responsabilizarea şi punerea în valoare a medicilor de familie în interiorul sistemului sanitar“, spune Buşoi, într-un comunicat transmis, joi, Agerpres.
Potrivit acestuia, odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a bugetului de stat, soluţionarea problemelor cu care se confruntă medicii de familie nu mai ţine de CNAS.

citeste totul despre: