În mai puţin de două luni, numărul cazurilor confirmate zilnic a crescut cu aproape 72%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La unităţile de primiri Urgenţe (UPU), în perioada 1-8 septembrie s-au prezntat 3.154 de pacienţi, la nivel naţional Foto: Arhivă
La unităţile de primiri Urgenţe (UPU), în perioada 1-8 septembrie s-au prezntat 3.154 de pacienţi, la nivel naţional Foto: Arhivă

În perioada 1 iulie-9 septembrie a crescut numărul cazurilor confirmate COVID-19 în România cu aproape 72%.  Astfel, dacă pe data de 1 iulie au fost înregistrate 31 de cazuri, astăzi s-a ajuns la 2.226 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. În acelaşi timp, au fost înregistrate 39 de decese, faţă de 5 decese înregistrate pe 1 iulie, conform analizei săptămânale COVID-19 în România.

Începând cu data de 1 septembrie 2021 a fost reactivat Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la capacitatea maximă, întrunind reprezentanţi din cadrul DSU, IGSU, MS, UPU-SMURD, SABIF/SAJ. Totodată, la nivelul CNCCI sunt prezenţi reprezentanţi ai Centrului Operaţional de Comandă din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Asta pentru că în ultimele luni a crescut foarte mult numărul de cazuri Covid-19. Mai exact, dacă pe data de 1 iulie erau înregistrate 31 de cazuri confirmate, astăzi s-a ajuns la 2.226 de cazuri confirmate.

Totodată în această perioadă a crescut şi numărul pacienţilor de la terapie intensivă de la 67 de pacienţi câţi s-au internat la 1 iulie, la 523 de pacienţi internaţi acum la ATI. 

De asemenea, a crescut şi numărul deceselor, dacă pe data de 1 iulie s-au înregistrat 5 pacienţi decedaţi, astăzi s-au înregistrat 39 de pacienţi decedaţi.

INSP: în perioada 30 august- 5 septembrie, 92,8% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate

Conform raportului INSP pentru perioada 30 august- 5 septembrie, 92,8% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 5% la persoane vaccinate cu schema incompletă

Tot în acelaşi interval, 80,4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate

De la începutul pandemiei până în prezent 86% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani.

94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Situaţia paturilor ATI

Astăzi în baza raportărilor autorităţilor există 848 de paturi ATI COVID-19, la nivel naţional din care 523 sunt ocupate. 

În Capitală sunt 102 paturi ATI COVID-19.

În perioada următoare vor fi operaţionalizate noi paturi la:

  • Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş
  • Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon
  • Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta - Unitate de Terapie Intensivă Mobilă
  • Spitalul militar Ana Aslan

De asemenea, conform sursei citate, la unităţile de Primiri Urgenţe (UPU), în perioada 1-8 septembrie s-au prezentat 3.154 de pacienţi, la nivel naţional, 2.419 care erau suspecti ca fiind infectaţi cu COVID-19, dintre care 735 au fost confirmaţi. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite