Victor Ponta, de la comunismul cu faţă umană la socialismul cu faţă hilară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există om politic într-o relaţie mai proastă cu aparatul de fotografiat şi camera de filmat decât Victor Ponta. Liderul PSD a strâns, în doi ani şi ceva, mai multe imagini viralizate negativ decât au reuşit Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană la un loc, în 25 de ani. Irealul situaţiei apare din faptul că imaginile nu sunt furate cu vreo cameră ascunsă sau prelucrate pe calculator, ci făcute benevol chiar de personajul în discuţie.

Howdy Partner! Ultima imagine din SUA, cu pălărie de cowboy şi zâmbet de JR autohton e monumentală. În câteva minute de la publicare, chiar pe contul lui de Facebook, s-a viralizat cu viteza luminii. Bine măcar că nu a avut aceeaşi idee şi în China, că altfel l-am fi văzut îmbrăcat în vreo robă de mătase şi cu o pălărie conică din împletitură de orez.

Greşelile lui Victor Ponta nu vin dintr-o înclinaţie naturală către ridicol, ci mai degrabă dintr-un conformism dus până la extrem şi o incapacitate cronică de a se controla fizic atunci când e în public. De multe ori, aceste defecte ale sale se regăsesc şi în declaraţiile pentru care nu se pregăteşte din timp. Aşa am ajuns să asistăm la declaraţii ca cea în care se căina că sistemul de furt al PDL-ului a funcţionat mai bine decât cel al PSD-ului sau imaginile epocale de la întâlnirea cu Traian Băsescu de la Cotroceni.

Coşmarul fotografiilor unui politician fără instinctul imaginii

Un minim instinct de candidat la Preşedinţie ar fi trebuit să îi spună că nu te duci încălţat cu pantofi de lac în satele inundate. Şi, mai ales, nu te laşi tras de jandarmi cu barca prin apă. Dar conformismul trece la Victor Ponta înaintea oricăror altor alegeri şi, din acest motiv, campania în centrul căreia se află se vede că e construită în laborator, folosindu-se un concept ideal de candidat şi nicidecum personalitatea celui care candidează.

Pe de altă parte, toate fotografiile care nu sunt ultra-oficiale, ne arată un Victor Ponta zâmbind ca un copil de zece ani, captiv în corpul unui bărbat adult. Aceste instantanee nu fac decât să valideze teoriile că e prea tânăr să candideze la preşedinţie. Chiar şi aşa, inevitabilul s-a produs şi Victor Ponta este candidatul cel mai bine plasat. Echipa sa de campanie ar fi trebuit să facă trei lucruri vitale: să îl înveţe să pozeze pentru fotografiile la care nu pot obţine mai mult de un cadru, să îi angajeze un fotograf care să îl însoţească permanent şi care să îl cunoască în amănunt, iar în final să nu îi permita niciodată să îşi facă singur vreo fotografie.

image

Glumele care te transformă în maestrul gafelor pe bandă rulantă

Lui Victor Ponta îi place să fie simpatic, să facă glume şi să fie iubit de oameni. Nu e singurul şi nu e o tragedie să îţi doreşti să fii popular. Neplăcut e când glumele sunt de fapt glumiţe, râsetele sunt de complezenţă, iar duşmanii capătă muniţie nesperată din vorbe spuse fără prea multă chibzuinţă. E greu de spus cu o siguranţă de 100% că Victor Ponta a rostit întocmai expresia ”fă, Doina”, dar devine irelevantă realitatea exactă. Până una alta, Victor Ponta era prim-ministrul României care se întâlnea cu ministrul Apelor să viziteze nişte sate inundate şi nişte oameni care au rămas pe drumuri.

Simplul fapt că îţi trece prin cap să faci glumiţe într-o situaţie de acest gen (inundaţie - n.r) e o apocalipsă comunicaţională.

Că îi scapă multe perle deja e o obişnuinţă, dar Victor Ponta nu a învăţat nici să joace pe termen lung în domeniul declaraţiilor publice. Sigur, nu e el singurul politician care una spune şi peste cinci minute nu demisionează. Nu e nici unicul dintre politicienii din primul eşalon care regretă azi ce a spus ieri, dar nivelul scăzut al clasei politice nu e o scuză. Scandalul CAS-ului şi al MTO-ului şi l-a adus singur pe cap cu declaraţiile făcute la ieşirea de la Cotroceni. Nicio urmă de precauţie, nicio ezitare. Singura soluţie în cazul său este să nu mai dea niciodată declaraţii la cald, să nu mai facă glumiţe oricât de tare l-ar mânca limba şi să aibă pregătite declaraţii standard, salvatoare pentru orice situaţie în care s-ar afla. În cazul său, ca prim-ministru, programul şi situaţiile publice în care se află sunt atât de binecunoscute încât neprevăzutul e la cel mai scăzut nivel pe care îl poate avea o persoană publică.

Consecvenţa e pentru inadaptabili, nu pentru politicianul pragmatic

După axa Bucureşti – Londra – Washington avem axa Bucureşti – Beijing – Washington, via Moscova, Paris. Şi Londra când joacă Simona Halep la Wimbledon. Victor Ponta e singurul lider internaţional care îşi poate trece în CV faptul că e maoist, îl simpatizează pe Che Guevara, adoră să se pozeze cu preşedintele SUA, conduce un guvern socialist, implementează măsuri liberale pe bandă rulantă în timp ce împarte pomeni la asistaţi şi a votat mai des cu dreapta decât cu stânga. O să vi se pară că e incoerenţă, dar vă garantez că există un fir roşu în toate acestea. Victor Ponta este omul momentului. Victor Ponta nu se pregăteşte să lase tuşe groase în cartea de istorie, Victor Ponta e mulţumit dacă iese cu bine din prezent.

Lui Victor Ponta i s-a pus de multe ori eticheta de aventurier sau de personaj superficial. Dar Victor Ponta joacă la perfecţie jocul politic românesc în care viitorul e incert, în care azi eşti liderul suprem şi mâine poţi să sfârşeşti la groapa de gunoi. Exemplele sunt nenumărate. Crin Antonescu era adulat la Antena 3 înainte ca PNL-ul să iasă din Guvernul Ponta. Cristian Diaconescu era externistul sadea pentru ca în câteva zile să fie mazilit fără drept de apel. Ce să mai spunem de Adrian Năstase, care părea veşnic, iar acum doar cărţile fostului premier mai par interminabile. Aşa că, Victor Ponta se poartă precum i-o cere momentul, fără grija zilei de mâine când te poţi trezi debarcat ca Geoană, arestat ca Năstase sau ignorat ca Iliescu. Iar dacă se va întâmpla ca mâine să devii preşedinte, se vor găsi suficienţi care să spună că nu am avut vreodată un preşedinte mai mare, că ai repus România pe harta lumii, că ai rezolvat conflictul din Gaza sau că, fără tine, preşedintele Obama nu mai poate lua nicio decizie. În lumea de azi, coerenţa e motivul depresiei de mâine.

Cum să nu mulţumeşti pe nimeni încercând să mulţumeşti pe toată lumea

Folclorul susţine că PSD e o caracatiţă monstruoasă, perfect organizată, care are două scopuri precise: îmbogăţirea fără margini a liderilor politici şi distrugerea României. Un fel de Rockefelleri autohtoni, secretoşi, conspiraţionişti şi diabolici. Descrierea e hiperbolizată peste poate. PSD-ul ar trebui privit cu mult mai multă îngăduinţă pentru că diferenţa dintre ei şi ceilalţi este că ei tot pierd alegeri, în timp alţii le-au tot câştigat. Ar trebui să îi privim pe cei de la PSD ca pe nişte investitori care de zece ani se tot chinuie să pună o afacere pe roate şi nu reuşesc. Au investit permanent şi masiv, au găsit un CEO tânăr pe care l-au numit şi Preşedintele Consiliului de Administraţie şi speră să facă din el Preşedintele tuturor lucrurilor. Piedica apare din pierderile suferite în ultimii ani. Aşa că PSD suferă de boala investitorului care a cheltuit mai mult decât poate şi nu mai are nicio altă soluţie de salvare decât să câştige în cele din urmă. Din această perspectivă totul e permis, pentru că se joacă ultima carte şi nimeni nu se uită dincolo de ziua alegerilor dacă ele se vor pierde din nou.

De aici şi motivul pentru care Victor Ponta spune tot ce e de spus fără să clipească. La Bruxelles, sprijină statul de drept. La Bucureşti nu e de acord să se închine la Înalte Porţi după care trece pe la Berlin şi o asigură pe Angela Merkel că, nici vorbă, România e o democraţie stabilă. La Beijing e supărat pe Fondurile Europene şi admiră Partidul Comunist. Moscova e bună dacă îl înjură pe Băsescu, dar Moldova trebuie să revină la România dacă aşa spune electoratul. Dacă te uiţi la imaginea de ansamblu nu mai înţelegi nimic.

Dar cine se uită la imaginea de ansamblu? Pentru că au descoperit că electoratul nu face analize complicate şi nu citeşte articole mai lungi de trei paragrafe, Victor Ponta şi PSD au ales să acţioneze aparent incoerent, dar perfect justificat din perspectiva propriului interes.

Aşadar nu avem o conspiraţie, cât mai degrabă o disperare masivă care se bazează pe sondaje, statistici, cifre, orice poate oferi o minimă certitudine. Dacă cifrele spun că vrem ortodoxie, tradiţionalism şi familie, aşa spunem şi noi. Nu mai contează nimic decât victoria finală. Iar Victor Ponta a înţeles şi se conformează. Trist e că pare să îi şi placă. Pe de altă parte nimeni nu a reuşit vreodată să mulţumească pe toată lumea, aşa că, dintr-o strategie complexă, PSD se poate alege din nou cu o cacealma necâştigătoare.

Dacă Victor Ponta ar fi ales să fie copilul simpatic din vecini, care a crescut cuminte, a învăţat bine şi a ajuns prim-ministru, probabil că ar fi defilat la alegeri. Dacă ar fi ales să nu se ia la trântă cu Traian Băsescu, să se umfle ca un cocoş şi să se bucure la glumiţe de calitate îndoielnică, ar fi putut mânca popcorn pentru următorii zece ani fără nicio grijă. Pe de altă parte, şi Mircea Geoană ar fi avut altă viaţă astăzi dacă nu s-ar fi dus la Sorin Ovidiu Vântu şi nu ar fi ezitat la întrebările lui Traian Băsescu.

Victor Ponta rămâne un Iozefini al comunicării. Pune-l în cămaşa de forţă. Leagă-l cu zece lanţuri şi zece lacăte. Închide-l într-o cutie şi scufundă-l în mare. El tot va găsi o soluţie să dea o declaraţie când îţi e lumea mai dragă sau să pună un selfie pe Facebook. La bursa pariurilor aş paria fără să clipesc pe Victor Ponta pentru că într-o lume digitalizată se va găsi întotdeuna vreo cameră care să îi prindă o nouă gafă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite