Val de retrageri la Consiliul Naţional al PNL. Cine a făcut un pas în spate în confruntările cu Gheorghe Flutur şi Lucian Bode
0Mai mulţi membri ai echipei Orban au decis să se retragă din cursa pentru funcţiile pe care doreau să le obţină, pentru a nu mai lungi şedinţa liberalilor de duminică. Numele cele mai cunoscute în rândul celor care au făcut un pas în spate sunt cele ale lui Virgil Guran şi Vlad Nistor, contracandidaţii lui Gheorghe Flutur şi Lucian Bode pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte.
Virgil Guran nu va mai candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pentru strategii politice, acolo unde se confrunta cu Lucian Bode, ministrul de Interne. Însă rămâne candidat pentru funcţia de vicepreşedinte regional: „Ne întâlnim la negoceri. Poate merit un vot în plus pentru că am scurtat Consiliul Naţional cu patru ore”.
Şi Vlad Nistor a subliniat că nu este „naiv” să rămână în cursa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pentru politici publice. Prin urmare, nu va mai candida.
S-au mai retras Sabin Sărmaş, Garofil Dragoş, Marşalic Jaro, Oros Adrian, Ervin Molnar, Ioan Turc, Vlad Pufu. Răducu Filipescu, Luminiţa Barcari şi Sorin Ioan Bumb.
Prin urmare, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL va fi o competiţie doar între Adrian Veştea şi Rareş Bogdan, fiind vizată poziţia de responsabil pentru comunicare.