Putin şi curentul iliberal
0
Deşi de mulţi ani, regimul Putin a dus un conflict hibrid în raport cu Europa şi, mai ales, America, abia după 24 februarie au înţeles unii unde conduce accentuarea unor idei iliberale.
Să începem prin a sublinia valorile fundamentale ale Uniunii Europene: în art. 2 din Tratatul Uniunii Europene sunt prezentate valorile fundamentale pe care este construită Europa: libertate, egalitate, democraţie, stat de drept, respectul pentru demnitatea umană, respectarea drepturilor omului. Nici una dintre aceste valori nu este o simplă vorbă, un simplu concept (filosofic), ci sunt idei pe care le regăsim la temelia legislaţiei statelor europene, dar şi, în genere, la baza societăţii. Libertatea nu înseamnă să poţi face tot ce vrei, în sens absolut, ci în anumite limite; eşti liber să faci tot ce vrei, dar fără să afectezi libertatea altei persoane. Să ne gândim la cât de tare au crezut in ideea asta unii moderni: Leibniz , de exemplu, susţine explicit că nici măcar Dumnezeu nu are libertate absolută; şi el ascultă de legea raţiunii. Tot la fel, egalitatea nu înseamnă anularea diferenţelor dintre oameni. Aşa cum libertatea este strâns legată de responsabilitate, tot la fel egalitatea, este în primul rând egalitate în faţa legii, aşadar în drepturi şi obligaţii. Nimeni nu este mai presus de lege şi simultan nimeni nu ar trebui să pretindă să avem toţi acelaşi salariu, acelaşi număr de copii sau de firme.
Discursul iliberal promovat intens în Europa ultimelor două decenii ale mileniului arată cât de uriaşă este prăpastia dintre iliberalism şi democraţia liberală. Iliberalism nu este un alt nume pentru ceva diferit (de exemplu, un fel de a treia cale), ci pune în centru o serie de idei ce au consecinţe dezastruoase pe termen mediu şi lung.
In primul rând, izolaţionismul. Vedem cum Putin, partidul extremist AUR, dar şi alţii critică fără temei Uniunea sau instituţiile europene (oricine poate vedea în Bucureşti, pe clădiri, zeci de sloganuri împotriva Uniunii sau cele cu „UEFA este Mafia”). Este, desigur, evident, că instituţiile europene nu sunt perfecte, deci că pot fi criticate. Problema de bază este că această critică are nevoie să fie constructivă, adică făcută pentru a îmbunătăţi activitatea instituţiilor, nicidecum pentru a le demola.
Atât dinspre Rusia putinistă, cât şi dinspre partidul extremist AUR, dar şi de la unii politicieni ai PSD, au venit şi ideile rasiste şi xenofobe – impotriva unor categorii etnice sau sociale. In plus, extremiştii de la AUR au promovat (şi promovează) atitudini clasiste, adică îndreptate împotriva unor clase sau grupuri sociale, cum sunt asistaţii social sau emigranţii. Multă vreme după 24 februarie, primeam cu toţii, zilnic, mesaje pe grupurile de comunicare din care facem parte în care să arăta că ucrainenii sunt bogaţi, că au maşini scumpe şi vile, astfel că nu ar fi cazul să fie ajutaţi. Tot la fel, statul român ar trebui să ajute propriii cetăţeni în loc să ofere atât de mult refugiaţilor din Ucraina.
Discursul iliberal bazat pe gen şi sexualitate conduce la propagarea şi promovarea unor atitudini homofobe sau misogine. Sunt puşi la zid minorităţile sexuale (LGBT) sau femeile, astfel încât o temă de vital interes cum este educaţia sexuală a ajuns azi în România un fel de tabu: nimeni nu mai îndrăzneşte să ceară cursuri de educaţie sexuală, deşi numărul de mame minore situează România pe primul loc.
Autoritarismul din discursul iliberal, promovat intens de cei 10 la sută dintre cetăţeni (şi care se aud mai tare decât cei 90 la sută ce gândesc altfel), este auzit mai tare căci, de regulă, cetăţenii cu bun simţ, adepţi ai statului de drept au bunul simţ de a fi şi toleranţi – ar merita să fie făcut un studiu sociologic pe tema asta. Ce este extrem de îngrijorător este că multă lume nu realizează (nici) acest pericol şi continuă să vrea demolarea justiţiei sau instituţiilor statului pe motiv că ar fi dictatoriale.
Inchei cu cel mai recent episod: la Teatrul Naţional, un fel de actor propagă de mulţi ani idei iliberale (şi nu numai), şi a ţinut un fel de spectacol iliberal xenofob şi naţionalist dezgustător, împrăştiind un fel de ziar de propagandă iliberală (şi nu numai). Părerea mea este că a se cere demiterea directorului Teatrului Naţional este o măsură mult prea slabă în raport cu gravitatea faptelor: este nevoie ca organele de cercetare penală să se autosesizeze, căci avem aici întrunite elementele constitutive ale mai multor infracţiuni. Atât directorul Teatrului Naţional, cât şi actorul Dan Puric ar trebui să răspundă penal.
Se încarcă comentariile...
