Mircea Geoană încalcă legislația internațională

0
0
Publicat:

Recentul scandal de la Biblioteca Națională, ce are în centru pe Adrian Cioroianu și, indirect, pe Mircea Geoană, a reușit să pună în lumină câteva aspecte deosebit de grave: românii nu au nici cel mai mic respect pentru legi – inclusiv pentru cele internaționale.

Pe scurt, despre filmul acțiunii. Ajunsă la Biblioteca Națională, instituție condusă cu frig și întuneric de către istoricul Adrian Cioroianu, celebra militantă pentru etica academică, Emilia Șercan, ea însăși profesor la Universitatea din București, a solicitat studierea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană. Directorul Bibliotecii face public acest aspect, deci fără acordul Emiliei Șercan, astfel că se face vinovat de o gravă încălcare a legislației, atât cea proprie (cu privire la GDPR) cât și cea penală.

În urma începerii campaniei de amenințări la adresa faimoasei luptătoare pe frontul eticii academice, apar tot felul de aspecte nu numai cu privire la Adrian Cioroianu (pe care le las deoparte), dar mai ales cu privire la Mircea Geoană.  Voi schița în acest text numai trei din ele.

În primul rând, aflăm de pe internet că actualul secretar general adjunct al NATO a studiat la Liceul Sf Sava (până în 1977), apoi la Politehnică, la Facultatea de Mecanică (1983) și la Universitatea București, Facultatea de Drept (1991). Cu toate acestea, Mircea Geoană are doctorat în economie, la ASE București (2005). Repet: are doctorat în economie, dar studii de mecanică și drept. Cum era posibil așa ceva? Pentru președintele PSD (în funcție în acei ani), ambasador, senator etc era posibil prin trafic de influență și alte ilegalități pe care, sper, justiția, le va elucida.

În mod normal, legislația permite înscrierea la doctorat din domenii înrudite; de exemplu, la noi, la filosofie, se pot înscrie absolvenți de filosofie, istorie, teologie sau arte; așadar, din zona de studii umaniste. Dar pentru un doctorat în economie, mă îndoiesc că este corect (moral și legal) dacă ai studii de mecanică sau drept. La aceste două facultăți nu se studiază nici măcar un singur curs din ceea ce se face la licența în economie: Microeconomie, Matematică aplicată în economie, Bazele programării, Marketing, Administrarea afecerilor, Cultură antreprenorială, Comunicare în afaceri, Finanțe, Contabilitate, Statistică, Econometrie, Fiscalitate, Managementul resurselor umane etc.

Al doilea aspect care sare în ochi imediat este cauza pentru care a început deja linșajul împotriva celor care s-ar bănui că au ceva cu Mircea Geoană. Răspunsul este simplu: a început campania elctorală. Nu numai că el este pe primul loc în toate sondajele de opinie, dar, recent, o anumită platformă, a început promovarea imaginii lui Geoană, desigur, pe milioane de euro.

Ne dăm un pas înapoi, ne frecăm la ochi și reluăm ideea: Mircea Geoană a început campania electorală.

Al treilea aspect, și cel mai grav, este următorul: ca secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană încalcă grosolan legislația internațională. Practic, el încalcă legislația NATO câtă vreme este ,,funcționar public internațional de rang înalt”, adică al doilea cel mai înalt rang din NATO. Are nevoie să fie obiectiv, deci imparțial, în relația atât cu țările membre, cât și cu alte țări; poate înlocui secretarul general și îi poate prelua din atribuțiuni. Este președintele unor comitete internaționale de nivel înalt și grupuri de lucru. Dacă ar înlocui secretarul general, ar prezida Consiliul Nord-Atlantic, principalul organism de decizie al Alianței, și a grupului de planificare nucleară. Nu mai amintesc de relația constantă cu președinți, miniștri de externe și ai apărării din țările aliate.

Se va spune că nu el a început campania, ci ,,anumite persoane” care nu au nicio legătură cu secretarul general adjunct al NATO. Nimic mai fals. Cine citește declarațiile făcute de Mircea Geoană în ultimele 2-3 luni va putea ușor constata că nu au nici un element de obiectivitate, de imparțialitate, propriu unui funcționar internațional de rang înalt. Am să dau un singur exemplu (din motive de spațiu). Deși nu cunoaște absolut nimic despre educație (la fel cum se dovedește ageamiu și despre orice alt aspect al vieții economice sau sociale a României), Mircea Geoană își dă cu părerea despre o posibilă soluție la dezastrul de la evaluarea națională, clasa a opta – la care majoritatea elevilor (58 la sută) nu au luat note de trecere. Care e soluția propusă recent de Geoană? Simplă: a se începe educația la doi ani. Cu alte cuvinte, o soluție de factură nazistă, ar fi calea pentru ca învățământul românesc să nu mai fie atât de dezastruos.

Un funcționar ar analiza obiectiv, detașat cauzele, ar avea în vedere resursele, și apoi ar propune câteva soluții pe termen mediu și lung cu privire la educație. Dar în orice scenariu, este imposibil să existe o soluție miraculoasă, care să aibă vreo șansă să schimbe ceva pe termen mediu și lung. Soluția avansată de Mircea Geoană este tipică pentru o gândire de politruc, care să aducă unele avantaje pentru unii, dar care să nu rezolve deloc problemele din educație. În plus, el nu știe că anii mici, din educația preșcolară sunt anii magici, în care educația copiiilor vine din familie. Învățarea prin joc, dar mereu și mereu prin iubirea și grija acordată de membrii familiei vor fi cele mai eficiente instrumente de educație. Tot la fel, nu tableta, nu televizorul de la vârste mici sunt soluțiile pentru o lume mai bună.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite