Premierul Victor Ponta împlineşte astăzi 42 de ani: „Am primit cel mai frumos cadou!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La împlinirea vârstei de 42 de ani, premierul Victor Ponta a publicat pe Facebook o fotografie care îi înfăţişează pe copiii săi, Irina şi Andrei, care i-au oferit “cel mai frumos cadou primit în 42 de ani”.

O fotografie care îi prezintă pe Irina şi Andrei, copiii premierului Ponta şi ai europarlamentarului Daciana Sârbu a fost descrisă de liderul PSD drept “cel mai frumos cadou de azi  - şi, de fapt, cel mai frumos cadou pe care l-am primit în 42 de ani”. În imagine, cei doi îi adresează lui Ponta urarea tradiţională “La mulţi ani!”.

Tot astăzi, premierul îşi lansează candidatura la alegerile prezidenţiale, pe Arena Naţională, în faţa a 70.000 de persoane.

Anul trecut, colegii social-democraţi i-au transmis urări preşedintelui formaţiunii, iar senatorul PSD Gabriela Firea i-a dorit “să nu uite că există viaţă şi în afara politicii”.

“Să nu uite că există viaţă şi în afara politicii şi că, pentru a fi politicieni de succes, în primul rând trebuie să fim echilibraţi la nivel de familie şi să mai aibă un copil, al treilea. Ar fi foarte frumos, este cea mai mare împlinire pentru o familie, mai ales una tânără şi frumoasă cum este a domniei sale”, a susţinut Firea.

Anul trecut, Ponta a primit urări şi din partea fostului coleg de alianţă, Crin Antonescu, dar şi din partea preşedintelui Traian Băsescu, care i-a trimis un buchet de trandafiri albi alături de o felicitare. 

image


Citeşte şi: 

Ponta îşi lansează astăzi candidatura la prezidenţiale. În jurul Arenei Naţionale traficul a fost restricţionat

Victor Ponta, la Adevărul Live: Cineva care crede că eu duc România spre Rusia dă dovadă de puţină inteligenţă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite