Ponta, trimis în judecată. Iohannis: Situaţia este tot mai problematică. Soluţia este cea pe care am propus-o în iunie, demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta a fost trimis în judecată. Klaus Iohannis a vorbit despre situaţia prim-ministrului FOTO Mediafax
Victor Ponta a fost trimis în judecată. Klaus Iohannis a vorbit despre situaţia prim-ministrului FOTO Mediafax

Victor Ponta, trimis în judecată. Preşedintele Klaus Iohannis crede că odată cu trimiterea în judecată a pemierului Victor Ponta situaţia a devenit tot mai problematică pentru imaginea României. Iohannis a mai spus că cea mai bună soluţie ar fi ca Ponta să-şi dea demisia din fruntea Guvernului.

„Situaţia este din ce în ce mai problematcă pentru prim-ministru şi pentru Guvern şi pentru PSD. Trebuie să recunoaştem că imaginea României are foarte mult de suferit. Sper să se analizeze situaţia cu toată răspunderea, iar cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii. Cea mai simplă soluţie ar fi cea pe care am propus-o şi în iunie“, a spus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul şedinţei CSAT, în cadrul căreia s-a întâlnit cu Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, la începutul lunii iunie, premierului Victor Ponta, după ce procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală. Ponta a refuzat, pe motiv că doar Parlamentul îl poate demite, iar de atunci preşedintele şi premierul nu şi-au mai vorbit până la ultima întâlnire, care a vut loc în 19 august.

Victor Ponta, trimis în judecată. Iohannis: „Rânduiala o fac partidele“

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat în timpul conferinţei de presă susţinută săptămâna trecută, de la Palatul Cotroceni,  dacă îşi menţine declaraţia din 5 iunie când îi cerea demisia lui Ponta din fruntea Guvernului. „Nu mi-am schimbat părerea şi mă aştept să se întâmple la un moment dat (n.r. demisia lui Ponta). Colaborarea este variabilă. Există un dialog mai instituţional, mai rar, dar am discutat chestiunile importante. Există discuţii şi aşteptări. Oricât îmi doresc eu un Guvern sau altul, rânduiala o fac partidele“, a declarat liderul de la Palatul Cotroceni. 

Premierul Victor Ponta a fost trimis astăzi în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru fapte făcute în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.  În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată: senatorul Dan Şova (PSD)- avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, Dan Laurenţiu Ciurel – la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari, Dumitru Cristea - la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, Octavian-Laurenţiu Graure- , la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, însă preşedintele Klaus Iohannis nu îl poate suspenda din funcţia de prim-ministru pentru că faptele au fost săvârşite în calitate de avocat, înainte să ajungă la Palatul Victoria, iar legea îl protejează în această situaţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite