PNL nu-şi respectă propriul statut. Ce pretenţii să ai la promisiunile făcute alegătorilor săi…

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub conducerea lui Florin Cîţu, PNL nu-şi respectă nici propriul statut.  Este exemplul grăitor pe care îl dă populaţiei de la care are pretenţia să respecte legile şi alte acte normative emise de autorităţi. Statutul este lege pentru un partid, respectarea lui este obligatorie pentru orice membru de partid, darămite pentru conducerea acestuia.

Şi, mai ales, atunci când ia decizii care afectează viaţa politică, economică şi socială a societăţii româneşti.

Una spune statutul, alta face „echipa câştigătoare”

BPN, Biroul Politic Naţional al PNL, nu are dreptul să decidă politica de coaliţie parlamentară şi/sau guvernamentală. Ceea ce a şi făcut, încălcând propriul statut.

Iată ce spune art 86 c) din statutul PNL:

Art. 86 Atribuţiile Biroul Politic Naţional (BPN) sunt:

c) propune CN încheierea unor alianţe electorale politice şi/sau electorale, inclusiv cu liste comune (atunci când este cazul), precum şi politica de coaliţie parlamentară şi/sau guvernamentală;

Aşadar, nu BPN adoptă politica de coaliţie parlamentarasi/sau guvernamentală, ci CN (Consiului Naţional)

Art. 79 1. Consiliul Naţional (CN) este organismul de conducere, decizie politică şi organizatorică al PNL în perioada dintre Convenţiile Naţionale.

Art. 81 CN are următoarele atribuţii: a) adoptă măsurile ce se impun pentru îndeplinirea hotărârilor Congresului PNL; b) analizează şi aprobă, la propunerea BEx, adaptările şi actualizările aduse Programului politic în vigoare în raport cu evoluţ̧ia situaţiei economico-sociale din ţară, precum şi a situaţiei internaţionale; c) adoptă şi aplică Programul de guvernare, precum şi programele şi politicile sectoriale ale partidului, în funcţie de evoluţ̧ia social-politică a ţării;

BPN a decis deja coaliţia de guvernare cu PSD, a trecut la discuţii privind programul de guvernare, deşi doar CN aprobă astfel de schimbări. Ce va face dacă CN al PNL nu va fi de acord cu politica iniţiată de BPN? ÎI trimite la plimbare pe Ciolacu & co? Despre convocarea CN pentru aprobarea noilor direcţii ale politicii PNL nu vorbeşte nimeni. „Echipa câştigătoare” a decis să ignore CN, sau să-l pună în faţa faptului împlinit: un acord de guvernare semnat cu PSD şi UDMR.

Şi nici CN nu are putere deplină în deciziile majore privind programul de guvernare al PNL. Trebuie să le supună aprobării Congresului PNL.

Art. 80 1. În cazul în care împrejurările impun de urgenţă o schimbare majoră a Programului Partidului său a Statutului, CN poate adopta astfel de hotărâri cu obligaţia de a le supune ratificării Congresului PNL, în termen de 60 zile. 2. Hotărârile de la alineatul 1. se adoptă cu 2/3 din voturile exprimate.

Actualul program de guvernare al PNL, adoptat în contextual fostei coaliţii PNL-USR-UDMR, este în continuare în vigoare. Şi presupun că între „Programul Partidului” şi „Programul de guvernare”,  când PNL se află la guvernare, există o strânsă legătură, nu pot fi separate.

În concluzie

Actualele iniţiative politice majore ale PNL, privind politica de coaliţie parlamentară şi/sau guvernamentală trebuiau supus aprobării CN al PNL antefactum, nu postfactum. Pentru că dacă CN al PNL nu va fi de acord cu schimbările iniţiate la nivelul BPN, PNL trebuie să anuleze toate înţelegerile şi acordurile de guvernare semnate cu PSD şi UDMR. Adică s-ar face de râs iremediabil, fiindcă nu ştie şi/sau nu respectă propriul statut!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite