Peste 50.000 de angajaţi de la Interne vor lucra astăzi. Aceştia avertizează că cei care încalcă legea pot fi pedepsiţi chiar şi cu închisoarea
0Peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră vor asigura ordinea şi liniştea publică duminică, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Dintre aceştia, 30.000 vor păzi secţiile de votare. Persoanele care vor încălca legile privind exprimarea votului pot fi amendaţi sau chiar pedepsiţi cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
„Aceştia au obligaţia să ia toate măsurile pentru ca procesul electoral să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, fiind responsabili de menţinerea ordinii atât în secţia de votare, cât şi în afara localului de vot, pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 de metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog.
La sediile secţiilor de votare este interzisă sfătuirea alegătorilor cu cine să voteze sau cu cine să nu voteze. Cei care încalcă această regulă pot primi o amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Aceeaşi amendă este prevăzută şi pentru continuarea propagandei electorale.
În apropierea secţiilor de votare se interzice consumul şi comercializarea de băuturi alcoolice pe durata votării, respectiv de la ora 7.00 până la ora 21.00.
Totodată, în noul Cod Penal sunt prevăzute o serie de infracţiuni electorale sancţionate inclusiv cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Acestea sunt: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, oferirea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat şi exercitarea votului fără a avea drept sau folosind un buletin de vot fals ori un act de identitate fals.
Tot cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sunt pedepsite şi persoanele care votează de mai multe ori sau care introduc în urnă mai multe buletine de vot.
Ministrul de Interne a precizat sâmbătă că toate sesizările referitoare la încălcarea legii vor fi verificate cu maximă atenţie şi obiectivitate.
Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a cerut structurilor Ministerului Afacerilor Interne toleranţă zero în ceea ce priveşte sancţionarea faptelor care au legătură cu procesul electoral.
„La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost activat Centrul Operaţional de Comandă cu rol de coordonare şi monitorizare a misiunilor efectivelor MAI din întreaga ţară. Comandamente operaţionale similare au fost activate în toate judeţele pentru a asigura intervenţia rapidă la toate sesizările privind incidente electorale sau alte situaţii de încălcare a legii”, a mai spus Oprea.
Dreptul de a vota îl au cetăţenii care au vârsta de peste 18 ani, precum şi 579 de români care împlinesc astăzi 18 ani.
Serviciile de evidenţă a persoanelor şi-au modificat programul de lucru şi, inclusiv, astăzi se pot obţine documente de identitate până la ora 21.00 .
Peste 14.300 de buletine au fost eliberate în ajunul alegerilor
Sâmbătă au fost eliberate peste 14.300 de documente de identitate. De asemenea, în ultima săptămână, angajaţii serviciilor de evidenţă a persoanelor s-au deplasat şi în localităţile izolate sau aflate la distanţe mari faţă de birourile de evidenţă.
[<a href="//storify.com/vladandriescu3/alegeri-europarlamentare-2014-2016" target="_blank">View the story "Alegeri europarlamentare 2014" on Storify</a>]