Orban, mesaj pentru electoratul PSD: Dacă veţi vedea PSD-ul pe buletinul de vot puteţi să votaţi cu ei, numai că s-au ascuns, nu mai sunt. Mai bine votaţi PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban transmite un mesaj alegătorilor care vor să voteze PSD, spunându-le acestora că nu vor găsi nici cei trei trandafiri şi nici numele partidului pe buletinul de vot.

Prezent duminică seară la o întâlnire electorală organizată în Bistriţa, liderul Partidului Naţional Liberal le-a mulţumit celor de la USR-PLUS cu care PNL a făcut o alianţă pentru alegerile locale din Bistriţa-Năsăud. 

„Mulţumesc celor din USR -PLUS, mă bucur că suntem împreună în acest efort de a bate un cameleon care e în stare să ia orice culoare şi orice formă pentru a-i mai păcăli pe oameni încă o dată”, a afirmat Orban în discursul ţinut la Bistriţa, conform news.ro 

Liderul liberal a avut şi un mesaj pentru electoratul PSD. 

„Le spun alegătorilor PSD: dacă veţi vedea trei trandafiri pe buletinul de vot şi veţi vedea PSD-ul pe buletinul de vot puteţi, să votaţi cu ei, numai că s-au ascuns, nu mai sunt, PSD-ul a dispărut. Din cauza asta, neavând cu cine vota, puteţi să staţi acasă dar mai bine votaţi PNL, că vă va fi mult  mai bine cu noi”, a spus Ludovic Orban. 

El a adăugat că este încrezător în victoria PNL şi s-a arătat convins că „după aceste alegeri locale culoarea roşu a dispărea din Transilvania”.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite