Oamenii lui Dragnea ies la atac. Iordache: Formula firească ar fi demisia guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, a declarat, miercuri, la Antena 3, ca premierul este cel responsabil pentru minusurile anumitor miniştri sau pentru neîndeplinirea unor măsuri din programul de guvernare şi că formula firească pentru o remaniere, fie a anumitor miniştri, fie a întregului cabinet, este demisia.

„Din punctul meu de vedere lucrurile ar trebui să se desfăşoare într-un cadru normal. Fiecare dintre miniştri a fost evaluat, fiecare ştie ce s-a făcut, ce nu s-a făcut. Asa cum au fost numiţi pintr-un vot al CEX-ului, aşa pot fi demişi. Nu este un capăt de ţară daca anumiti miniştri sau chiar întreg guvernul este demis. Prin votul de astăzi se va hotarî dacă pleacă anumiţi miniştri sau întreg cabinetul, trebuie sa fim foarte sinceri cu noi ca lucrurile nu au mers în totalitate“, a declarat Florin Iordache. 

  

Ulterior, acesta a nuanţat când a fost întrebat dacă s-ar putea ajunge la o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. „Ar fi culmea. dar atât timp cât constatăm în urma evaluării ca întreg guvernul nu şi-a făcut treaba formula firească ar fi demisia“, a mai spus fostul ministru al Justiţiei. 

Comitetul Executiv al PSD, for de conducere din care fac parte vicepreşedinţii partidului şi liderii din teritoriu, se reuneşte azi, la ora 16.00, pentru a decide soarta lui Sorin Grindeanu. Potrivit unor surse social-democrate, la propunerea lui Liviu Drganea, PSD îi va retrage sprijinul politic premierului pentru a-l forţa să demisioneze. Însă Grindeanu se ţine tare şi anunţă că nu va pleca silit de partid.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite