Noul tribalism faţă cu domnia legii

Pericolul ce pândeşte Uniunea Europeană nu este atât forţa Rusiei, cât noul tribalism şi dezordinea conceptuală cu care tratează situaţia cei de la Bruxelles. Nu dreptul la autodeterminare a adus pacea în Europa, ci domnia legii.

Citind interviul pe care domnul Cristian Unteanu i l-a luat profesorului Irnerio Seminatore, Preşedintele Institutului European de Relaţii Internaţionale din Bruxelles, mi-am dat seama că pericolul ce pândeşte Uniunea Europeană nu este atât forţa Rusiei, cât noul tribalism şi dezordinea conceptuală cu care tratează situaţia unii rezidenţi de la Bruxelles. Voi aduce în atenţie câteva afirmaţii ale intervievatului ce mi s-au părut a fi reprezentative în acest sens.

„În toate democraţiile din lume poporul decide. Poporul poate decide autodeterminarea”. Mă întreb şi eu în acest caz ce înţelege distinsul cercetător prin „popor”, care sunt elementele definitorii ale „poporului”? Chiar dacă domnia sa nu precizează, din exemplele pe care le dă rezultă că prin popor înţelege o comunitate aflată, de regulă, în minoritate într-un stat naţional. „Dacă poporul e integrat într-un stat pe care nu-l doreşte, va fi ca un angajat al acelui stat”, afirmă cercetătorul, şi dă ca exemple „popoarele” transnistrean şi piemontez. „Dacă se reface statul piemontez, pot lua în considerare autonomia vechiului Piemont”.

Afirmaţiile distinsului profesor sunt cel puţin amuzante. În primul rând, este de remarcat populismul acestora, demn de un politician şi nicidecum de un specialist în relaţii internaţionale. Dar, să i le luăm în serios şi să-i solicităm lămuriri: dacă „poporul piemontez” doreşte separarea şi se loveşte de rezistenţa „poporului italian”, care autodeterminare trebuie „luată în considerare”? Dacă „poporul român” din Italia, din ce în ce mai numeros, doreşte autonomia chiar în pofida dreptului de autodeterminare a „poporului italian”, al cărui drept l-ar lua în considerare profesorul Seminatore?

„Nu puteţi face nimic împotriva a 4 sau 2 milioane de alegători care rămân într-o ţară pe care nu o simt a lor. E o forţă de implozie. Trebuie să renunţe Rusia la reunificarea dispersaţilor?”, se întreabă retoric profesorul. Mă întreb dacă Rusia este singura ţară cu „popor” dispersat. Ce ne facem dacă „poporul mongol” va vrea să-şi reunifice „dispersaţii” rămaşi prin toată Europa după căderea celui mai mare imperiu  din istoria omenirii? Să vedeţi atunci pretenţii şi de la cei ce încă se cred traco-geţi! Bulgaria şi Albania vor avea mari probleme cu acest „popor”. Ce va face Rusia, plecată acum prin Europa după propriii „dispersaţi”, dacă „poporul român” exilat în Siberia de Stalin îşi anunţă intenţia de a face parte din Republica Moldova sau din România? Cred că Moscova deja lăcrimează (de atâta râs) cu gândul la dreptul de autodeterminare a acestuia.

„Tratatele durează doar pe timp de război”, decretează profesorul Seminatore. Şi noi, naivii, care credeam că tratatele sunt încălcate pe timp de război şi durează pe timp de pace! Înseamnă că tratatele fondatoare ale UE, cele ce au adus pacea în Europa occidentală de peste jumătate de secol, nici nu există sau că pacea europeană din această perioadă a fost un crâncen război din care a scăpat cu viaţă doar Profesorul Seminatore care vine acum şi ne spune, ca în miturile platoniciene, că înaintea acestui război nimicitor a existat o lume în care lucrurile decurgeau taman invers decât în lumea noastră.   

„Mondalizarea a încheiat un ciclu, acela fals de a produce o umanizare a condiţiei omului şi societăţii pe baza unei false ideologii, anume drepturile omului. Sunt două false mişcări - mondializarea şi Uniunea Europeană”, încheie apoteotic profesorul de relaţii internaţionale. Oare ce înţelege profesorul prin „falsă ideologie”? Dar prin „false mişcări” precum mondializarea şi UE? O ideologie nu este nici adevărată nici falsă. Ea este şi atât! La fel şi mişcarea, de orice fel ar fi ea. De exemplu, graţie acestei „false ideologii” a drepturilor omului, asumată în Tratatul UE (chiar dacă nu este numită „ideologie”), poate profesorul de relaţii internaţionale să emită din capitala UE enormităţile de mai sus fără să i se întâmple nimic grav; dacă trăia în URSS (chiar CSI) şi ar fi vorbit despre dreptul la autodeterminare a popoarelor din URSS (chiar CSI), o altă ideologie îşi arăta „adevărul” asupra sa şi astăzi ar fi fost, probabil, un „risipit” prin Siberia şi mă îndoiesc că „poporul piemontez” l-ar fi „reunificat”.  

Din păcate, revenirea în istorie a expansionismului Rusiei readuce în spaţiul public european proiecţiile unui tribalism pe care Europa părea să-l fi depăşit. Nu dreptul la autodeterminare a adus pacea în Europa (ba, din contră!), ci domnia legii. Construcţia politică europeană de astăzi înseamnă concretizarea a ceea ce au gândit spiritele liberale care au crezut în domnia legii, de la Locke la Kant. Tribalismele şi politica gândită în manieră maniheistă au nenorocit Europa, iar Europa a avut resursa ideologică de a le depăşi. Toate „popoarele” sale au dreptul la autonomie în limita în care nu lezează autonomia altora. Dincolo de această limită este infernul pe care Europa l-a mai vizitat.

Oare cât de naiv poate fi domnul profesor de relaţii internaţionale să creadă că Rusia este profund preocupată de soarta minoritarilor ruşi de oriunde când ea nu-şi tratează bine majoritarii la ea acasă? Minoritarii ruşi sunt noua carne de tun a Rusiei, de care ea îşi aduce aminte atunci când consideră că este relevantă sub aspect politic.

Oare cât de naiv poate fi domnul profesor Seminatore atunci când invocă referendumurile instrumentate de Moscova? Nu a aflat la ştiri condiţiile în care s-au desfăşurat? Trebuia măcar să citească formularea din buletinul de vot. Ruşii pot fabrica referendumuri oricând, acoperindu-şi democratic mişcările decise la Kremlin. Dacă comunitatea internaţională va cere o consultare cu privire la scăderea temperaturii medii de pe Glob, ruşii vor veni cu rezultatele unui referendum cu peste 90% răspunsuri favorabile.

Anii de pace trăiţi sub semnul domniei legii îi pot face pe europeni să uite de binefacerile ideologiei occidentale al cărei nucleu îl reprezintă drepturile omului. Orice european din UE poate să se prezinte drept piemontez, bavarez, valon ş.a.m.d.. Politica europeană încurajează identităţile de tot felul şi localismele eliminate în mare parte de statele naţiuni. Dar, autodeterminarea are o limită şi presupune respectarea tratatelor care, culmea!, durează pe timp de pace şi chiar o garantează în lumea celor onorabili. Europenii pot fi orice îşi doresc, dar ar trebui să-şi pună o întrebare simplă: cine le garantează acest drept? Poate vor căuta să-şi răspundă la proximele alegeri europene.