Noul Cabinet, la judecată publică
0
Scriitorul Andrei Pleşu, analistul politic Dan Ionescu şi consultantul politic Alexandru Macoveiciuc, toţi bloggeri adevarul.ro, au comentat ultimele schimbări politice care au dus la naşterea Guvernului Ponta IV.
Andrei Pleşu, scriitor
MARILE MANEVRE…
Conducerea executivului s-a radicalizat! Dl. Dragnea promite surprize ”plăcute” la nivelul partidului, dl. Ponta restructurează guvernul. Poporul a votat, poporului i se va da satisfacţie! Din afară, tot ce vedem ca ”simpli cetăţeni” e o morişcă de nume: unii care vin, alţii care pleacă. E greu să-ţi faci o idee despre noii ”experţi”, la fel de greu pe cît a fost să-ţi faci o idee despre cei vechi. În genere, guvernele Ponta (ca şi guvernele anterioare, de altfel) au oferit naţiunii cam două categorii de miniştri: unii foarte prezenţi la televizor - şi deci cunoscuţi de public - dar cu prestaţii executive cvasi-inexistente (exemplu tipic: Dan Şova), iar alţii, cu totul necunoscuţi, adăpostiţi discret în echipa guvenamentală, dar de numele cărora nu poţi lega nici o performanţă.
Frumos ar fi ca, atunci cînd pleacă, orice ministru ”remaniat” să ne prezinte şi un mic inventar al isprăvilor sale. Să ştim şi noi cu ce s-a ocupat, ce-a făcut în domeniul său de competenţă, ce ”moştenire” lasă. Despre unii, aflăm că pleacă, fără să fi aflat cînd şi de ce au venit. Admit că pot fi neinformat. Cu atît mai mult am nevoie să mi se spună, de pildă, ce urmă lasă în spaţiul societăţii civile şi al ”dialogului social” doamna Aurelia Cristea. Eu unul n-am auzit de dînsa şi mă tem ca n-are nimic de raportat. Nici de domnul Florin Jianu nu ştiu mare lucru. Mă duc pe Google şi descopăr că este ”un tehnocrat român”. N-am auzit însă nimic despre roadele expertizei sale în domeniul IMM-urilor şi al turismului. Găsesc doar o mostră semnificativă din gîndirea sa tehnocratică, un citat, din care rezultă că românii au o ”spiritualitate dezvoltată” şi o ”bunătate nativă”. (Vor fi existînd oare popoare înzestrate de Providenţă cu o răutate ”nativă”?).
Pleacă şi domnişoara Petrescu, componenta de inocenţă a guvernului de pînă acum. Pentru mine, era o prezenţă mai curînd ataşantă: o şcolăriţă harnică şi ambiţioasă, azvîrlită de soartă într-un club de şmecheri. Desigur, absolvise Harvard-ul! O tipică superstiţie provincială, care atribuie cîte unui nume de şcoală faimoasă virtuţi magice. Avem, acum, o bună ocazie să vedem că nici Harvard-ul, nici Sorbona, nici Oxfordul nu sunt, în mod necesar, pepiniere de miniştri. Cum nici studiile de actorie nu sînt. Iată cazul dlui Stanoevici. Dl. Stanoevici este, pe de altă parte, singurul ”evacuat” despre care ştim, cît de cît, ceva. Dacă nu vreo faptă remarcabilă, măcar una candid iresponsabilă. Comportamentul D-sale în chestia votului din diaspora a atins înalte culmi de incompetenţă şi demagogie. Nu mă pot pronunţa în cazul dlui Răzvan Nicolescu. Pare să fie, totuşi, singurul care se pricepe cu adevărat la ceva. Demisia sa trebuie să fie rezultatul vreunei subtile gîndiri politice, ale cărei rezultate se vor vedea mai tîrziu…
În ”noul” guvern, se vorbeşte şi despre cîteva nume mai puţin profilate, pînă acum, la nivelul guvernării (Sorin Câmpeanu, Dumitru Miron, Ionuţ Vulpescu), dar şi despre marii ”indispensabili” Gabriel Oprea, Eugen Nicolicea, Mircea Duşa, Rovana Plumb ş.a. ejusdem farinae. Spectaculoasă este participarea la această rentabilă ”diviziune a muncii” a PLR-ului, un partid care nu există încă legalmente, dar vrea ministere grele. Nici un guvern nu este posibil în România fără amestecul unor vacuităţi solemne (gen Tăriceanu), în jurul cărora se agită cîţiva împătimiţi ai căpătuielii…
Cam astea sunt ”marile manevre” ale noului sezon politic. Dl. Ponta şi dl. Dragnea n-au stat degeaba. Doar că s-au blocat niţeluş în prima parte a discursului celebru rostit de Farfuridi:”…să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica!”
Andrei Pleşu
14 decembrie 2014
Alex Macoveiciuc
Consultant SmartPolitics
Mizele politice: Resetarea guvernării, resetarea jocului politic
Alegerile din 16 noiembrie şi retragerea UDMR de la guvernare au schimbat centrul de putere politică în România. Parlamentul intră din nou în joc, după ani în care şi-a asumat un rol marginal. Astfel, cheia de citire a remanierii va sta într-o singură cifră: câţi parlamentari vor vota pentru Guvern.
Învins la prezidenţiale, Victor Ponta caută să înveţe din lecţia Guvernului MRU şi să nu fie al treilea prim-ministru demis prin moţiune de cenzură: în contextul unei majorităţi parlamentare fragile, o consultare permanentă cu parlamentarii este obligatorie. De aceea, din cei 22 de membri ai Cabinetului, doar cinci (Aurescu, Szabo, Câmpeanu, Rus şi Cazanciuc) nu sunt parlamentari.
Formula noului Guvern serveşte, în primul rând, unor imperative politice: cimentarea majorităţii parlamentare şi concilierea cerinţelor venite dinspre Parlament, pentru a securiza voturile.
Va exista o tensiune între planul amplu de reforme anunţat de Ponta şi stabilitatea majorităţii. Sancţiunea din 16 noiembrie şi majoritatea fragilă transformă acest Guvern într-unul de serviciu, care are teoretic sarcina de a gestiona situaţia până la alegerile parlamentare din 2016. Cel puţin discursiv, Ponta a stabilit un alt traseu, mult mai îndrăzneţ, dar şi mult mai greu. Esenţializând, premierul caută să joace la mize mari pentru a avea o justificare cât mai credibilă în eventualitatea în care va fi debarcat.
Chiar şi cu o bună gestiune a ceea ce se întâmplă în Parlament, problema nu este însă rezolvată pentru Ponta. După mai 2012 am avut un Preşedinte slab şi un prim-ministru puternic, care s-a mai erodat în timp. Începând cu 21 decembrie, vom avea un Preşedinte puternic, cu responsabilităţi mai degrabă simbolice (e adevărat, însoţit de aşteptări foarte mari) şi un prim-ministru dărâmat de pierderea prezidenţialelor. Aici va fi testul suprem pentru premier: cum să facă faţă opiniei publice tot mai critice şi erodării fireşti pe care o presupune guvernarea.
Pentru premier, menţinerea guvernării este şi rămâne cheia pentru controlul PSD. Situaţia la vârful PSD se joacă în Parlament, pentru menţinerea coaliţiei de guvernare. Menţinerea controlului asupra PSD este motivul pentru care Ponta nu a pus guvernarea în braţele noului PNL, după 16 noiembrie. Ar fi fost un şah foarte bun, ştiut fiind că noii liberali nu sunt pregătiţi de guvernare, omogenizarea necesitând timp (ce liberal vechi ar veni acum la guvernare, ştiind că Blaga va da tonul, iar Predoiu va fi premier?). Ca plan B, totuşi, este de aşteptat ca, la un moment dat, în funcţie de evoluţia guvernării, Ponta să invite noul PNL în Guvern, încercând un fel de îmbrăţişare a ursului care să mai taie din eventualul avânt electoral al liberalilor.
Dincolo de calculele politice, o întrebare rămâne: va trece acest Guvern şi de „votul“ DNA?
Dan Ionescu
Consultant politic
Majoritatea Guvernului Ponta IV, miniştri peste noapte
Guvernul Ponta IV are toate şansele să fie cel mai slab Guvern din toate timpurile. E un Guvern construit pe genunchi şi care se sprijină pe interese politice eterogene. E un Guvern de care Victor Ponta are nevoie să existe, pentru a se salva politic pe sine şi pentru a încerca să supravieţuiască duşmanilor din propriul partid. Atât timp cât e la Putere, PSD-ul se simte într-un soi de siguranţă politică. Nu e nimic nou în acest sentiment, prin care a trecut şi PDL pe finalul de mandat al guvernelor Boc şi Ungureanu.
Pierderea guvernării e un semnal puternic pentru reîmpărţirea puterii în orice partid, aşa că din această perspectivă, Victor Ponta era forţat să dea fiecăruia ceea ce cere, dacă mai doreşte să rămână în funcţie şi să conteze politic.
Pe de altă parte, componenţa pestriţă a noului Guvern nu i se poate reproşa pe de-a întregul Premierului. Partidele de la noi trec printr- o criză masivă de cadre şi se află în imposibilitatea de a propune oameni capabili de a ocupa o funcţie de ministru şi de a performa în ea. Sunt convins că majoritatea celor care fac parte din Guvernul Ponta IV – ca şi mulţi alţii care au făcut parte din guvernele PSD sau PDL – se află în situaţia miraculoasă de a fi ajuns miniştri fără nici un merit şi ei sunt conştienţi de acest fapt chiar dacă nu o recunosc în public. Sunt oameni cărora „le-a pus D- zeu mâna în cap“ şi peste noapte se trezesc nominalizaţi pentru un scaun de ministru. Aşa noroc nu se refuză, iar incompetenţa nu a fost niciodată un motiv serios de retragere din viaţa politică românească.
Vinovatul principal rămâne în continuare Premierul Victor Ponta, pentru că atunci când a preluat Guvernul a promis că va avea cel mai serios, cinstit şi competent Executiv posibil. Este evident că promisiunea a fost o simplă declaraţie, iar bilanţul majorităţii miniştrilor care ies din cabinetul Ponta III sunt absolut dezastruoase. Lipseşte în continuare o strategie de dezvoltare naţională, nu ştim care sunt direcţiile pe care le vizează noul Guvern, nu ştim nici ce a dorit vechiul Guvern şi totul s-a rezumat la recitarea unor promisiuni solemne prin studiourile de televiziune.
Nici nu mai are rost să vorbim sau să sperăm într-o reformă structurală, invocarea ei se transformă într-o naivitate caracteristică utopiilor celor care abia trăiesc de pe o zi pe alta. Dacă ar fi lucrat serios la o reformă internă a administraţiei publice, poate că astăzi lipsa de cadre nu ar fi fost aşa o problemă majoră. Dar Victor Ponta, ca şi predecesorii săi, a ignorat situaţia dezastruoasă în care ne aflăm.
Doar dacă astrele politicii i se vor aşeza în cea mai norocoasă combinaţie, Guvernul Ponta IV va supravieţui până la alegerile din 2016. În rest, ne putem aştepta cu mult succes la noi gafe şi lipsă de eficienţă administrativă. Am ajuns în punctul în care schimbarea Primului Ministru contează din ce în ce mai puţin. Sistemul ca atare s-a şubrezit atât de tare încât poţi schimba antrenorul ori de câte ori vrei, nimic nu se va mai schimba, atât timp cât echipa e leşinată pe teren.
Se încarcă comentariile...
