Nevroza TVR

„La mijloc e lupta pentru TVR, luptă în care nici PSD-ul, nici Victor Ponta nu sunt prea dornici să cedeze”

Într-unul dintre excepţionalele sale editoriale săptămânale, cel mai popular director al Departamentului românesc al postului de radio “Europa liberă”, Noel Bernard, de la a cărui dispariţie se vor împlini pe 23 decembrie 32 de ani, cita un observator străin ce se arăta surprins de absenţa oricărei urme de viaţă politică reală în România comunistă.

Aveam de-a face, în anii 70-80 ai secolului trecut, cu o succesiune de aşa-zise „săptămâni brejneviene” a căror linişte mormântală nu era tulburată decât de rarele schimbări de personal de la vârful puterii, schimbări niciodată motivate cu adevărat, explicate doar fie prin enigmatice „motive de sănătate”, fie prin celebra “rotaţie a cadrelor” atât de pe placul lui Nicolae Ceauşescu şi al soţiei sale.

Revoluţia din decembrie 1989 a pus, printre altele, capăt succesiunii de săptămâni brejneviene şi nevrozelor aferente consumate în tăcere, înlocuindu-le, în schimb, cu alte nevroze, multe, prea multe deloc justificate prin interese politice şi de stat majore, ci printr-o hiperactivitate nesănătoasă şi extrem de gălăgioasă ale cărei origini se află în lupta pentru putere ce nu primeşte zile libere prin ordonanţe de urgenţă nici de Paşti, nici de Crăciun.

Începând cu, de acum, celebra “marţea neagră” pentru democraţia românească de la începutul lui decembrie, ne e dat să trăim într-un lanţ nesfârşit de zile nebune. Nu atât disputele dintre Preşedinţie şi Guvern, respectiv dintre Preşedinţie şi alianţa politică aflată la guvernare ori dintre dl. Traian Băsescu şi dl. Victor Ponta se află la originea nervozităţii accentuate de pe scena politică românească, ci, mai degrabă acest exasperant “adio, dar rămân cu tine” pe care îl joacă şi şi-l spun tot mai dizarmonic principalele două partide ce compun USL. Ceea ce se întâmplă în ultimele zile în viaţa politică românească nu poate fi comparat, după părerea mea, decât cu evenimentele de la sfârşitul lui 1998 al căror deznodământ s-a consumat în primăvara anului următor, odată cu demisia cabinetului condus de dl. Victor Ciorbea, ori cu cele din decembrie 1999, când fostul premier Radu Vasile a fost silit să părăsească Palatul Victoria în urma unei acţiuni concertate, abil ticluită de preşedintele Emil Constantinescu de conivenţă cu liderii partidelor din coaliţia de guvernământ ce şi-au retras rând pe rând miniştrii din Cabinet.

Lupta pentru şefia TVR, fie ea şi o şefie interimară, e parte a disputelor tot mai frecvente şi mai dure dintre premierul Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Felul grotesc, în dispreţul publicului ce le-a dat votul, dar în cel al profesioniştilor din respectiva instituţie de presă, în care partidele conduse de cei doi oameni oameni politici pitici înţeleg să soluţioneze criza generată de demisia/demitere a lui Claudiu Săftoiu din funcţia de preşedinte-director general şi de demiterea  Consiliului de Administraţie al SRTV, lupta dintre PSD şi PNL pentru obţinerea controlului asupra TVR e doar aparent una inexplicabilă sau numai o confruntare copilărească de orgolii.

E adevărat, nu prea existau indicii, cel puţin foarte vizibile, că Televiziunea Română ar mai fi reprezentat o miză reală pentru niciunul dintre liderii politici ai momentului. Din mai-iunie 2012, nici preşedintele Traian Băsescu, dar nici Victor Ponta sau Crin Antonescu nu s-au arătat din cale afară de dornici să treacă pragul Televiziunii publice.

Pentru primul om în Stat, TVR a devenit complet neinteresantă odată cu debarcarea doamnei Rodica Culcer din funcţia de director al Departamentului de Ştiri şi cu îndepărtarea d-lui Alexandru Lăzescu din postul de preşedinte-director general, persoane ce aserviseră complet postul public instituţiei prezidenţiale şi PDL-ului. Dl. Băsescu a preferat, în schimb, să frecventeze modestul b1tv unde moderatori partizani şi profund, dacă nu chiar isteric- devotaţi precum Robert Turcescu sau Mădălina Puşcalău îl aşteaptă necondiţionat cu pâine, sare şi întrebări convenabile ce mai au doar puţin până să înceapă cu formula “nu-i aşa că...?”.

Dl. Victor Ponta e mereu bine primit ba la Antena 3, ba la România tv, televiziunea colegului său de partid şi prieten intim Sebastian Ghiţă, individ ce capătă în contrapartidă tot felul de avantaje financiare a căror sursă se află, din câte se spune, în bani publici. Dl. Antonescu s-a simţit până deunăzi cel mai în largul lui în studiourile Televiziunii aflată în proprietatea lui Dan Voiculescu, dar nici la România tv nu a fost tratat tocmai cu ostilitate. Ba dimpotrivă. Că nici acolo nu plouă cu jurnalişti de talia lui Gelu Ruscanu.

Deteriorarea din ce în ce mai accentuată a relaţiilor preşedintelui Senatului şi viitor candidat la prezidenţiale cu stăpânul Antenelor, dar şi cu prim-ministrul Victor Ponta ce are, după cum bine se ştie, fir direct cu patronul postului România tv a cărui politică editorială e stabilită de locatarul principal de la Palatul Victoria, ca şi situaţia financiară disperată a unicului post tv ce-i este încă necondiţionat favorabil (Realitatea tv), se află de bună seamă la originea interesului renăscut al preşedintelui PNL pentru Televiziunea Română. Un interes care nu datează însă de ieri, de azi. Surse din interiorul Televiziunii publice susţin chiar că alungarea de la şefia acesteia a lui Elwis Claudiu Săftoiu nu s-ar fi datorat incapacităţilor şi extravaganţelor manageriale ale acestuia, ci faptului că fostul spion şef nu şi-ar fi îndeplinit misiunea de a subordona emisiunile informative şi dezbaterile politice intereselor liberale. E sarcina cu care a fost învestit Rarel Bogdan, ziarist sub-mediocru, gureş din cale afară, inconsistent cât cuprinde, un maidanez de presă comparabil ca anvergură profesională şi ca moralitate cu mentorul lui, Sorin Roşca-Stănescu.

Nu penibilul căruia i-a căzut victimă marţi în Parlament neînsemnatul jurnalist de la un post de nişă ce nutreşte paranoice vise de mărire, alimentate de tot felul de relaţii dubioase cu mai marii zilei şi potentaţi financiari din zona Clujului, dar şi de feţe bisericeşti ardelene, nici “reperarea” propriei onoare grav afectată de afrontul adus de parlamentarii PSD determină încrâncenarea de acum pe tema TVR a liderului liberal. La o adică, numirea Laurei Codruţa Kövesi în fruntea DNA, o numire care, ne amintim bine, s-a consumat fără acordul său, trebuia să îl scandalizeze mai vârtos pe dl. Antonescu decât cinica farsa  căreia i-au căzut victimă el şi jurnalistul lui de casă. 

La mijloc e lupta pentru TVR, luptă în care nici PSD-ul, nici Victor Ponta nu sunt prea dornici să cedeze. E vorba despre o luptă pentru asedierea şi încălecarea totală a unei instituţii bolnave, epuizate, care de abia mai răsuflă. O instituţie cu grave, insurmontabile probleme financiare, pe care atât dl. Ponta cât şi dl. Antonescu vor cu tot dinadinsul să şi-o subordoneze complet în perspectiva anului electoral 2014. Chiar dacă pentru aceasta instituţia din Calea Dorobanţi va fi silită să îşi sacrifice propria supravieţuire.