Marea necunoscută şi importanţa ei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu avem partide politice reale, cu oameni capabili şi interesaţi nu doar de propriile ascensiuni şi afaceri, care să fie preocupaţi de binele românilor, de dezvoltarea ţării din toate punctele de vedere. Rezultantele unui scrutin general ar trebui să arate fără echivoc, Puterea şi Opoziţia. Dar cum politica românească este previzibilă şi surprinzătoare, avem o mare necunoscută.

Alegerile parlamentare au trecut, ştim cine sunt marii câştigători care au fost aleşi de majoritatea celor prezenţi la vot. Aleşi care, sfidând propriile criterii de integritate, dar şi legea, forţează impunerea unui premier, politician condamnat penal. Dar pe cine mai interesează astfel de „nimicuri” când puterea le dă aripi şi simt, cred, de pe cai mari, că pot călca totul în picioare. Că totul li se cuvine! Nu problema guvernului ce va fi este cea mai importantă pentru România următorilor patru ani.

Marea necunoscută este Opoziţia. Cine va face opoziţie adevărată în noul Parlament? Cine va striga, se va ridica şi va vota împotriva derapajelor inerente ale majorităţii legislative? Cât de mare importanţă mai are opoziţia parlamentară, dat fiind faptul că în Parlamentul penal, expirat, practic, nu a existat nici un fel de opoziţie reală.

A fost doar un fel de opoziţie debilă, mult mimată, deoarece foştii aleşi au pactizat la interese. S-au înfrăţit în rele şi abuzuri de putere legislativă, votând în consecinţă. Cum a fost Legea pensiilor speciale, de exemplu, prin care şi-au acordat drepturi speciale, discriminând restul românilor. Sau voturile împotriva Justiţiei, la solicitările de ridicare a imunităţii parlamentare. Exemplele pot continua şi nu sunt puţine. Din lipsa opoziţiei reale, derapajele legislative au fost la ordinea zilei în fostul Parlament penal.

La ce să ne aşteptăm din partea opoziţiei parlamentare în următorii patru ani? Alegerile parlamentare, proaspăt încheiate, în urma cărora s-a ales noua putere supremă, ar trebui să indice şi noua opoziţie. Acest lucru ar fi viabil, corect democratic, într-o ţară unde scena politică ar fi una bine structurată. Cu partide politice reale, potente, cu oameni politici capabili şi interesaţi nu doar de propriile ascensiuni şi afaceri, ci mai ales, să fie preocupaţi de binele românilor, de dezvoltarea ţării din toate punctele de vedere. Rezultantele unui scrutin general ar trebui să fie fără echivoc, Puterea şi Opoziţia. Dar cum politica românească este previzibilă şi surprinzătoare, în acelaşi timp, avem o mare necunoscută -Opoziţia.

Să aruncăm o mică privire asupra a ceea ce ar însemna noua opoziţie parlamentară. Declarativ, marii pierzători ai alegerilor - PNL-ul, noul partid USR (care clamează trecerea pragului parlamentar drept o mare victorie, dar în realitate este dezamăgită deoarece spera la mai mult din partea electoratului) şi PMP-ul lui Traian Băsescu - ar fi normal să formeze noua opoziţie în Legislativ. Aşa ar fi normal pe o scenă politică aşezată, cu doctrine şi ideologii diferite. La noi nu se poate vorbi despre o astfel de separare din cauza politicii de interese, de cumetrie. Nu există o politică reală. Experienţa parlamentelor trecute, când interesele comune au dus la inexistenţa unei opoziţii reale, stau dovadă.

PNL, măcinat de tot felul de probleme, s-a autodistrus în ultimii ani, ajungând în pragul dezintegrării. Marele partid liberal a rămas doar cu numele. Degeaba mai clamează opoziţia parlamentară Alinuţa, acum după ce Liviu şi Victor i-au luat puterea, când ea a fost deja, aruncată ca o măsea stricată atât din conducerea partidului cât şi din scena politică reală. Cine dintre parlamentarii aleşi ai acestui partid să facă opoziţie în Parlament? Foştii parlamentari aleşi din nou? Nu. Aceştia şi-au dat dovada cinstei şi micimii de oameni politici. Noii parlamentari, care nu au făcut politică niciodată, dar au fost aduşi doar pentru imaginea pozitivă în partid? Greu dacă nu chiar imposibil! Aceştia vor fi ca mieii la tăiat printre vechile hiene parlamentare la putere şi vor trebui să înveţe politica din mers.

USR-ul a anunţat că va face opoziţie fermă în noul Parlament, dar cât de eficienţi vor fi parlamentarii acestui partid nu ştim încă. Dacă ne uităm ce oameni politici are la ora actuală, la ce opoziţie „puternică” au făcut în consiliile locale ale primăriilor unde au aleşi, precum şi la disensiunile interne care au ieşit la iveală după alegeri, previziunile sunt descurajatoare. Nu-i văd pe parlamentarii USR confruntându-se cu blocul puterii PSD şi al aliaţilor acestuia.

PMP-ul va fi un adversar politic opozabil în noul Legislativ? Nici acest partid nu pare să aibă forţa şi politicieni capabili să facă o opoziţie parlamentară demnă de luat în seamă. Singurul capabil să se bată cu PSD-ul atotputernic în Parlament este Traian Băsescu. Cel mai abil şi experimentat politician român la ora actuală. Singur nu poate face mare lucru. Ar trebui să se contureze grupuri parlamentare capabile de acest lucru şi nu prea există aleşi pregătiţi să facă această muncă grea, ingrată, dar extrem de importantă în activitatea forului suprem al puterii.

Dilema Opoziţiei este îngrijorătoare la acest moment. România pare să fie la cheremul noii puteri alese doar cu o treime din totalul românilor cu drept de vot.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite