Nicolae Dobrovici Bacalbaşa. 73 de ani. Deputat de Galaţi. Politician ivit la bătrâneţe (până la 60 de ani a fost doar un obscur membru la PSD). Anestezist (şi nu chirurg, aşa cum au lăsat unii să se înţeleagă). Promovările în funcţii manageriale au apărut de-abia după ce a devenit vocal în politică. Unii îl consideră un scriitor talentat, deşi cărţile lui (centrate pe amintiri cu parfum de jurnal din vremea pe când era medic pe o navă din marina comercială) n-au prea convins.

Ceea ce nu-i poate contesta nimeni lui Bacalbaşa este memoria. Unii numesc asta cultură. Alţii se îndoiesc că poate fi considerat un om de cultură, căci „la pachet” cu lucrurile interesante pe care deputatul le gândeşte şi le exprimă vin şi chestiune controversate, care nu se potrivesc de niciun fel cu eticheta de „om de cultură”: xenofobie (axată mai ales un antisemitism furios), rasism, grobianism, vulgaritate.

„Omul de cultură” Bacalbaşa la un festival de film, în pantaloni scurţi şi-n şlapi FOTO C Crangan

Sunt destui care suspectează de atingeri patologice comportamentul excentric al lui Nicolae Bacalbaşa. Greu de spus dacă este aşa. N-a demonstrat nimeni asta. Cert este că personajul a devenit celebru ca purtător de cuvânt al spitalul din Galaţi, calitatea în care a stârnit hăhăiala teribilă a unei anumite categorii de public. Gusturile nu se dispută.

Totuşi, ditirambele doctorului obsedat de umor negru şi băşcălie au stârnit mereu controverse, căci au scos la iveală latura întunecată a politicianului. Poate fi considerat ca părintele „vasluienismului”, ca definiţie a degradării umane, căci sunt greu de trecut cu vederea „glumele” sinistre pe seama faptului că o bătrână a fost violată de nişte dezaxaţi sau pe seama întâmplării că un nefericit s-a auto-accidentat grav cu o drujbă.

Lumea a hăhăit, televiziunile chitite pe exploatarea informaţiei de tip „canalizare” au exultat. A devenit vedetă, în sensul găunos dat de societatea românească acestui termen. L-au invitat tot felul de moderatori de emisiuni politice, de realizatori de emisiuni de divertisment. Ba chiar a primit şi o emisiune la televiziunea PSD Galaţi, acolo unde, timp de doi ani, a făcut ceea ce ştie cel mai bine: i-a jignit, înjurat, umilit pe toţi cei care au îndrăznit să nu-i aplaude excesele.

Aproape pe nebănuite, umorul îndoielnic şi şocant a fost ridicat la rang de profesionalism în ale politicii, iar PSD n-a ezitat să tragă foloasele propunându-l să candideze, în 2012, la preşedinţia Consiliului Judeţean. Dus de valul USL şi de vântul show-rilor TV a câştigat detaşat alegerile, obţinând prima funcţie politică importantă din viaţa sa a scurt timp după ce a împlinit 66 de ani. Apoi s-a dezlănţuit, căci a ieşit la iveală o altă latură a lui Nicolae Bacalbaşa: cea de taliban al stângii şi de dictator.

Nicolae Bacalbaşa, dându-se cu trotineta pe Faleză, la Galaţi FOTO Costel Crângan

Personal, am avut un şoc teribil în clipa în care, în 2012, pe când eram redactor-şef la unul dintre cele mai importante ziare de provincie, a îndrăznit să vină să-mi ceară să „aranjez” politica editorială pentru „a-i cotonogi pe ăilalţi”. „Ăilalţi” fiind adversarii domnului Bacalbaşa, care – iată! – încerca să mă transforme cu de-a sila într-un taliban al partidului din care făcea şi face parte.

Ce înseamnă să refuzi să fii o „trompetă” a politicii am văzut la scurt timp. Nu intru în amănunte care ar putea pune într-o postură proastă oamenii care, din întâmplare, au fost transformaţi, sub ameninţarea represaliilor, în simple slugi ale răzbunătorului cu apucături de dictator. Amintesc doar că, imediat după refuz, Centrul Cultural Dunărea de Jos - aflat în subordinea preşedintelui Bacalbaşa - mi-a blocat lansarea unei cărţi, cu doar 12 ore înainte de evenimentul respectiv. Şi mai amintesc că, sub „domnia” lui Bacalbaşa, Consiliul Judeţului nu a mai făcut niciun proiect relevant de infrastructură, ci doar s-a ocupat cu concedieri abuzive, epurări, răzbunări şi angajări dubioase.

Incidentele din Parlament sunt doar o prelungire a personalităţii lui Nicolae Bacalbaşa. Ceea ce nimeni nu a înţeles (sau a refuzat să înţeleagă) până acum este că politicianul nu joacă (aşa cum fac unii politicieni) un rol. Ieşirile lui nu sunt parte a scenariului emanat de disciplina de partid. Nu! Nicolae Bacalbaşa trăieşte un delir sincer. Aşa este el. Crede că funcţia în care s-a cocoţat vremelnic, folosind trambulina prostirii maselor, îi dă dreptul să fie mârlan, să jignească, să-şi bată joc. Sunt gata să pun pariu că peste ceva ani, când nu va mai fi printre pământeni, despre el se va şti doar că este părintele „vasluienizării” politicii româneşti. Căci asta face acum!

P.S: Cuvântul „vasluienizare” nu există. 

L-am inventat pentru a sublinia fenomenul creat artificial de mass-media, care a prezentat în mod insistent Vasluiul ca fiind un teritoriu al imoralităţii şi fărădelegii, deşi statisticile arată că judeţul respectiv nu este în niciun caz altfel decât alte cel puţin 15 judeţe ale României. 

Am gândit „valuienizarea” politicii ca un fenomen asemănător cu cel creat de mass-media, translatat înspre politicienii iresponsabili.

EDIT: În urmă cu câteva minute, am aflat că PSD a decis să-l suspende pe deputatul Nicolae Bacalbaşa din partid, timp de şase luni. Este un gest de normalitate care merită aplaudat.