Liderul unionist George Simion şi-a lansat oficial candidatura la europarlamentare. De ce?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
george simion liderul unionist europarlamentar candidat

George Simion, liderul mişcării unioniste din România şi din Republica Moldova, a decis să ducă mai departe mesajul european al Unirii şi va candida pentru un post de europarlamentar. George Simion merge acolo să reprezinte electoratul unionist, la moment rămas neacoperit la Bruxelles. George nu s-a înscris în nici un partid politic şi va acţiona ca şi candidat independent.

De ce?

Poate că mulţi dintre apropiaţii lui George Simion se întreabă de ce a ales el să facă acest pas. Toţi cei care îl cunosc ştiu că este total desprins de lumea politică de pe cele două maluri de Prut şi de mai bine de 10 ani acţionează ca membru al societăţii civile.

Atunci ce îl motivează?

Trei din patru români se declară favorabili Unirii dintre România şi Republica Moldova. Dincolo de Prut curentul unionist este unul ascendent ajungând de la 2% în 2009 la aproape 50% în anul 2018. Cu toate acestea electoratul unionist la moment nu este reprezentat la nivel înalt.

Reprezentarea electoratului unionist prin partidele actuale sau prin intermediul unui partid politic este aproape imposibilă. Dincolo de neîncrederea electoratului unionist în partidele politice, mai este şi problema faptului că mesajul nu trebuie să fie acaparat de către o grupare politică căci atunci el va sfârşi marginalizat.

Cu toate acestea există un electorat dur unionist care doreşte să voteze cu ... Unirea.

image

În februarie vor avea loc alegeri la Chişinău. Cel mai probabil că acestea se vor repeta în lipsa unei soluţii de alianţă pentru guvernare, iar mai apoi socialiştii, posibil chiar împreună cu o parte din cei declaraţi europeni sau independenţi, să formeze un guvern antieuropean. Asta înseamnă că din interior o soluţie va fi mai greu de implementat.

Cu toţii vedem clasa politică de la Bucureşti şi care este lipsită de orice viziune naţională, este incapabilă să identifice un proiect adevărat de Ţară şi care nu poate fi altul decât cel iniţiat de paşoptişti: toţi românii într-un singur stat.

Apoi George Simion lucrează din societatea civilă de mai bine de 10 ani. În toată această perioadă a renunţat la propria viaţă şi s-a dedicat trup şi suflet românilor din Basarabia. Mii de români au fost implicaţi în campaniile sale, sute de mii au participat la ele iar mesajul Unirii a ajuns la milioane de români.

După 10 ani însă s-a ajuns la acel moment în care se simte parcă că din această poziţie lupta nu mai este suficientă- ea ar fi fost dacă aveam oameni politici de stat aşa cum am avut acum un secol. Tocmai de aceea acum este momentul ca lupta pentru Unire să se muta la un alt nivel, adică la acel nivel de unde ea poate produce efecte semnificative.

image

George Simion se lansează în bătălia pentru un post de europarlamentar şi este un test pentru mişcarea unionistă să arate că ea contează cu adevărat.

De acolo mesajul Unirii poate influenţa cancelariile occidentale dar mai mult decât atât... din poziţia de europarlamentar George Simion poate să se lupte cu mafia politică de la Chişinău. Se ştie că el are interdicţie de acces în Republica Moldova, deci practic timp de 5 ani nu mai poate să influenţeze decât de la distanţă societatea civilă de dincolo de Prut. De fapt acesta a fost principalul său argument în a lua această decizie: din poziţia de europarlamentar va fi imposibil să îi fie aplicată o interdicţie sau aceasta să fie menţinută şi astfel va putea să îşi continue misiunea.

De asemenea în jurul său prin consilierii pe care îi va avea ca şi europarlamentar va putea să promoveze mesajul Unirii, căci până la urmă de aceea merge acolo, de aceea îl vor trimite românii acolo.

George Simion va candida sub sloganul: ROMÂNIA, MARE ÎN EUROPA!

Cei care sunt interesaţi să ajute în această campanie sau să se informeze o pot face de pe site-ul său oficial: georgesimion.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite