Săptămâna trecută arătam că revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin este legal posibilă, chiar dacă a mai rămas mai puţin de un an până la alegeri, întrucât Comisia de la Veneţia şi Curtea Constituţională permit asta dacă modificările aduse legii electorale lărgesc şi nu restrâng drepturile electorale înscrise în Constituţie. Titulari ai acţiunii de modificare a legii pot fi Parlamentul, printr-o altă lege, sau Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă ori prin angajarea răspunderii.

Însă titularii nu dau semne că ar dori asta: acelaşi Parlament tocmai ce-a votat în primăvară, aproape cu unanimitate, alegerea primarilor într-un tur, iar Guvernul Cioloş pare dispus să înghită, vorba Nelu-Mexicanului, orice broască îi vine de la Parlament, în schimbul unei linişti care nu mai ştim cui foloseşte. Prin urmare, sunt de explorat alte căi de a stopa această infamie politico-legislativă. Una dintre ele ar fi aceea de a examina dacă nu cumva alegerea primarilor într-un singur tur încalcă însăşi Constituţia.

Primul pas

Legiferată prima dată în iunie 2011 şi folosită la alegerile din 2012, alegerea primarilor într-un singur tur este în acest moment constituţională dintr-un singur motiv: nu a fost niciodată contestată la Curtea Constituţională, iar CCR nu se poate autosesiza. Există un singur precedent, colateral, ce-i drept, dar folositor: în anul 2008, un candidat din Oradea a contestat la CCR nou-introdusa alegere a preşedintelui Consiliului Judeţean dintr-un singur tur de scrutin, în condiţiile în care, pe atunci, primarii se alegeau în două tururi. Curtea i-a respins contestaţia, pe motiv că primarii şi şefii de CJ se află în situaţii juridice diferite, deci li se pot aplica tratamente juridice diferite.

Aşa şi este. Curtea Constituţională face întotdeauna o distincţie netă între ”instituţiile de rang constituţional”, adică cele prevăzute expres în Constituţie, şi ”instituţiile de rang infraconstituţional”, adică cele generate prin legi curente. Primelor le acordă maximă atenţie, ca nu cumva să li se zdruncine arhitectura constituţională, iar faţă de celelalte este indiferentă, respingând îndeobşte contestaţiile ca inadmisibile.

Instituţia preşedintelui de Consiliu Judeţean nu este prevăzută în Constituţie, ci doar Consiliul Judeţean ca atare. Prin urmare, modul de alegere a preşedintelui CJ este neinteresant pentru Curtea Constituţională. La rigoare, această instituţie executivă poate fi şi desfiinţată sau înlocuită cu o conducere colectivă din 3-5 membri, aleasă oricum – aceste lucruri nu intră în coliziune cu Constituţia.

În schimb, instituţia primarului este prevăzută expres în Constituţie, la articolul 121: ”Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii”.

Avem aici un prim pas câştigat: modul de alegere a primarului este o chestiune de interes pentru Curtea Constituţională.

Al doilea pas

Cei familiarizaţi cu deciziile Curţii Constituţionale ştiu că, nu de puţine ori, magistraţii dezvoltă pagini întregi de jurisprudenţă întorcând pe toate feţele scurte expresii sau chiar şi un simplu cuvânt înscrise în Legea Fundamentală. Prin definiţie, Constituţia este o înşiruire de principii generale şi de aceea fiecare cuvânt de acolo trebuie citit cu toată încărcătura pe care o poate duce. Ceea ce urmează este o încercare de amator de a copia acest mod de gândire al judecătorilor constituţionali.

Să vedem, prin urmare, ce spune Constituţia la articolul 2: ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

Sesizaţi pluralul - ”organele”, deci sunt mai multe - şi calitatea pe care le-o cere Constituţia  - să fie ”reprezentative”. Celor care ar spune că articolul se referă doar la Parlament, le aducem articolul 61: ”Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Deci Parlamentul este doar ”organul reprezentativ suprem” – dar nicidecum singurul.

Păi atunci, în afară de Parlament, prin ce alte organe reprezentative, constituite prin alegeri, îşi mai exercită poporul suveranitatea? Mergem tot la Constituţie şi numărăm de câte ori mai merge poporul la ”alegeri libere, periodice şi corecte”: pentru preşedinte, pentru Parlamentul European, pentru consilii locale, pentru primari, pentru consilii judeţene (dar nu neaparat şi pentru preşedinţii de CJ). Acestea ar fi, aşadar, ”organele reprezentative” prin care poporul îşi exercită suveranitatea.

Lăsând la o parte instituţiile de tip colectiv (parlamente, consilii), observăm că sunt doar două instituţii de tip individual pe care le aleg cetăţenii în mod direct: preşedintele şi primarul. Preşedintele are asigurată o reprezentativitate de necontestat, prin faptul că mecanismul de alegere este descris explicit în Constituţie şi acolo sunt prevăzute două tururi de scrutin.

În schimb, în cazul primarilor, Constituţia lasă ca modul de alegere să fie stabilit prin lege. Cu o condiţie: ca legea însăşi să nu încalce Constituţia. Şi oricât de libere, periodice şi corecte ar fi nişte alegeri, ”organul” ales într-un singur tur - care îşi poate câştiga mandatul şi cu doar 15-25 la sută din voturi - are păcătoasa vocaţie de a nu fi reprezentativ, adică de a nu îndeplini rigorile articolului 2 din Constituţie.

Avem aici un al doilea pas câştigat: articolul care stabileşte alegerea primarilor într-un singur tur are un cert potenţial de neconstituţionalitate.

Al treilea pas

Al treilea pas, care încă nu e câştigat, constă în aducerea articolului buclucaş în faţa Curţii Constituţionale, ceea ce nu e deloc uşor. Fiind vorba de o lege în vigoare, nu mai pot sesiza Curtea nici parlamentarii, nici preşedintele ţării. Mai există alte soluţii? Există cel puţin două, fiecare cu avantajele şi riscurile sale.

Singura instituţie care poate ataca direct la CCR o lege aflată în vigoare este Avocatul Poporului. Avantajul acestei soluţii este rapiditatea, căci contestaţia poate fi depusă şi mâine, verdictul poate veni în două-trei luni şi am putea aborda procesul electoral de anul viitor cu un răspuns clar al CCR asupra acestei chestiuni. Cum însă domnul Victor Corbea pare să fi aţipit încă de la preluarea mandatului, închidem această variantă tot atât de rapid pe cât am deschis-o, altminteri riscăm să aţipim şi noi aşteptând reacţia domniei sale.

A doua soluţie este calea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor ordinare, ceea ce înseamnă că legea atacată trebuie să facă obiectul unui proces. Iar Legea alegerilor locale nu poate face obiectul unui proces decât după declanşarea mecanismului electoral, adică cam cu două luni şi jumătate înainte de data alegerilor.

Din acel moment, orice candidat poate apela la un truc juridic perfect legal, care de altfel a mai şi fost folosit. Face o contestaţie oarecare la Biroul Electoral, de preferat una fără sorţi de izbândă, iar respingerea contestaţiei o atacă la Tribunal, în contencios. Odată constituit dosarul, candidatul poate ridica şi excepţia de neconstituţionalitate a articolului privind alegerea primarilor, iar instanţa este obligată să o trimită la Curtea Constituţională. Şi sunt convins că, pe baza argumentaţiei de mai sus, un avocat dibace poate dezvolta o convingătoare pledoarie în faţa instanţei constituţionale.

Avantajul acestei soluţii e că, în afară de primarii în funcţie, toţi ceilalţi candidaţi sunt defavorizaţi de alegerea primarilor într-un singur tur şi e de presupus că se va găsi vreunul care să păşească pe această potecă. Riscul este ca verdictul să vină în buza alegerilor şi, în caz de admitere a excepţiei, să ne trezim cu o frumuseţe de lacună legislativă chiar înainte de scrutin. Sau mai rău, verdictul să vină după alegeri, caz în care, chiar dacă mandatele nu pot fi invalidate, autoritatea unor primari aleşi prin proceduri neconstituţionale va fi în mod categoric şubrezită.

De aceea, cea mai elegantă soluţie pentru a tranşa definitiv această problemă rămâne o acţiune a Avocatului Poporului. Domnul Victor Ciorbea ar face un imens serviciu public dacă ar aduce chestiunea la judecata Curţii Constituţionale şi şi-ar merita pe deplin titulatura de Avocat al Poporului. Alo, domnu’ Ciorbea! Psssst....