Geoană se apără: "E o invenţie că aş fi negociat în numele lui Băsescu. Voi încerca să am o discuţie cu Ponta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană răspunde acuzaţiilor de trădare venite din PSD
Mircea Geoană răspunde acuzaţiilor de trădare venite din PSD

Mircea Geoană se apără de insinuările venite din tabăra PSD, care pretindeau că el ar fi omul care a negociat cu Traian Băsescu. Mircea Geoană susţine că acest episod seamănă cu cel de acum un an, când ar fi fost exclus din partid tot pe seama unor bănuieli.

"Că aş fi negociat în numele lui Traian Băsescu, e cel puţin cusut cu aţă albă. Cred că şi pe fond de stres, extraordinar de încărcat, cu campanie, temeri şi suspiciuni, cineva să cadă în capcană. Cum poate să creadă cineva că eu cu un plâlc de haiduci repetăm isprava UNPR? (...) Acest tip de invenţie mi-aduce aminte de ce a fost înainte, acum un an când eram la şefia senatului, că am făcut blat cu băsescu şi harşt de la şefia Senatului, harşt din PSD", a declarat Mircea Geoană, pentru Gândul.

Geoană a explicat că nu a vorbit încă cu Victor Ponta, dar în schimb a avut o discuţie cu liderul PNL, Crin Antonescu. "Nu am avut o discuţie cu Victor Ponta. Voi încerca să am o discuţie cu el. Am vorbit cu Crin Antonescu la Senat. Măi, Crin, ai ieşit cu ceva la televizor, zi-mi în faţă, bărbăteşte, nu cu insinuări", a spus Geoană.

Întreg scandalul a pornit de la o declaraţie a copreşedintelui USL Crin Antonescu, făcută marţi seara la postul RTV şi potrivit căreia Traian Băsescu ar fi contactat „alte persoane“ din USL pentru a le propune funcţia de prim-ministru.

Referitor la acest subiect, Victor Ponta a comentat că în PSD există o problemă dată de faptul că „cineva din partid“ a vorbit cu alţi membri ai PSD, în numele lui Traian Băsescu, pentru a obţine susţinerea pentru o eventuală desemnare ca premier, spunând că acea persoană va fi exclusă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite